Prin viaţa duhovnicească a fiecăruia dintre noi, creștinii care viețuim în lumea aceasta, trebuie să ne pregătim pentru viaţa veșnică, care îşi are izvorul în Sfintele Taine ale Bisericii. Chemarea noastră la viaţa de sfinţenie se face atunci când omul participă la sfințenia dumnezeiască şi se împărtășește de harul lui Dumnezeu.
Ca Sfintele Taine să rodească e nevoie şi de consimțământul omului şi de împreună-lucrarea cu harul divin şi se realizează în chip tainic în inima omului prin mijlocirea preotului care este „slujitor al lui Hristos şi iconom al tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4,1).
Taina Sfintei Spovedanii prin care omul îşi mărturisește păcatele personale, când încercăm să refacem unitatea spirituală cu Biserica, unitate alterată de păcat, aceasta are loc în Biserică în faţă preotului duhovnic. Taina Mărturisirii este singura din cele șapte Sfinte Taine, în care se realizează o întâlnire sau un dialog între preot şi credincios sau penitent, în chip nevăzut fiind prezent Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Credinciosul sau penitentul care se aşază sub epitrahilul preotului duhovnic, mărturisindu-şi păcatele, aşteptând de la Dumnezeu iertarea păcatelor prin împlinirea canonului sau penitenţei, are posibilitatea de a vorbi, de a se uşura de povara păcatelor sufleteşti, de a spune ce are în el, fiind asaltat cu răbdare, pricepere şi multă încredere de către duhovnic care este povățuit şi luminat de Mântuitorul.
Nu numai în preajma marilor sărbători sau în timpul posturilor trebuie să ne spovedim ci trebuie să fim conştienţi că este un act de responsabilitate în care credinciosul aleargă la preotul duhovnic pentru eliberarea de păcate, vindecare, ca la un doctor. Aşa cum doctorii foarte buni se găsesc din ce în ce mai greu, la fel şi un duhovnic bun se găseşte mai greu şi descoperirea lui se face prin lucrarea Duhului Sfânt, fiind un dar pe care ni-l dăruieşte Dumnezeu la neliniştea şi căutarea noastră sufletească. Când avem un duhovnic bun şi priceput, trebuie să-l păstrăm pentru că trebuie să-l avem ca un părinte, un prieten sau un doctor, în care noi trebuie să ne încredinţăm lui Dumnezeu sufletul nostru prin preotul duhovnic, iar datoria noastră este aceea de a ne ruga pentru el.
Mulţi dintre creştinii de azi care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi nu au duhovnic chiar dacă ei cred în Dumnezeu sau sunt oameni buni şi au o legătură din când în când cu Biserica. Părinte duhovnic este acela care îl cunoaşte pe fiul său duhovnicesc, care ştie ce este în sufletul lui, care are ca obiectiv vindecarea rănilor sufleteşti, să găsească leacul care aduce vindecarea rănilor, care ţine legătura cu fiul său duhovnicesc şi încearcă să-l trateze ca pe propriul său copil. Preotul trebuie să devină un prieten în care omul să aibă încredere deplină pentru a nu avea nimic care să-l oprească de la mărturisirea păcatelor, fiind foarte important de amintit faptul că duhovnicul nu are voie să dezvăluie secretul spovedaniei, ci trebuie să-l păstreze, deoarece din mâna lui va cere Mântuitorul sufletele pe care le-a spovedit.
Pentru asemenea duhovnici trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, nu numai să-l păstrăm sau să-l primim, ci să le dăruiască Dumnezeu lungime de zile ca să-i călăuzească și să-i liniștească pe mulți.
Cei ce spovedesc „pe fugă”, mai ales în perioada Postului Mare, când duhovnicul este ocupat neavând timp suficient pentru o spovedanie liniştită şi amănunţită, fac o greşeală mare în ceea ce priveşte mărturisirea păcatelor; putem să spunem despre aceştia că nu au duhovnic pentru că urmăresc să îndeplinească un obicei și nu o rânduială a Bisericii.
Dacă mărturisirea aceasta nu este roditoare, ci am ajuns la întâmplare la el, nu putem vorbi de preot-duhovnic. Este adevărat faptul că dorim să ne împărtășim cu Sfintele lui Hristos Taine spre iertarea păcatelor, dar nu ne putem apropia oricum de potir. Preotul dacă cunoaşte bine problemele credincioşilor din parohia să, fiii săi duhovniceşti ştiu și când să se apropie de Sfânta Împărtăşanie. Spovedania fără a ne împărtăşi cu Sfânta Euharistie este posibilă, dar primirea Sfintei Euharistii fără spovedanie nu este posibilă.
Mulţi dintre oamenii care nu pot găsi un duhovnic bun sau un „preot cu har” este pentru că îl vor pe acest duhovnic după cerinţele şi măsura lor. Cunoaştem că toţi preoţii au primit harul preoţiei la hirotonie şi acest har este lucrător, depinzând într-o mare măsură şi de viaţa şi rânduiala duhovnicului, care trebuie să fie un om al rugăciunii, al blândeţii, al bunei cuviinţe, precum şi să respecte sfintele canoane.
Această căutare a duhovnicului are consecinţe grave asupra credincioşilor şi anume aceea de amânare a spovedaniei. Orice preot care a primit hirotesia întru duhovnic poate „să lege și să dezlege” păcatele credincioşilor. Cei care aleargă la preot trebuie să aibă credinţă că încredințându-se lui, se încredințează lui Dumnezeu, lui Hristos, care iartă şi vindecă rănile păcatelor şi nu omului neputincios şi mărginit care poartă harul preoţiei.
Credincioşii care îşi rezolvă singuri problemele duhovniceşti și nu au un preot-duhovnic, nu înţeleg adevărata natură a paternităţii duhovniceşti. Acest aspect este valabil și pentru preoţii care se consideră duhovnici, dar nu sunt, căci „cel ce nu s-a născut (în Duh) nu este capabil să nască fii duhovniceşti” (Sf. Simeon Noul Teolog).
Preotul-duhovnic are şi ocupă un rol deosebit de important în viaţa credincioşilor, deoarece îi ajută pe aceştia să devină fiii lui Dumnezeu după har, pentru tămăduirea rănilor sufletești, precum şi pentru mântuirea sufletelor.
Pr. Dumitru Vânătoru