Introducere
Realitatea misionară din comunitățile românești din diaspora prezintă o altă față a parohiei ortodoxe. În schimb, în comunitățile autohtone rurale situația rămâne una destul de precară. Pot da mărturie, din nefericire, că parohia de la sat trece printr-o criză reală. Dacă ne bucură prezența oamenilor mai în vârstă, în schimb lipsa tinerilor nu ne face foarte fericiți. Așa cum bine afirma Părintele Patriarh Daniel, tinerii reprezintă viitorul de mâine al Bisericii Ortodoxe. În același timp, problema misiunii în zona rurală nu prezintă aceleași coordonate ca misiunea de la orașe. Deși există păreri că pastorația/misiunea de la oraș nu diferă cu cea de la sat, tind să cred că există totuși un contrast destul de mare între cele două realități. Planul misionar pe care îl voi schița în rândurile de mai jos are în vedere parohia de sat. Viața de la sat a fost gândită mult diferit față de cea de la oraș și astfel avem, de cel mai multe ori, biserica în vecinătatea școlilor, ceea ce ușurează activitatea pastoral-misionară a preotului. Depinde doar de vigilența și de trăirea sa reușita unei activități misionare în rândul tinerilor. La oraș, există copii care aparțin de biserica zonei în care locuiesc, dar în schimb își desfășoară activitatea școlară mult mai departe de casă și de biserică.
Viața în biserică începe din timpul copilăriei și se dezvoltă treptat pe măsură ce se înaintează în vârstă. Dacă nu suntem capabili să oferim copiilor noștri o viața în biserică încă de la acel moment, atunci dificultățile pe care le întâmpinăm cu ei mult mai târziu pot aduce mari nemulțumiri. Pentru o educație religioasă a tinerilor avem nevoie însă de unirea a cât mai mulți factori. Familia rămâne piesa cea mai importantă, la care se alătură demersul preotului, dar și al altor membrii ai comunității care ar putea fi de ajutor. Am constatat cu durere că problema pastorației tinerilor rămâne una de actualitate și cu soluții destul de firave. A mișca sufletul unui tânăr nu este o lucrare duhovnicească ușor de îndeplinit. Dar în același timp, nici să rămânem pasivi la acest impas nu reprezintă o poziționare creștinească. A-i urma lui Hristos sau a face misiune pentru și în numele lui Hristos se face cu dragoste și încredere că împreună lucrăm la mântuirea noastră. O Biserică care nu este definită prin misiune, cred eu, a pierdut din etosul creștin primar, care se definea tocmai prin bucuria de a-l face cunoscut pe Hristos și celor din jurul nostru.
Pentru primul punct al planului misionar voi preciza puțin mai larg problematica pastorației din parohia rurală. Apoi voi descrise care este grupul țintă și care sunt resursele necesare pentru atingerea obiectivelor intermediare și finale. Înainte de partea concluzivă voi prezenta și un plan de lucru sau mai bine zis un potențial calendar de misiune.
Descrierea succintă a problemei
În parohia de sat lipsa tinerilor reprezintă o reală problemă. Ne îmbătăm cu apă rece să credem că trăim o perioadă de tranziție, de acomodare. Dimpotrivă, dacă analizăm că a trecut un sfert de secol de când am scăpat de comunism și de când Biserica a redevenit un factor important al societății, ar trebui să înțelegem că lipsa tinerilor din biserică rămâne, în primul rând, eșecul pastorației noastre. Mai concret, tinerii de azi au fost botezați imediat după era comunistă, deci suntem responsabili de atitudinea lor bisericească de azi. Din nefericire, îndemnul evanghelic de la Matei 28, 18-20: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit”, a fost greșit interpretat și chiar tradus puțin diferit de sensul autentic. Ideea rămâne că botezul este doar un prim pas dar care dacă nu este urmat de o activitate pastorală, de o relație ucenic-preot, nu se finalizează într-o viață creștinească autentică.
