16.03.2017 – Lămuriri liturgice cu privire la cultul ortodox: Proscomidia şi rolul ei în viaţa Bisericii


Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. Deși nu face parte din rânduiala propriu zisă a Liturghiei, ea este parte din Slujba Euharistică, constituind o pregătire indispensabilă pentru aceasta. Cu alte cuvinte, Poscomidia este rânduiala pregătirii darurilor de pâine și vin, care alcătuiesc materia jertfei.

Fără pregătirea darurilor de pâine și de vin nu am putea vorbi de aducerea Jertfei Euharistice, de Sfânta Liturghie, ar fi un non sens căci nu am avea obiectul acestei lucrări. Observăm în Liturghier că Proscomidia ea are o rânduiala proprie, care începe cu binecuvântarea mică, separat de cea proprie a Sfintei Liturghii. De asemenea, dacă Sfânta Liturghie se oficiază pe Sfânta Masă, Proscomidia are locul ei propriu de oficiere și anume Proscomidiarul. Încă de la începuturile Bisericii Primare aducerea darurilor necesare pentru Sfânta Jertfă a fost o practică a tuturor celor care veneau și participau la săvârșirea cultului. S-ar putea spune că toți cei care participau la Sfânta Liturghie și aveau să se împărtășească își aduceau darul ca simbol concret al ofrandei lor spirituale.

De la început Proscomidia, ca act de aducere, de oferire, de punere înainte, a fost unul dintre motivele constitutive ale Sfintei Liturghii creștine, precum mărturisește textul anaforalei Sfântului Vasile cel Mare: „în noaptea în care S-a dat pe Sine Însuși pentru viața lumii, luând pâine în sfintele și preacuratele Sale mâini, arătând-o Ție, lui Dumnezeu Tatăl, mulțumind, binecuvântând, sfințind și frângând, a dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli”. Deci Mântuitorul, când a instituit Sfânta Euharistie, a trebuit să pună pe masa de cină, să aducă înainte, să ofere, pâinea și vinul, pe care le-a ales să servească drept elemente pentru Jertfa Sa, în Biserica Sa, pentru ca mai apoi Biserica să-L imite făcând la fel, căci dacă Hristos n-ar fi făcut aceasta nici Biserica n-ar fi știut să o facă: „Aceasta să o faceți întru pomenirea mea” (Luca 22, 19).

Ritualul Proscomidiei în primele veacuri

Ritualul Proscomidiei nu a avut de la început această rânduială ca astăzi. Ea a avut un ritual foarte simplu care s-a menținut multe veacuri. Pe cât de complicată astăzi, pe atât de simplă  și de sumară a fost rânduiala ei în primele secole. Și nici timpul și locul ei de săvârșire nu a fost cel de astăzi. Ceremonialul din această perioadă ni se face cunoscut în operele patristice din acea perioadă. În acea vreme acțiunea se petrecea în prima parte, sau mai exact spus, chiar la începutul Liturghiei credincioșilor îndată după concedierea catehumenilor. Întâlnim aceste lucruri la Sfântul Iustin Martirul și Filozoful în „Apologia I către Antoninus Pius” (Roma cca. 155) și în „Constituțiile Sfinților Apostoli” prin Clement (Antiohia, cca 380). Îndată după concedierea catehumenilor și a penitenților, diaconii adunau darurile aduse de credincioși și le depuneau în pastoforiu sau pe o altă masă din altar. Darurile erau aduse numai de cei care erau împăcați cu Biserica, adică de cei ce nu erau opriți de la împărtășire. Dintre darurile aduse se alegeau, de către diaconi, cele care erau potrivite pentru săvârșirea Sfintei Jertfe. De asemenea, după cum întâlnim, în comentariul Sfântului Gherman al Constantinopolului (sec. VIII) ni se arată că diaconul săvârșea Proscomidia, lucru ce s-a întâmplat până în secolul al XIV-lea. Mai târziu această lucrare a proscomidiei este încredințată și preotului ca mai apoi să fie destinată numai preotului, așa cum găsim în rânduiala de astăzi. Acestea erau aduse episcopului pe Sfânta Masă, iar acesta le consacra ca daruri de jertfă printr-o scurtă rugăciune de binecuvântare asupra lor înainte de ale sfinți. Acestui moment în care se săvârșea această rânduială primară a Proscomidiei îi corespunde aproximativ în Liturghia de astăzi momentul în care se citește rugăciunea punerii înainte în timpul ecteniei de după aducerea darurilor pe Sfânta Masă. În decursul timpului observăm că timpul și locul de săvârșire al Proscomidiei a fost deplasat chiar înainte de începutul Liturghiei propriu-zise. Dacă la început Proscomidia era parte integrantă a Liturghiei credincioșilor, iată că acum ea se săvârșește chiar înaintea Liturghiei Catehumenilor sau a celor chemați. Transferarea aceasta a început aproximativ prin secolele VI-VII chiar, sporadic, încă din secolul V. Acest transfer s-a făcut lent, aproape pe nesimțite, iar mai apoi s-a generalizat. Cauzele care au generat această deplasare sunt: slăbirea instituției catehumenatului și dezvoltarea ritualului Proscomidiei.

Pr. Mihai Crinu


Atasate la articol:


Proscomidia şi rolul ei în viaţa Bisericii