Chestiuni generale despre Cartea Psalmilor
Orice popor are literatura sa, în care se înscrie şi poezia. Adevărata poezie a Israelului s-a păstrat în ceea ce Sfânta Scriptură numeşte Cartea Psalmilor.
Numele Psaltire este grecesc, a însemnat la început un instrument muzical cu coarde (Psaltirion), apoi o cântare acompaniată de un instrument de acest fel.
Titlul evreiesc al Psaltirii este Sefer Tehilim sau prescurtat Tilim, adică cartea laudelor, întrucât cuvântul tehila înseamnă laudă, cântare de laudă. Cuvântul psalm este unul dintre cele mai răspândite din lume, căci îl întâlnim aproape la toate popoarele pământului. Acolo unde a pătruns Sfânta Scriptură, a ajuns şi cuvântul psalm.
Data exactă a alcătuirii colecţiei psalmilor nu o ştim, un fapt este sigur că după exil Ezdra s-a ocupat şi de colecţia psalmilor când a alcătuit canonul biblic. Compusă sub truda greutăţilor, a exilului, sub inspiraţia bucuriei libertăţii sau a pietăţii de la templu, psalmii sunt cartea de rugăciune a poporului evreu, dar şi a celui creştin. Din acest motiv, această carte este cel mai frecvent folosită atât în liturghia de la templu, cât şi în cea creştină. Psalmii acoperă o perioadă care debutează cu viaţa lui Moise şi se întinde până după revenirea din robia babiloniană, pe vremea lui Ezra şi Neemia. Majoritatea psalmilor sunt însă produşi de David în timpul vieţii lui de umblare cu Domnul.
Psaltirea în textul evreiesc cuprinde 150 de psalmi, iar în traducerea alexandrină şi în toate traducerile care ţin de ea se găsesc 151 de psalmi dintre care cel din urmă este necanonic. Multă vreme s-a crezut că singurul autor al psalmilor este David, totuşi s-a stabilit că pe lângă el mai sunt şi alţi autori cum ar fi: Moise, Solomon, Asaf, cântăreţi la templu, apoi fii lui Core.
Importanţa psalmilor. Dacă privim psalmii dintr-o perspectivă istorică, putem observa că întrebuinţează analiza psihologică profundă, se evidenţiază lărgimea ideilor, puterea năzuinţei religioase, precum şi înălţimea extraordinară a inspiraţiei poetice, caracteristici pe care la un asemenea nivel nu le mai aflăm nici într-o carte sfântă a Vechiului Testament (1). „Nu este împrejurare în viată, nu este suferinţă sufletească internă pentru care Psaltirea să nu cuprindă cele mai potrivite expresii unite cu cele mai sublime şi mai frumoase sfaturi şi mângâieri…în psalmi vom găsi totdeauna aprinsă o lumină, care ne luminează nu numai suferinţa şi neputinţa noastră spre ai cunoaşte izvorul, dar şi tezaurul nesfârșit al milostivirii divine” (2). Un adevăr esenţial în legătură cu Dumnezeu pe care psalmii îl pun în evidenţă cu pregnanţă este unicitatea Sa. Monoteismul se află înscris în nenumărate locuri din Psaltire. „În general, psalmii sunt produsul reflexiei şi gândirii nutrite de viaţa trăită sub stăpânirea şi îndrumarea Legii, precum şi de cunoştinţa lui Dumnezeu şi a ideilor despre însuşirile Lui, dobândite prin frământările sufleteşti ale problemelor superioare ale vieţii. Psalmii cuprind dorinţele şi năzuinţele sufletului omenesc de a se ridica de la cele pământeşti, către sferele cele mai înalte ale cerului” (3).
