Cartea Psalmilor şi-a câştigat un loc deosebit şi în Biserica creştină şi în deosebi în ţările răsăritene, unde ea, într-un fel oarecare, chiar a dat Evanghelia pe planul al doilea, devenind o carte cu mult mai citită (1). Cu trecerea timpului s-a manifestat recunoaşterea unanimă că ea are o mare vitalitate, înălțime, şi corespunde acelui ideal religios-moral pe care l-a căutat omul Testamentului Vechi, ideal care e găsit în Noul Testament, psalmii având o influenţă deosebită asupra sufletului omenesc. Particularitatea Psaltirii constă în aceea că, cititorul află în ea răspuns la orice trăire sufletească: bucurie şi durere, indignare dreaptă în faţa nedreptăţii şi răutăţii omeneşti, găseşte răspuns la conştiinţa păcatului săvârşit, la admirarea Înţelepciunii lui Dumnezeu şi la recunoașterea slăbiciunii omeneşti (2). Cel care citeşte Psaltirea simte că parcă cineva stă lângă dânsul, înapoia lui este un drept inspirat, pătruns de adâncimea înţelepciunii dumnezeieşti şi a fiinţei omeneşti, care împreună cu el se bucură sau suferă, îl îndrumă, îl mângâie, îl dirijează pe calea mântuitoare (3).
Aşa se face că pentru imnologii creştini, inclusiv Sfântul Ioan Damaschin, psalmii au fost cea mai bogată sursă de inspirație (4).
Psalmii, cu vorbele lor dulci, pare că se lipesc de sufletul nostru, cuvintele din ei sunt luate din inima şi din experienţa noastră a fiecăruia. Se lipesc de noi, căci în ei ne vedem totdeauna ca în oglindă, toate zbuciumările, speranţele, iluziile şi deziluziile sufletului nostru. Foarte puţini sunt psalmii care nu ar atrage şi impresiona orice inimă care caută cu adevărat mântuirea şi voieşte să ajungă la unirea cu Dumnezeu (5).
Psalmii au fost şi rămân pururi izvoare nesecate de învăţătură pentru viaţa veşnică. Comparaţiile, metaforele, epitetele, analogiile, personificările şi toate celelalte figuri de stil fac din psalmi adevărate pagini de poezie biblică inspirată, care încântă pe cel ce-i citeşte. Este evident că Psaltirea nu cuprinde numai istorisiri comunicate cu scopul de a fi cunoscute, ci în ea se găseşte o învăţătură care îndreaptă viaţa spre virtute (6).
Citirea Vechiului Testament s-a introdus în Biserică de timpuriu. Sfântul Iustin Martirul spune: „În ziua duminicii ne adunăm la un loc cu toţii şi citim până îngăduie timpul, memoriile Apostolilor şi scrierile profeţilor”, iar Tertulian scrie: „La serviciul dumnezeiesc se citesc parte psalmi, parte se ţin cuvântari”.
Constituţiile Apostolice dispun în privinţa aceasta ca: „Cititorul să stea la mijloc, pe un loc mai ridicat şi să citească cărţile lui Moise şi ale lui Iosua, Judecătorilor, ale Împăraţilor şi Cronicilor, mai departe cartea lui Iov, cărţile lui Solomon şi ale celor 16 profeţi. Terminându-se aceste citiri de doi, un altul să cânte psalmii lui David”(7), după aceea se citesc Faptele, Epistolele Sfântului Pavel, Evangheliile. Origen de asemenea confirmă citirea din cărţile cele vechi.
În epoca primară a creştinismului, fiindcă scrierile Noului Testament nu apăruseră, se înţelege de la sine că citirea se făcea din scrierile Vechiului Testament. Citirea se făcea sub controlul şi supravegherea Apostolilor, a episcopilor diferitelor biserici şi a preoţilor. Aruncând o privire generală asupra citirilor din Vechiul Testament se poate spune că obiect de lectură mai abundentă este Geneza, Exodul, Numeri, Iosua, I, III şi IV Împăraţi, Isaia, Ieremia, Ezechil, Daniel, Ioil, Amos, Obadia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi, Iov şi celelalte cărţi aşa numite didactice.
Cât despre Psaltire, nu este serviciu liturgic fără utilizarea ei, mai ales folosirea psalmului 50 (Miluieşte-mă Dumnezeule…), dar şi a celorlalţi psalmi (8). În biserici se fac citiri atât din cărţile canonice, cât şi din unele necanonice, ba chiar apocrife. Sfântul Vasile cel Mare spune că psalmul este slavoslovia îngerilor şi cădelniţă duhovnicească.
