Cărturari de seamă în slujba Bisericii:

 Diaconul profesor Ioan Popescu-Cilieni

 

 

         Valoros om de cultură, atent cercetător al documentelor istorice şi iubit slujitor al Bisericii, Ioan Popescu-Cilieni a rămas în conştiinţa urmaşilor ca o figură vie care, prin activitatea întreprinsă, a ştiut să îmbine dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele. Opera sa va rămâne un nesecat izvor de documentaţie în legătură cu istoria bisericească aşa cum s-a desfăşurat pe meleagurile oltene.

 Ioan Popescu Cilieni s-a născut la 4 noiembrie 1906 în satul Cilieni (Romanaţi) şi a încetat din viaţă la 4 noiembrie 1956 la Craiova.

A absolvit Şcoala primară în comuna natală, Seminarul teologic din Râmnicu-Vâlcea (1927) şi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1931). Aici a obţinut şi titlul de Doctor în Teologie.

„Venise de-acasă parcă, cu suflet de sacerdot!”

Întors în Craiova, s-a ataşat de preoţii de la bisericile „Mântuleasa“ şi „Sf. Spiridon“, dovedind reale preocupări cărturăreşti. A fost primul diacon al Catedralei Mitropolitane „Sf. Dumitru” din Craiova (1933-1936). „Şi slujea frumos. Cu voce de tenor, plină şi dulce, cu blândeţea-i ieşindu-i din gură şi cu credinţă multă, şi cu dragoste de oameni. Venise de-acasă parcă, cu suflet de sacerdot! Cânta ca în rugăciune: mai întâiu lui Dumnezeu. Fără niciun artificiu şi fără mândrie de sine… Pe Stihar şi pe Orar şi pe faţa lui toată, curgea modestia curată a slujitorului în lege, cu frică de Dumnezeu“ (Pr. Elefterie D. Marinescu, Preoţi craioveni de ieri, pp. 67-68). A activat ca profesor de Religie şi Istorie la liceele „Carol I“, „Fraţii Buzeşti“ şi „Gh. Chiţu“ din Craiova.

A fost pasionat de cercetarea istorică, multe documente pe care le-a descoperit şi analizat fiind publicate în Arhivele Olteniei (1934-1944) şi în Arhivele Statului din Craiova.

Împreună cu Toma G. Bulat a pus bazele „Revistei de istorie bisericească“, fiind secretar de redacţie la revista „Renaşterea“ (1932-1946). A colaborat şi la revistele „Vatra“ şi „Ramuri“.

Remarcabil cercetător oltean

A publicat o serie de lucrări de mare valoare istorică, dintre care se remarcă: Este mântuire în afară de biserică? (1935), Secte milenariste (1937), Documente olteneşti felurite (1938), Documente olteneşti (1939), Educaţia tineretului în vremea noastră (1939), Documentele neamului Sâmboteanu (1940), Biserica Sf. Dumitru – Catedrala Mitropolitană din Craiova (1941), Biserici, târguri şi fapte din jud. Vâlcea (1941), Pe firul istoric al Mitropoliei Olteniei (1941), Vechile proprietăţi ale Episcopiei Râmnicului, în Craiova şi Bucureşti (1942), Patriarhul Avramie al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Române (1942), O veche catagrafie a Episcopiei Râmnicului (1943), Cunoaşterea şi preţuirea monumentelor noastre istorice (1943), Ştiri referitoare la mânăstirea Surpatele din jud. Vâlcea (1944), Ştiri noi despre Biserica Domnească din Târgu-Jiu (1944), Învelişurile vechilor noastre biserici (1945), Parabolele şi învăţăturile Domnului Hristos (1947), Contribuţiuni la istoria învăţământului din Oltenia în anul 1848 (1948) ş.a. (cf. Dicţionarul personalităţilor oltene, p. 172).

În cartea Învelişurile vechilor noastre biserici, I. Popescu-Cilieni prezintă metoda de lucru care l-a călăuzit în munca de cercetare de o viaţă, precum şi pe cei ce i-au îndrumat paşii pe acest drum: „Dacă învingând atâtea greutăţi am putut să alcătuiesc lucrarea de faţă, aşa cum se vede, aceasta se datoreşte metodei de lucru, pe care mi-am însuşit-o la Seminariile de Istoria Bisericii Române şi Istoria Bisericii Universale de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, îndrumărilor ce mi-au dat şi pasiunii pentru studii istorice ce mi-au însuflat învăţaţii mei profesori, Preot Niculae M. Popescu, membru al Academiei Române, şi Teodor M. Popescu, cărora le aduc şi pe această cale expresiunea adâncii mele recunoştinţe“ (p. 4).