Din psalmi citează şi Mântuitorul de nenumărate ori. Cartea Psalmilor fost citită cu mult interes şi cei ce s-au adăpat din izvoarele ei nesecate de cunoştinţă şi instruire religioasă au avut un real câştig pentru mântuirea sufletului lor. Psalmii au pătruns în slujba sfintei Biserici creştine chiar de la întemeierea ei ocupând un loc central în spiritualitatea şi cultul creştin, acest lucru fiind posibil datorită faptului că primii creştini proveneau din rândurile iudeilor deci familiarizaţi cu aceştia dar şi pentru că rugăciunile, cererile şi laudele cuprinse în psalmi se îmbină mai bine cu duhul Legii Noi, decât cu al Legii Vechi. Toate cele şapte laude ale cultului divin ortodox, ca număr şi importanţă îşi au originea în Psaltire. Spre a ne convinge de acest adevăr este suficient să amintim remarca Psalmistului: „De şapte ori pe zi te-am lăudat pentru judecăţile dreptății tale” (Ps. 118, 164). Dacă aruncăm o privire asupra cultului divin ortodox constatăm că toate Laudele din cult încep cu citirea unui psalm. Biserica a încurajat constant recitarea psalmilor, studiul şi meditaţia asupra lor, aceştia fiind ca proprii prin excelență pentru formarea morală a credincioşilor şi pentru dezvoltarea pietăţii în sufletele lor.
Cartea Psalmilor se numără printre cele dintâi cărţi ale Sfintei Scripturi traduse în româneşte şi printre cele dintâi cărţi scrise cu tiparul. Ca orice carte a Sfintei Scripturi, tot astfel şi Psaltirea cuprinde precepte religios-morale dintre cele mai înalte. Acestea sunt adecvate cu calitatea pe care o are omul de fiinţă socială, încadrată într-o comunitate, față de care are îndatoriri majore de îndeplinit.
Titlurile care se află în fruntea celor mai mulţi psalmi, formează o parte integrantă a respectivilor psalmi dacă se aprobă mărturia unanimă a textului ebraic şi versiunilor celor mai importante (4). Cu toată probabilitatea, multe din titluri nu sunt contemporane cu psalmii. Este posibil ca aceste titluri să fi fost ataşate de către editorii psalmilor ori colecţiilor de psalmi. Când vorbim de „titlurile psalmilor”, varietatea lor creşte şi mai mult. Dar cel putin 34 de psalmi nu au niciun fel de „cuvinte lămuritoare”. În această situaţie, clasarea şi împărţirea psalmilor nu poate avea pretenţia de a fi perfectă, dat fiind şi faptul că aceeaşi idee este reluată în mai mulţi psalmi.
„Titlurile individuale ale psalmilor sunt pline de interes. Unele conţin directive cu privire la muzică, unele arată metoda de a rosti psalmi, iar altele indică melodia după care să fie cântați” (5). Când există un titlu al psalmului care îl leagă de un anumit eveniment istoric, psalmul trebuie citit, înţeles şi interpretat în lumina acelei circumstanţe particulare. De exemplu, 13 psalmi sunt localizaţi în diverse perioade ale vieţii lui David: Ps.59, 56, 34, 142, 52, 54, 57, 60, 51, 3, 63, 7, 18. Ordinea aceasta nu pare una normală, dar ea urmăreşte cronologic evenimentele vieţii lui David, aşa cum sunt ele redate de Cartea I Samuel. Unii dintre psalmi sunt asociaţi cu anumite aspecte din închinăciunea poporului Israel (Ps. 5, 7, 66, 13, 68, 24, 25) şi trebuie înţeleşi în ansamblul procesiunilor liturgice de la Templu. Titlul lammenaţeah este întâlnit de 55 de ori şi, de obicei, este redat prin << pentru conducătorul de cor >>, după analogia verbului din I Cronici 5, 21. Unii schimbă punctuaţia masoretică şi se citesc << care privește redarea muzicală >>.