Sfântul Atanasie cel Mare aduce laude psalmilor în Epistola către Marcelin asupra tâlcuirii psalmilor. Între altele, acesta spune în acea epistolă: „Cine citeşte celelalte cărţi sfinte, acela rosteşte cele scrise în ele nu ca nişte cuvinte ale sale, ci ca nişte cuvinte ale bărbaţilor sfinţi sau ca ale acelora, despre care ei vorbesc. Iar cine citeşte psalmii, acela –lucru minunat- rosteşte cele scrise ca pe nişte cuvinte ale sale, îi cântă ca şi cum ei ar fi scrişi de dânsul sau despre dânsul; îi citeşte şi-i înţelege aşa ca şi cum ar fi alcătuiți de către dânsul” (9).
Din multele tâlcuiri ale părinţilor bisericeşti la Cartea Psalmilor, cerute de întrebuinţarea peste măsură de mare a Psaltirii, atât în biserică cât şi afară, ca a unei cărţi de rugăciuni zilnice, ar trebui ca cititorul, la întâlnirea de locuri şi cuvinte nelămurite şi greu de înţeles, să se călăuzească mai ales de omiliile asupra Psaltirii ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfântului Atanasie cel Mare, ale Sfântului Grigorie de Nyssa, ale lui Teodorit şi ale altora (10). După Sfântul Atanasie cel Mare, Psaltirea „cuprinde în sine zugrăvite toate simţămintele oricărui suflet omenesc, schimbările şi înnoirile lui, aşa că dacă voieşte cineva poate să-şi ia şi să-şi însuşească zugrăvirea ce i se potrivește” (11).
Psalmii au impresionat în mod cu totul deosebit pe Fer. Augustin, încă de timpuriu, aşa cum ne mărturiseşte singur când zice: „Ce elanuri mă îndreptau către Tine, Dumnezeul meu, citind psalmii lui David, cântări credincioase, imnuri de pietate, care îndepărtau mintea de orgoliu! De ce elanuri către Tine mă umpleau aceşti psalmi şi de ce flacără mă consumau ei pentru Tine. Şi eu ardeam de dorinţa de a-i cânta întregului pământ, dacă ar fi posibil spre a îndepărta vanitatea dintre oameni” (12).
Fericitul Părinte şi-a împlinit aceasta nu numai ca pe o dorinţă, ci şi ca pe poruncă divină, cu zelul predicatorului conştient de chemarea sa. Aproape fără excepţie, Fericitul Augustin, află un caracter mesianic în fiecare din psalmii analizaţi. El ne cere să raportăm totul la Hristos, dacă vrem să sesizăm adevăratul înţeles al celor scrise de psalmist (13).
O prezenţă masivă a psalmilor poate fi constatată şi în scrierile Noului Testament. Este mai mult decât sugestiv faptul că dintre cele 283 de citate din Vechiul Testament pe care le întâlnim în Noul Testament, 116 sunt luate din psalmi.
Psalmii n-au lipsit din preocupările şi cultul creştin nici după ce Biserica s-a separat definitiv de sinagogă. Din contră, au dobândit parcă o mai mare preponderenţă. Tertulian ne informează că în timpul său (sec. al II-lea d. Hr.) erau folosiți masiv în adunările creştine (14).
Cântarea alternativă de psalmi a fost introdusă în occident pe vremea Sf. Ambrozie, când poporul din Milan veghea în Biserică pentru a împiedica ocuparea ei de către arieni. Sf. Ambrozie se afla în mijlocul poporului şi îl încuraja, dispunând să se cânte psalmi la cele două strane. Fericitul Augustin atestă de asemenea locul însemnat pe care îl deţinea cântarea psalmilor în cultul public. Este cert, prin urmare, că psalmii au îmbrăcat întreg cultul, Biserica folosindu-i nu ca pe ceva împrumutat ci ca pe un bun propriu.
În afară de Liturghie şi cult în general, psalmii au fost priviţi ca proprii prin excelenţă pentru formarea morală a credincioşilor şi pentru dezvoltarea pietăţii în sufletele lor. Astfel, Biserica a încurajat constant recitarea psalmilor precum şi studiul şi meditaţia asupra lor. Educaţia religioasă se începea şi la biserică şi în familie prin citirea Psaltirii şi de multe ori, pe măsură ce se progresa în viaţa duhovnicească, se mergea până la învăţarea Psaltirii pe de rost. Cu cântarea psalmilor îşi întăreau sufletele şi martirii în mijlocul suferinţelor şi batjocurilor la care erau supuși (15).