Grup țintă
Înainte de a prezenta care sunt resursele disponibile pentru a face pastorație la sat, cred că este mai indicat să vorbim care este grupul țintă, respectiv în cazul ales de mine, persoanele tinere ale comunității. Aici am în vedere copiii cu vârsta între 7 și cel mult 20 de ani. Trebuie precizate două elemente. Primul dintre ele este acesta că tineri de la sat care au trecut de 15 ani sunt nevoiți să meargă la un liceu care se află în oraș. Acest moment de rupere de familie reprezintă unul dintre momentele probleme ale educației copiilor care trebuie tratat cu mare atenție. Pe durata săptămânii aceștia se află la oraș, revenind la viața de sat în weekend-uri și pe timpul vacanțelor. Al doilea element are în vedere că pastorația unui grup țintă nu este una exclusivă ci dimpotrivă poate atrage și trebuie să atragă atenția și celorlalți membrii. Dacă vorbim despre un plan misionar pentru tineri, într-un fel sau altul, și părinții și chiar bunicii acestora, pot deveni ținte ale respectivului proiect.
Resurse necesare
Există o diferență destul de mare între resursele necesare și resursele disponibile. Totuși, un minim de necesare poate fi asigurat în orice situație. Există două categorii de resurse, anume umane și materiale.
Resursele umane de care dispune orice parohie nu sunt strălucite, dar nici de neglijat. Trebuie însă să existe o modalitatea de a mișca persoanele respective care pot ajuta la îndeplinirea obiectivelor. Concret, prezența teologilor care fac parte din această parohie trebuie stimulată și folosită. Pot exista diferite cateheze sau discuții biblice coordonate de respectivi teologi și supravegheate de către preotul paroh. O primă idee care ar trebui pusă în practică ar fi înnodarea relației dinte școală și biserică, sau mai bine zis, între profesorul de religie și preot, evident acolo unde nu există. Există voci care consideră că decizia de a înființa specializarea de teologie didactică, în mod expres pentru ca să existe o alternativă și pentru fetele dedicate studiului să predea ora de religie, nu a fost una tocmai potrivită. Personal, nu agreez această remarcă, pentru două motive. Primul dintre ele este acela că trebuie să implicăm cumva și partea feminină în viața bisericească și aceste este unul dintre modurile de realizare ale acestui deziderat. Al doilea motiv îl reprezintă tocmai contra-argumentul profesorilor de religie care au participat la cursurile de licență pentru specializarea teologie pastorală. În alte cuvinte, dacă relația dintre preot și profesor ar fi una bună, probabil prezența tinerilor în biserică ar deveni una mai pronunțată și mai activă. Mai mult decât atât, dacă părinții ar deveni conștienți de importanța unei educații religioase corespunzătoare pentru copiii lor, atunci relația dintre preot și părinți ar fi una benefică din toate punctele de vedere. Aici rolul preotului devine indispensabil, datorită poziției pe care o are ca părinte al întregii comunități.
Resursele materiale de care am avea nevoie sunt multiple. Am participat la un mic program de pastorație care, printre altele, propunea vizionarea de filmele cu teme religioase în biserică, urmate de discuții pe marginea acestora. Astfel, un echipament care să facă posibilă vizionarea de filme sau prezentarea unor scurte cateheze ar fi absolut necesar pentru pastorația cu tinerii. Într-o lume super-tehnologizată, utilizarea unui video-proiector nu reprezintă un moft ci dimpotrivă o necesitatea. În același timp, tot în categoria resurselor materiale intră și diferitele mijloace de transport, care ar putea să asigure organizarea de excursii, pelerinaje cu tinerii parohiei. În unele cazuri, parohia se întinde pe o distanță de câțiva kilometri, ceea ce poate fi descurajator pentru unii tineri să participe la slujbele de duminică. Aici problema ar avea o soluție dacă ar există o colaborare decentă între autoritățile locale, care dețin mijloacele de transport adecvate, și preotul comunității.