Contribuţii aduse istoriei bisericeşti

În „Cuvântul înainte“ pe care îl scrie lucrării despre bisericile, târgurile şi satele din Vâlcea, Ion Popescu-Cilieni nota: „În vara anului 1935, timp de câteva săptămâni am cercetat prin vechea arhivă a Sfintei Episcopii de la Râmnicu Vâlcii. Acolo am găsit, între alte preţioase acte vechi, şi o catagrafie care cuprinde ştiri privitoare la toate bisericile şi satele din Oltenia. Aceste ştiri au fost culese acum un veac, de către prototopii judeţelor şi plăşilor oltene de pe vremea aceea. Unele informaţii pe care le-au luat ei chiar din pisanie sunt azi pierdute sau măcinate în aşa măsură de dintele vremii, încât nu mai pot fi citite. În afară de aceasta, ni se dau ştiri despre biserici şi schituri care azi nu mai dăinuiesc“ (p. 3).

Cartea despre Biserica „Sf. Dumitru“ din Craiova, un extras din „Anuarul Sfintei Mitropolii a Olteniei pe anul 1940/1941“, debutează cu aprecierea locului pe care acest aşezământ sfânt îl ocupă în istoria Cetăţii Băniei: „Istoria bisericii Sf. Dumitru, acum Catedrala Mitropolitană a Olteniei, este strâns legată de istoria Craiovei. Aşezarea bisericii Izvorâtorului de Mir nu este întâmplătoare, după cum nu este întâmplătoare aşezarea celor mai multe lăcaşuri de închinare din Ţara noastră. (…) trecutul Craiovei se îmbină cu istoricul acestei biserici, care la o vreme avea în proprietatea sa toată moşia oraşului banilor olteni. Lângă ea era reşedinţa bănească, mai târziu reşedinţa caimacanilor olteni, chesariceasca administraţie din vremea stăpânirii austriece, casele domneşti, divanul Craiovei etc. Iată o enumerare din care rezultă rostul deosebit pe care îl avea locul de aşezare al bisericii Sf. Dumitru în trecutul Craiovei. Pe drept cuvânt putem spune că acest sfânt locaş de închinare a fost odinioară centrul în jurul căruia pulsa toată vieaţa târgului Craiovei“ (pp. 3-4).

Lucrarea despre învăţământul din Oltenia, scrisă la împlinirea centenarului Revoluţiei de la 1848, porneşte de la ideea că, „între stegarii revoluţiei dela 1848, ocupă un loc de frunte, alături de preoţi, şi slujitorii şcoalei: profesori şi învăţători. Documentele vremii ne arată cu câtă bucurie au luat ei cunoştinţă de proclamaţia «eliberatoare» dela Izlaz şi cu cât entuziasm au împărtăşit şi altora, ideile generoase ale revoluţionarilor paşoptişti“ (p. 3). I. Popescu-Cilieni aduce o însemnată contribuţie la cunoaşterea învăţământului din aceste locuri, subliniind strânsa legătură ce a existat între Biserică şi Şcoală de-a lungul timpului.

 

 „o figură de o frumuseţe rară“

În finalul prezentării pe care o face lui I. Popescu-Cilieni, Pr. Elefterie D. Marinescu nota: „A proiectat o Figură de o frumuseţe rară, prin nobleţea lui firească, prin modestia lui strigătoare, prin vrednicia lui neostoită, prin demnitatea lui de Preot, prin lumina lui de Profesor, prin bunătatea lui de suflet şi iertarea tuturor… în viaţă; iar în moarte, într-o moarte necruţătoare şi timpurie, prea timpurie pentru un om de Cultură…, o Figură şi mai mare pentru valoarea lucrărilor scrise şi în concept, care au rămas în foi…şi care mai urmau… Craiova a pierdut un Preot… Oltenia un istoric… în plin avânt… clerul un coleg bun şi iubit ca Ioan Evanghelistul“.