Termenul beneghinoth (Ps. 4, 6 , 54, 55, 57) şi al-neghinot (Ps. 61), sugerează ideea că psalmul trebuie acompaniat de instrumente cu coarde. În titluri avem numai o simplă referinţă despre instrumentele de sunet şi anume în psalmul 5, unde termenul „nechiloth” este utilizat şi tradus cu „instrumente de sunet”. Multe alte titluri indică melodiile după care să fie cântaţi psalmii. Mulţi dintre psalmi sunt de fapt inspiraţii profetice care anticipează venirea lui Hristos pe pământ. Şi atunci însă, ei au apărut într-un anumit contex istoric legat de evenimente contemporane autorului lor. Se poate sugera că psalmii erau folosiţi pentru cântarea comunităţii, adesea, acompaniaţi de instrumente muzicale, iar în anumite cazuri, erau aplicate psalmilor melodii populare. În psalmi se află multe referinţe la instrumentele muzicale. Orginar, se pare că multe din acestea erau simple intensificări ale bătăilor cu mâinile şi mişcărilor trupului, ce acompaniau cântările (6). Ele erau de trei feluri: de lovire, cu coarde şi pentru suflat. Afară de 20 de psalmi toţi ceilalţi au titlul lor prin care se indică autorul sau ocazia istorică, ori felul poeziei de care ţine un anumit psalm. Cu excepţia titlurilor care indică pe autorii şi ocazia istorică a poeziilor, cele mai multe sunt neclare, şi însemnarea lor era necunoscută traducătorilor alexandrini şi celorlalți din vechime (7).
În traducerea alexandrină se află suprascrieri şi la mulţi din psalmii aceia, la care în textul evreiesc lipsesc. La mulți psalmi s-a făcut la suprascrierea evreiască câte un adaos. Se presupune deci că traducătorii alexandrini au făcut adaosurile acestea pe temeiul unor traditii vechi, sau după propria judecată. „Iar dacă oarecari psalmi sunt nenumţi, pricina este că psalmii cei de acest fel se dau lui Hristos. Şi dacă oarecari psalmi au suprascriere pe Aliluia, pricina este că aceia sunt laudă şi mulțumire lui Dumnezeu” (8).
Sfântul Grigore al Nyssei, în tâlcuirea suprascrierii psalmilor 32, 90, 93, şi a altora, arată pricina pentru care la evrei mulţi psalmi sunt nesuprascrişi: anume pentru că psalmii de acest fel proorocesc despre Hristos. „Iar iudeii, neprimind venirea lui Hristos şi taina înomenirii, au scos suprascrierile unor psalmi ca aceştia. Dacă este privită la rândul ei, printr-o ordine creatoare şi firească, Psaltirea ne poate arăta însăşi calea spre fericire. Ea ne vorbește în chip creator şi felurit, într-o expunere în aparenţă simplă, despre metoda prin care putem ajunge să dobândim fericirea” (9). Deşi nu toţi psalmii din partea autorilor s-au destinat în prima linie pentru serviciul divin (căci nu puţini s-au compus la ocazii diferite şi exprimă mai mult sentimentele autorului decât cele ale poporului), totuşi după exil toţi s-au întrebuinţat la serviciul divin; se vede deci că unele titluri liturgice înşişi autorii le-au pus în fruntea psalmilor, altele însă s-au adaugat mai târziu.
Genurile literare din psalmi. „Dacă privim psalmii din perspectiva istorică observăm că ei se rosteau nu numai în singurătate, datorită frământărilor vieţii, ci se cântau şi la recoltatul holdelor în timpul lucrului, şi mai ales la templu, unde formau o parte a rânduielii iudaice” (10). Privită în general, ca formă, poezia ebraică se deosebeşte prin limbă şi stil. În orice poezie experienţa obiectivă şi ideile ce rezultă din ea, joacă un rol mai mic faţă de cugetarea şi gândirea creatoare. Limba ebraică întruneşte toate condiţiile spre a se întrebuinţa în poezie. Simplă în construcţie şi plastică în expresii poate face ca cele mai înalte şi adânci idei şi sentimente să fie cât se poate de înţelese. La evrei, ca şi la alte popoare, limba şi stilul poetic sunt mai arhaice. În toate timpurile s-a afirmat despre psalmi că sunt inspiraţi, dar că sunt de genuri diferite. Însăşi denumirea fiecărui psalm de laudă, de cântare, de multumire, etc., indică această diversitate. Prima distincţie care se impune este cea între psalmii individuali şi psalmii colectivi.
