Rugăciunea în cultul liturgic

                     Încă din primele practici ale activităţii pastorale, cultice, dar mai ales printre solicitările cele mai frecvente întâlnite în viaţa de slujitori ai altarelor, observăm acea  „Rugăciune cu sfânta copie”, pe care credincioşii o cer preoţilor, în nădejdea de a fi apăraţi de Dumnezeu, mântuiţi sau tămăduiţi. De fapt, există două forme prin care, credincioşii solicită acest fel de rugăciune, adică de a le citi o moliftă, o dezlegare sau de a le da o binecuvântare însoţită de copie sau cu ajutorul ei, ca instrument sfânt, care să mijlocească în chip direct legătura cu cele sfinte, fie sub formă de „părticică”, pe care credincioşii o cer atunci când dau darurile de vin şi pâine la sfântul altar, pentru a fi întrebuinţate la Sfânta Liturghie.

Pentru a se înţelege mai bine implicarea copiei în aceste rugăciuni, trebuie precizat, pentru credincioşii mai puţin iniţiaţi, că acest obiect cultic, copia, este un cuţitaş cu lama ascuţită pe ambele părţi şi sub formă de triunghi, ca o suliţă sau lance, fiind folosit de către preot la săvârşirea primei părţi a Sfintei Liturghii, Proscomidia, când se pregătesc sfintele daruri.

Denumirea de copie, cu care o întâlnim în limba română, vine de la grecescul Kopis, care înseamnă cuţit sau instrument de tăiat. Tot cu ajutorul ei, se mai scot din Sfântul Agneţ, la Proscomidie, din prescurile rânduite, miridele, adică acele părticele sub formă de triunghiuri, de mărimi diferite, una în cinstea Maicii Domnului, nouă pentru cele nouă cete ale sfinţilor, una pentru ierarhul locului, una pentru cârmuitorii lumeşti şi una pentru ctitori. Apoi se scot şi acele mici părticele, sub formă de fărămituri, reprezentând în două grămăjoare, vii şi morţii. Acestea sunt operaţiile care se fac cu ajutorul copiei care a intrat în uz ca obiect de cult odată cu dezvoltarea ritualului Proscomidiei din ritul bizantin, prin secolele VI – VII.

La început, acest obiect nu se întrebuinţa fiindcă Liturghia se săvârşea doar dintr-o pâine sau mai multe, care la momentul împărtăşirii se frângeau.

În afară de aceste întrebuinţări, copia mai este purtată în mână, alături de linguriţă, de către preotul slujitor care a săvârşit Proscomidia, la Vohodul cel mare, în sobor.

Cât priveşte folosirea copiei pentru anumite rugăciuni, nu se face nicio menţiune în cărţile de cult, însă există doar o rugăciune specială ce se spune către credinciosul bolnav, atingându-i-se capul, întâlnită în Molitfelnic.

Această rugăciune, care de fapt constă în citirea Psalmului 69 şi a trei tropare, se citeşte foarte rar şi-n cazuri cu totul şi cu totul speciale, ţinându-se cont şi de starea spirituală a credinciosului. De altfel, ea încheie ciclul acelor rugăciuni rânduite pentru sănătatea credinciosului, aflate în Molitfelnic, la capitolul „Rugăciuni la felurite neputinţe şi boli”.

 Prin urmare, astăzi foarte rar slujitorii întâmpină asemeni de cereri, din partea credincioşilor, comparativ cu cei din trecut, când credinciosul era mult mai aproape de Dumnezeu, prin Biserică, realizând cu o mare frică de Dumnezeu importanţa şi sacralitatea relaţiei divino-umane, el, omul credincios, ajungând la Altar mult mai des şi mai smerit, pentru că nădăjduia şi nu spera.

Căci omul speră, iar credinciosul nădăjduieşte. 

 Pr. Biţă Bonea