În Biserica Ortodoxă, cei 150 de psalmi au fost împărţiţi, pentru a fi utilizaţi în cult, în 20 de catisme sau şezânde (timp în care credincioşii pot să stea în străni sau pe scaune) astfel:
Catisma I: ps. 1-8, Catisma a XI-a: ps. 77-84,
Catisma a II-a: ps. 9-16, Catisma a XII-a: ps. 85-90,
Catisma a III-a: ps. 17-23, Catisma a XIII-a: ps. 91-100,
Catisma a IV-a: ps. 24-31, Catisma a XIV-a: ps. 101-104,
Catisma a V-a: ps. 32-36, Catisma a XV-a: ps. 105-108,
Catisma a VI-a: ps. 37-45, Catisma a XVI-a: ps. 109-117,
Catisma a VII-a: ps. 46-54, Catisma a XVII-a: ps. 118,
Catisma a VIII-a: ps. 55-63, Catisma a XVIII-a: ps. 119-133,
Catisma a IX-a: ps. 64-69, Catisma a XIX-a: ps. 134-141,
Catisma a X-a: ps. 70-76, Catisma a XX-a: ps. 142-150.
Peste tot anul aceste catisme sunt repartizate astfel: Sâmbătă la vecernie, catisma I. Duminică la utrenie, catismele a II-a, a II-a şi a XVII-a. Duminică, la vecernie, nu se citeşte nici o catismă. Dacă este praznic, se citeşte catisma I. Luni, la utrenie, catisma a IV-a şi a V-a; la vecernie, catisma a VI-a. Marţi, la utrenie, catisma a VII-a şi a VIII-a; la vecernie catisma a IX-a. Miercuri, la utrenie, catisma a X-a şi a XI-a; la vecernie, catisma a XII-a. Joi, la utrenie, catisma a XIII-a şi a XIV-a; la vecernie, catisma a XV-a. Vineri, la utrenie, catisma a XIX-a şi a XX-a; la vecernie, catisma XVIII-a. Sâmbătă, la utrenie, catisma a XVI-a şi a XVII-a.
Psalmii, grupaţi în catisme sau luaţi în parte, sunt prezenţi în toate slujbele bisericeşti. Aşa se face că cele mai multe expresii, cuvinte, stihuri deosebit de frumoase pe care le auzim la slujbe, sunt luate din psalmi (16). Pe lângă acest mod de folosire a psalmilor în cultul ortodox, mai există un mijloc prin care ei au fost utilizaţi ca sursă de inspiraţie generală. Astfel: antifoanele, care se cântă la Utrenie, au fost înlocuite prin folosirea catismei a VIII-a, iar laudele alternează cu versete din psalmii 148, 149 şi 150. Citirea psalmilor ne dezvăluie şi un alt aspect şi anume că unele dintre cele mai frumoase şi bogate cântări din cultul divin ortodox pe care le cântăm la Utrenie, Vecernie (să nu mai amintim de Ceasuri), Taine şi Ierurgii nu sunt altceva decât o preluare fidelă sau prelucrare a unor versete din psalmi (17). Spre exemplu:
Vecernia. Arhicunoscutele cântări „Doamne strigat-am…, Să se îndrepteze…” aparțin psalmului 140, 1-2, iar „Că la Domnul…” psalmului 129, 7-8. Obişnuita cântare a Litiei „Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit…” provine din psalmul 33, 10.
Utrenia. Troparul care deschide slujba utreniei din duminici şi de peste an, „Dumnezeu este Domnul…”, îşi are originea în psalmul 117, 27. Stihul „Bine eşti cuvântat, Doamne…”, care se cântă nu numai la utrenie, ci şi la înmormântări şi parastase făcând parte din troparele învierii, provine din psalmul 118,12. Troparul praznicului Înălţării Sfintei Cruci „Mântuieşte, Doamne poporul Tău…” este unul dintre cele mai cunoscute tropare, el cântându-se şi la sfinţirea apei şi a caselor credincioșilor (18).
La slujba Învierii, cel mai emoţionant serviciu religios din Ortodoxie se găsesc adânci rădăcini în Psaltire. Stihurile pe care preotul le rosteşte: „Înviază Dumnezeu…, Precum se împrăştie fumul şi nu mai este…, Aşa pier păcătoşii… etc., sunt preluate din psalmul 67, 1-3, iar stihul „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul…”, aparţine psalmului 117,24 (19).
Tainele. În cadrul rânduielii Tainei Botezului, la momentul ungerii cu untdelemn la mâini, preotul zice: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit”. Acest text este preluat din psalmul 118, 73. Iar la Taina Cununiei, prochimenul glas 8, „Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe”, aparţine psalmului 20,3.
Ierurgiile. Şi în cadrul ierurgiilor unele rostiri esenţiale îşi au originea tot în psalmi. Astfel, la slujba înmormântării, în timp ce preotul toarnă pe trupul celui adormit vin amestecat cu untdelemn, rosteşte: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţa; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” stihuri care aparţin psalmului 50, cel mai folosit psalm din cultul divin ortodox.
