Seara cobora parcă pentru ultima dată peste apus.
Ucenicii sporovăiau fiecare despre Iisus.
Masa era săracă. Pâine și o carafă de vin,
Pentru toți erau puse, și ceva ulei de măslin.
De-a dreapta lui Iisus, cel ce Îi era cel mai drag,
Mânca din pomul cunoașterii lui Adam
Şi cerceta cât și cum trebuie săpat în pământ
Pentru a pune pe Dumnezeu întreg în mormânt.
Iisus știa dinainte că măslinii vor plânge cu sânge.
Știa şi pașii ce îi va păși până la cruce.
Nimic nu Îi era străin. Mii de ani la fel pătimise
Printre suflete rătăcind și ieri, și azi ca prin vise.
Întunericul celei mai lungi zile de vară iară așterne
Umbre ca mărturii rupestre și terne.
Iisus întinge cu ulei de măsline și tace apoi.
Învierea Sa aduce când războaie, când pace în noi.
Pr. Mircea Nincu