Imnul. Genul imnului se întâlneşte în toată istoria poeziei religioase, de la cântarea lui Mariam (Exod 15, 21) şi cântarea Deborei – numai parţial – (Judecători 5), până în Noul Testament unde binecuvântarea şi preamărirea sunt tot imne inspirate din vechea poezie biblică (11). Imnurile exprimă lauda. Sunt caracterizate printr-un ton dezinteresat. Nu se fac rugăminţi, nu se fac examene de conştiinţă, totul este îndreptat către Iahve şi slava lui. Îl numesc pe Dumnezeu creator şi ocrotitor al celor slabi. „După un îndemn de a-l lăuda pe Iahve, textul inspiră motivele acestei laude şi sfârşeşte cu o scurtă încheiere, care este o binecuvântare, un legământ sau o rugăminte” (12). Genul acesta se găseşte într-o bună parte din psalmi, ca de exemplu: Ps. 8, 19, 29, 23, 67, 100, 104, 105, 111, 113, 136, 145, 146, 147, 148, 149, 150 etc. Ceea ce îi caracterizează este tonul de laudă şi mărire. Imnul este înainte de toate teocentric. El se îndreaptă către Iahve şi către mărirea Sa; el este expresia unei religii pure. Imnurile se termină, în general, printr-o scurtă concluzie, care este fie reluarea introducerii şi se face fie mai amplă, fie mai simplă, fie se constituie dintr-o singură expresie de binecuvântare, de rugăminte, fie un simplu <<lăudați pe Iahve>> sau <<pentru totdeauna>> şi care poate fi zis de toată mulţimea.
Psalmii de tânguire. Se pare că termenul de tânguire exprimă, fără a descoperi detalii ale psalmilor, << tonul >> cu care se rostesc aceste rugăciuni. Tânguirile sunt de două feluri: colective şi individuale.
Structura tânguirilor este asemănătoare cu cea a imnurilor cu deosebirea că dezvoltarea temei este totdeauna şi personală. De obicei, descrie mărturisirea unei slăbiciuni. Pentru aceasta se exprimă la persoana întâi singular. Uneori tânguirile se termină prin a arăta slăbiciunile celui care se roagă, afirmând totdeauna că nimeni altul nu-l poate mântui decât Iahve (13). Scopul este în mod evident obţinerea unei intervenţii din partea lui Iahve care este solicitat de-a dreptul: „scoală-te, Doamne, ajută-ne nouă” (Ps. 43,25). Încheierea exprimă în mod obişnuit bucuria că rugămintea lor a fost ascultată.
Psalmii de mulțumire. Ca şi în cadrul psalmilor de tânguire, genul este reprezentat mai ales în domeniul evlaviei personale (Ps. 17, 31, 33, 39, etc.). Psalmii care cuprind rugăciune fierbinte de mulţumire în colectiv sunt puţini: doar 5 sau 6. Mărturiile de recunoştinţă faţă de Dumnezeu sunt mulţumiri. Uneori comunitatea îşi exprima recunoştinţa în urma unei izbânzi, alteori un păcătos aduce mulţumire pentru că a fost iertat. În aceşti psalmi cuprinsul este mai degrabă narativ. De obicei, acest gen de psalm se termină printr-un ton asemănător imnului. Încheierea, uneori este o simplă formulă de binecuvântare.
Psalmii împărătești. Acest termen descoperă două genuri total diferite: psalmii care sărbătoresc pe regele lui Israel şi psalmii împărăţiei lui Iahve. Aceşti psalmi au fost scrişi fără îndoială cu prilejul ceremoniilor de urcare pe tron sau de aniversare a regilor. De aici se explică numeroasele aluzii la ungeri, marşuri victorioase, intrarea în templu sau în palat, întronizări, aclamaţiile poporului. Psalmii împărăţiei lui Iahve au de cele mai multe ori şi un caracter eshatologic.
Psalmii mesianici. Unii psalmi insistă asupra slavei casei lui David şi a reprezentanţilor ei. Aceşti psalmi se ocupă de un << rege al viitorului >>, a cărui împărăţie nu va avea margini (Isaia 9,6).
