Învierea Domnului Iisus Hristos priveşte în mod special pe om, ca chip şi asemănare a lui Dumnezeu, destinat comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii săi, comuniunea fiind esenţială vieţii şi mântuirii noastre. Păcatul a sfârşit această comuniune şi a adus omului moartea, însă Hristos ne-a dăruit din nou viaţa veșnică.
Prin moartea pe cruce a Mântuitorului se pune capăt vechii stări în care ajunsese neamul omenesc în urmă păcatului neascultării. Referindu-se la acest aspect din viaţa Mântuitorului, Sf. Atanasie cel Mare spunea: „Crucea lui Hristos s-a făcut altarul mântuirii noastre”, iar Sf. Ioan Gură de Aur precizează: „(Pe Golgota) Hristos a fost în acelaşi timp preot şi jertfă, iar crucea altar…….. A fost jertfă după trup, iar preot după Duh. El a fost cel ce a adus şi cel ce s-a adus jertfă”. În înviere se pune început unei ere noi, era ascultării de Dumnezeu, era harului şi a vieţii. Unic prin firea lui, faptul învierii avea să fie centrul predicii apostolilor şi motiv de contemplare şi întărire pentru creștinii de totdeauna.
Din relatările evangheliștilor reținem că Învierea s-a petrecut sâmbătă noaptea, în zorii zilei de duminică, fără a se preciza anume în ce moment a avut loc. Ea a fost urmată de evenimente supranaturale, de apariţia îngerilor şi cutremure. Acestea aveau rostul să atragă luarea aminte a martorilor asupra evenimentului ieşit din comun, care se petrecea sub ochii lor. Realitatea ei a fost probată printr-un lung șir de apariții ale Domnului faţă de ucenicii Săi, într-un răstimp de 40 de zile. Toate acestea pot fi înscrise într-un lung șir de argumente istorice şi logice, toate menite să demonstreze realitatea Învierii.
Prima dintre arătări conform relatărilor biblice are loc către Maria Magdalena. Ea este cea dintâi care a aflat piatra de la intrarea mormântului răsturnată şi mormântul gol. După ce a dus lui Petru şi lui Ioan vestea despre dispariția trupului lui Iisus, ea a revenit la mormânt. De data aceasta a văzut în mormânt doi îngeri, iar la scurt timp i se arată Însuşi Iisus care-I interzice să-L atingă.
Se arată apoi femeilor mironosițe, iar la scurt timp după plecarea Mariei, vin la mormânt şi celelalte femei pioase, care cumpăraseră aromate pentru a unge trupul lui Iisus. Era cealaltă Marie, sora Maicii Domnului, mama lui Iacob cel mic, Salomeea, mama fiilor lui Zevedeu, Ioana, soţia lui Chuza şi altele împreună cu ele. Când au ajuns la mormânt au găsit piatra prăvălită, iar înăuntru un înger care stătea de-a dreapta locului unde fusese trupul Domnului. Femeile mironosițe trăiesc o bucurie sfântă rezervată nu numai de faptul că-L vor vedea iarăşi pe Învățătorul iubit, ci pentru că Învierea Lui înlătura în general moartea ca sfârşit al vieţii noastre, deschizând orizontul eternității. Bucuria acesta are atâta entuziasm în ea, încât ea e că o „sfântă beție”, ca o „beție trează” de care vorbeşte Sfântul Grigorie de Nyssa. E ca o „beţie trează” pentru că e produsă de cea mai autentică, dar şi cea mai minunată realitate, realitatea vieţii veşnice şi plenare, motiv pentru care Sfântul Grigorie spune că îngerii nu pun în funcție nici o imaginație, pentru că realitatea pe care o văd întrece orice imaginație.
În cursul zilei se arată celor doi ucenici, Luca şi Cleopa, în drum spre Emaus. Mântuitorul, Care a venit în lume pentru a aduce la calea cea dreaptă pe cel rătăcit, Se arată „acestor zăbavnici cu inima”, dovedindu-le cu cuvinte din Legea lui Moise şi din cărţile profetice că „Mesia trebuie să pătimească toate acestea pentru a intra în Slava Sa”. Cu toate acestea, Domnul este recunoscut abia „când a binecuvântat şi a frânt pâinea”.
A patra arătare are loc faţă de Petru. Evanghelistul Luca ne spune unde şi când a avut loc. Probabil a avut loc în dimineața aceleiaşi zile în Ierusalim. Spre seară se arată Apostolilor, fără Toma. Ucenicii Domnului stăteau adunați laolaltă la locul doar de ei cunoscut, cu ușile încuiate. În această atmosferă apăsătoare, apare deodată în mijlocul lor Iisus şi le adresează salutul cunoscut: „Pace vouă”. În vederea misiunii ce aveau s-o împlinească, Iisus, suflând peste Apostoli, le transmite darurile Sfântului Duh.
La scut timp, se arată din nou Apostolilor, de data aceasta împreună cu Toma. Această arătare a avut loc în duminica următoare, „după opt zile” de la Învierea Sa, în Ierusalim. Convins de realitatea Învierii, Toma exclamă extaziat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. După aceea se arată ucenicilor în Galileea, precum le-a promis. Prima dintre arătări în acel ținut are loc la Marea Tiberiadei şi este relatată doar de evanghelistul Ioan. Aici se retrăseseră o parte din Apostoli după Învierea Sa din morţi. Ei îşi reiau vechea ocupație de pescari. Într-unul din momentele activităţii lor, Mântuitorul apare din nou, însoțindu-şi prezenţa de faptul minunat al unei pescuiri abundente. Erau de faţă doar șapte dintre ucenici. În Galilea a două oară Domnul se arată ucenicilor pe un munte. Această arătare este relatată doar de evanghelistul Matei. Ucenicii I se închină convinşi fiind tot mai mult de divinitatea Lui, iar El le dă porunca evanghelizării tuturor neamurilor şi a botezării lor în numele Sfintei Treimi. Ultima dată s-a arătat ucenicilor pe muntele Eleonului. Era la 40 de zile de la înviere, când Domnul S-a înălţat la ceruri.
În sfârşit, Mântuitorul Hristos se arată nu unui ucenic, ci unui aprig duşman al Său, lui Saul. Dată fiind această împrejurare, Saul se botează şi devine din prigonitor, apărător al creștinilor, din disprețuitor, apostol al Mântuitorului Hristos. În cele din urmă îşi va da chiar viaţa pentru Hristos şi Evanghelie.
În lumina celor menționate de Sfintele Scripturi, să credem și noi în adevărul Învierii lui Hristos și să ducem mai departe salutul creștinesc Hristos a Înviat!
Pr. Dumitru Vânătoru