Rugăciunea dinaintea mesei „Mânca-vor săracii şi se vor sătura” aparţine psalmului 21, 30 (20). Tot din Psaltire sunt luate textele: „Binecuvintează suflete al meu pe Domnul şi toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui”, care formează Antifonul I de la Sfânta Liturghie şi este luat din psalmul 102, 1. Fraza „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă” (21), care formează răspunsul la Sfânta Liturghie, când preotul arată pentru ultima dată Sfintele Daruri, sunt luate din psalmul 117, 24-25. Formula „Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până în veac” pe care o cântăm la încheierea Sfintei Liturghii este luată din psalmul 112, 2.
Întreg Cultul divin ortodox este axat pe Sfânta Scriptură, pe scrierile părinţilor bisericeşti şi pe lucrările referitoare la viețile sfinților şi ale martirilor. Legătura lor cu acești piloni ai creștinismului este garanția însăşi a sfințeniei lui (22).
Despre folosirea psalmilor în alcătuirea fiecărei slujbe din cadrul cultului divin ortodox se pot scrie nenumărate pagini. Este pe deplin dovedit că Psaltirea este o carte care a ocupat şi ocupă un loc central în spiritualitatea ortodoxă şi, de aceea, se cuvine să o preţuim şi să o utilizăm şi noi precum au preţuit-o şi au folosit-o moşii şi strămoşii noştri, secole de-a rândul până astăzi (23).
Note:
1 Pr. Gheorghe Şavelschi, Dreptul din Vechiul Testament (după descrierea Cărții Psalmilor), Editura Tipografia Unirii Clericilor din Basarabia, Chișinău, 1934, p. 13.
2 Dr. Iuliu Olariu, Explicarea psalmilor din Orologiu, Caransebeș, 1901, p. 5.
3 Ibidem, p. 14.
4 Protos. Olivian Bindiu, Psalmii şi legătura lor cu cultul divin ortodox, în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 9-10, 1987, p. 177.
5 Societatea studenților în teologie, op. cit., p. 44
6 Drd. Simion Todoran, Genurile literare şi aspecte doctrinare în psalmi, în revista Mitropolia Olteniei, nr. 7-8, 1983, p. 486.
7 Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga, Vechiul Testament în cultul Bisericii, în revista Mitropolia Banatului, nr. 4-6, 1971, p. 226.
8 Ibidem.
9 Psaltirea Proorocului şi împăratului David, tâlcuită de Î.P.S. Nicodim, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic, Bucureşti, 1943, p. 12.
10 Ibidem, p. 21.
11 Ibidem.
12 Magistrand Gabriel Popescu, Psalmii în predica Fericitului Augustin, în revista Studii Teologice, nr. 3-4, Bucureşti, 1963, p. 157.
13 Ibidem.
14 Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Cartea Psalmilor în spiritualitatea ortodoxă, în revista Studii Teologice, nr. 7-8, Bucureşti, 1985, p. 469.
15 Ibidem.
16 Ibidem, p. 470.
17 Protos. Olivian Bindiu, op. cit., p. 177.
18 Ibidem.
19 Ibidem, p. 178.
20 Ibidem.
21 Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, op. cit., p. 471.
22 Protos. Olivian Bindiu, op. cit., p. 179.
23 Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, op. cit., p. 471.
Bibliografie:
- „Biblia sau Sfânta Scriptură”, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005.
- Psaltirea Proorocului şi împăratului David, tâlcuită de Î.P.S. Nicodim, patr. B.O.R., Editura Institutului Biblic, Bucureşti, 1943.
- Abrudan, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Cartea Psalmilor în spiritualitatea ortodoxă, în revista Studii Teologice, nr. 7-8, 1985.
- Bindiu, Protos. Olivian, Psalmii şi legătura lor cu cultul divin ortodox, în revista Biserica Ortodoxă Române, nr. 9-10, 1987.
- Neaga, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Istoria timpurilor vechio-testamentare, în revista Mitropolia Ardealului, nr. 5-6, 1958, p. 357.
- Olariu, Dr. Iuliu, Explicarea psalmilor din Orologiu, Caransebeş, 1901.
- Popescu, Magistrand Gabriel, Psalmii în predica Fericitului Augustin, în revista Studii Teologice, nr. 3-4, Bucureşti, 1963.
- Şavelschi, Pr. Gheorghe, Dreptul din Vechiul Testament (după descrierea Cărţii Psalmilor), Editura Tipografia Unirii Clericilor din Basarabia, Chişinău, 1934.
- Todoran, Drd. Simion, Genurile literare şi aspecte doctrinare în psalmi, în revista Mitropolia Olteniei, nr. 7-8, 1983.
Protos. Drd. Nifon Văcăruș