Profeţiile acestor psalmi s-au împlinit în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Matei 21,42 ; Ps. 47,13). Toţi exegeții, afară de cei raționaliști, sunt de părere că unii psalmi tratează despre Mesia şi imperiul lui, discutată fiind doar chestiunea cât de mulţi sunt psalmii mesianici.
În afara acestor mari clasificări, mai găsim psalmii didactici, sapiențiali, profetici, apocaliptici, psalmii de binecuvântare şi de blestem etc. Temele acestor psalmi apar de mai multe ori însă aceştia nu sunt trataţi cu destulă forţă pentru a se putea vedea în ei unul din genurile literare mai mult sau mai puţin autonome (14).
Note:
1 Pr. Gheorghe Șavelschi, Dreptul din Vechiul Testament (după descrierea Cărții Psalmilor), Editura Tipografia Unirii Clericilor din Basarabia, Chișinău, 1934.
2 Diacon Popescu Mălăești, Importanța şi Autoritatea scrierilor canonice ale Vechiului Testament, Editura Societatea Studenților în Teologie, Bucureşti, 1907, p. 43.
3 Iustinian Bina, Studiul Vechiului Testament pentru uzul studenților, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1955, p. 207.
4 Arhipr. Dr. Vasile Tarnavschi, Introducere în Sfintele Cărţi ale Testamentului Vechi, Editura Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1928, p. 495.
5 Pr. Athanasie Negoiță, Psalmii în cultul Vechiului Testament, în revista Glasul Bisericii, nr. 11-12, 1965, p. 1018.
6 Ibidem, p. 1019.
7 Arhipr. Dr. Vasile Tarnavschi, op. cit., p. 496.
8 Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, Trad. de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Iași 1850, p. 34.
9 Sf. Grigorie de Nyssa Scrieri exegetice la Titlurile Psalmilor, în P.S.B. 30, trad. de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1998, p.137.
10 Protos. Olivian Bindiu, Psalmii şi legătura lor cu cultul divin ortodox, în revista Biserica Ortodoxe Române, nr. 9-10, 1987, p.177.
11 Drd. Simion Todoran, Genurile literare şi aspecte doctrinare în psalmi, în revista Mitropolia Olteniei nr. 7-8, 1983, p. 479.
12 Ferdinand Comte, Cărțile sfinte, trad. de Dumitru Purnichescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p. 151.
13 Drd. Simion Todoran, op. cit., p. 482.
14 Ibidem, p. 484.
Bibliografie:
- „Biblia sau Sfânta Scriptură”, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005.
- Bina, Iustinian, Studiul Vechiului Testament pentru uzul studenţilor, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1955.
- Bindiu, Protos. Olivian, Psalmii şi legătura lor cu cultul divin ortodox, în Revista Bisericii Ortodoxe Române, Nr. 9-10, 1987.
- Comte Ferdinand, Cărţile sfinte, trad. de Dumitru Purnichescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994.
- Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, trad. de Ştefan Voronca, Editura Egumeniţa, Iaşi, 1850.
- Mălăeşti, Diacon Popescu, Importanţa şi Autoritatea scrierilor canonice ale Vechiului Testament, Editura Societatea Studenților în Teologie, Bucureşti, 1907.
- Negoiţă, Pr. Atanasie, Psalmii în cultul Vechiului Testament, în Revista Glasul Bisericii, Nr. 11-12, 1965.
- Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri exegetice la Titlurile Psalmilor, în P.S.B. 30, trad. de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998.
- Şavelschi, Pr. Gheorghe, Dreptul din Vechiul Testament (după descrierea Cărţii Psalmilor), Editura Tipografia Unirii Clericilor din Basarabia, Chişinău, 1934.
10. Tarnavschi, Arhipr. Dr. Vasile, Introducere în Sfintele Cărţi ale Testamentului Vechi, Editura Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1928.
11. Todoran, Drd. Simion, Genurile literare şi aspecte doctrinare în psalmi, în Revista Mitropolia Olteniei, Nr. 7-8, 1983.
Protos. Drd. Nifon Văcăruș,
Mănăsirea Jitianu, judeţul Dolj