Obiective intermediare și finale
În mod normal, obiectivele sunt strâns legate de calendarul propus. Evident, obiectivul ar fi acela de a le trezi tinerilor dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu printr-o participare activă ca membrii ai parohiei. Într-un fel sau altul, este impropriu de a vorbi despre un obiectiv final, întrucât cunoașterea în Dumnezeu este una continuă. Personal consider că obiectivele intermediare ca acela de a reuși să-i atragem pe tineri să participe frecvent la Liturghia de duminică ar fi unul rezonabil. Consider că un prim pas spre realizarea acestui obiectiv este aducerea copiilor în biserică atunci când preotul slujește în timpul săptămânii. Mai mult decât atât, preotul ar putea să pună la dispoziția profesorului de religie în fiecare săptămână biserica ca spațiu de desfășurare a orelor. Nu cred că ar exista un cadru mai potrivit ca spațiul bisericii atunci când trebuie să prezinți copiilor elemente ale bisericii. Evident trebuie să se găsească cadrul legal pentru a deplasa copiii în Biserică. Mă gândesc aici la un simplu parteneriat între Școală și Biserică. În același timp, profesorul de religie are libertatea să recomande copiilor ca duminica să fie alături de el în biserică. În aceste condiții, preotul trebuie să fie o prezență activă și să se implice la realizarea acestor obiective, în dialog permanent cu profesorul de religie.
Un alt obiectiv ar fi acela de a implica copiii într-un cor cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Atunci este un moment prielnic ca cei tineri să aibă parte de dărnicia comunității. Dacă copii sunt receptivi, se poate organiza un mic cor care să cânte permanent la Sfânta Liturghie.
Un alt obiectiv rămâne acela să aducem copiii în sfântul altar și să dea ajutor părintelui, ca de exemplu, la ieșirea cu lumină în timpul vohodurilor sau la citirea Sfintei Evanghelii. La oraș am observat că există această practică și nu ar fi imposibil de aplicat și în parohia rurală.
Pentru că trăim într-o lume care are acces la internet, utilizarea în limite a acestuia poate deveni utilă pentru construirea unui dialog. Un cont al parohiei pe Facebook rămâne posibil în condițiile în care majoritatea tinerilor sunt conectați la acesta. Obiectivul acestui cont ar fi ca tinerii să discute diverse subiecte și să fie informați permanent de activitățile organizate de parohie.
Plan de lucru
În privința unui calendar pentru implementarea planului misionar pot spune că se deduce în mod logic din obiectivele intermediare propuse. Știm că anul bisericesc își are începutul în luna septembrie, astfel că planul de lucru poate și trebuie să urmeze același timp. Dacă profesorul de religie poate să se folosească de biserică de îndată ce a început anul școlar, rămâne evident că respectivul cor de colinde trebuie inițiat în preajma sărbătorilor de iarnă. După acest moment, se poate încerca la păstrarea corului și învățarea cântărilor pentru Sfânta Liturghie. Măcar lunar, cu acești copii și cu invitația deschisă și pentru toți ceilalți, se poate viziona un film care oferă posibilitatea unui dialog deschis. Evident contul de Facebook poate fi pasul de început care trebuie să acapareze atenția a cât mai multor tineri ai parohiei.
Concluzii intermediare
Planul misionar propus rămâne unul destul de firav dar care poate fi utilizat pentru început. Cu certitudine realitățile din teren sunt mult mai complicate și de cele mai multe ori un program trebuie mereu updatat. Sunt situații în care trebuie lucrat cu multă atenție la aplicarea planului de lucru. Sau se poate întâmpla ca în anumite cazuri, directorul unei școli să fie reticent la îndeplinirea unui obiectiv ca ora de religie să se desfășoare în biserică, măcar atunci când este sărbătoare în timpul săptămânii. Totuși, a face misiune pentru Hristos implică anumite eforturi pe care trebuie ca parohia să le asume. Educația religioasă prin școală și prin biserică nu trebuie ruptă de cadrul familiei, care are un rol esențial. Dacă există familii care sunt ușor împotriva unei relații strânse între preot și profesorul de religie, acolo trebuie lucrat cu mult tact pastoral. A fi misionar al lui Hristos înseamnă a deveni mai întâi un exemplu personal ca prin mărturia vieții tale să poți deveni model de urmat și pentru ceilalți. În același timp, există o limită a libertății personale care nicidecum nu trebuie încălcată. Important este să urmăm îndemnul Fă rai din ce ai!
Prof. Sorinela Salavat,
Liceul Tehnologic Roșia-Jiu, Fărcășești