Lecturile biblice, rugăciunea dinainte de Evanghelie și predica sau omilia
În cursul firesc al Liturghiei observăm că atât în Liturghia primară, cât și în cea de azi urmează lecturile biblice, cu deosebirea că la început au existat patru citiri: două din Vechiul Testament și două din Noul Testament. Acestea reprezintă elementul primordial și cel mai vechi al Liturghiei catehumenilor. De fapt putem spune că aceasta este partea centrală a acestei prime părți a Liturghiei.
Lecturile se găsesc întrebuințate încă din vremea Apostolilor. O mărturie foarte veche despre acest lucru o găsim și la Sfântul Iustin Martirul și Filozoful care indică citirea din Evanghelii, Faptele și Epistolele Apostolilor (1). Ca ordine de urmat avem Constituțiile Sfinților Apostoli în care se recomandă citirea din Pentateuh, din alte cărți ale Vechiului Testament, iar apoi din Faptele Apostolilor, din epistolele Pauline, iar mai apoi din Evanghelii (2).
În curând lecturile din Vechiul Testament s-au redus rămânând numai o singură pericopă. O astfel de rânduială se găsește în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în secolul al VII-lea Sfântul Maxim Mărturisitorul se mai referă încă la citirile din profeți (3). Sfântul Gherman I al Constantinopolului menționează numai prochimenul (προκείμενος = Psalmul pus înainte) și citirea din Apostol și Evanghelie (4). Observăm, din cele spuse mai sus, că de timpuriu au dispărut citirile din Vechiul Testament.
În ceea ce privește cărțile din care se făceau citirile, pericopele de citit, ordinea, numărul și întinderea acestora nu a existat de la început o regulă uniform adoptată. Se observă o preocupare mai târzie în ceea ce privește sistematizarea lecturilor biblice. Regula de a se citi din Faptele Apostolilor de la Paști până la Pogorârea Sfântului Duh se găsea în uz încă dinainte de Sfântul Ioan Gură de Aur. O contribuție importantă în această privință a avut-o diaconul Eutaliu din Alexandria (sec. V) (5). Nu se poate ști exact locul și timpul sistematizării textului biblic, așa cum este astăzi în uzul cultului divin (6), însă este cunoscut faptul că se făceau însemnări pe marginea textului, pentru a ști ce și când să se citească (7).
Trebuie să amintim faptul că înainte de citirea Evangheliei preotul citește în taină o rugăciune (8) a cărei origine istorică nu este clară. Din Codicele Barberini 336 textul ei lipsește, dar ne este cunoscut din secolul al X-lea când este întâlnit în toate manuscrisele Liturghiei Sfântului Iacob, în versiune greacă. Primul document care face referire la această rugăciune este un manuscris al Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur din secolul al XI-lea. În timp ce în secolul al XIV-lea patriarhul Filotei nu ia act de ea, iată că în anul 1306 Codicele Efsigmenu o avea fixată în locul în care se află și astăzi. Rugăciunea dinainte de citirea Sfintei Evanghelii, probabil, a luat ființă prin analogie cu rugăciunea din timpul Trisaghionului liturgic, care este de fapt o rugăciune înainte citirea Apostolului (9).
În vechime, îndată după citirea Sfintei Evanghelii, liturghisitorul rostea predica sau omilia (10). Aceasta era adresată și destinată în primul rând catehumenilor, deoarece, după câteva rugăciuni speciale pentru ei, trebuiau să iasă din biserică. Locul cuvântărilor a fost mereu după lecturile biblice (11) atât timp cât disciplina catehumenatului a fost în vigoare. După ce catehumenilor le-a fost permisă participarea la întreg serviciul divin, al Sfintei Liturghii, locul predicii s-a mutat la sfârșitul slujbei. Însă potrivit hotărârilor sinodale mai noi predicii i-a fost redat locul ei originar (12).
Partea finală a Liturghiei Catehumenilor: ecteniile și rugăciunile de după Evanghelie
În rânduiala Liturghiei de azi îndată după Evanghelie se rostește ectenia întreită și rugăciunea cererii stăruitoare (13). Ectenia întreită o găsim în comentariul lui Gherman al Constantinopolului (14), iar textul rugăciunii cererii stăruitoare (Έὐχὴ τῆς ἐκτνενοῦς τοῦ Κύριε ἐλέησον) îl găsim pentru prima dată în Codicele Barberini 336 din secolul VIII-lea (15). După ectenia întreită urmează ectenia pentru cei chemați (16) și concedierea lor (17). În perioada catehumenatului aici se rosteau patru rugăciuni în funcție de categoria de asistenți (18). Găsim textele acestor rugăciuni în Constituțiile Sfinților Apostoli (19). Tot în acest sens mărturisește și canonul 19 al sinodului local din Laodiceea (343) (20). Rugăciunile pentru energumeni și penitenți au ieșit din uz de timpuriu și anume prin secolul al VII-lea (21). Deși aceste rugăciuni nu și-au mai găsit aplicarea încă din secolul al VII-lea, ele au continuat să fie folosite ca o „succesiune ereditară liturgică” (22).
Concluzii
Liturghia catehumenilor își are originea încă din veacul apostolic, avându-și modelul în serviciul de la sinagogă. De aceea în linii mari, cultul creștin de la început păstra aceeași ordine ca și serviciul de dimineață al sinagogii, mai ales cel de sâmbăta.
Caracterul principal al acestei prime părți a Sfintei Liturghii este unul didactic, de aceea ea poartă numele de Liturghia Cuvântului. Centrul Liturghiei Cuvântului îl constituie lecturile biblice, la început mai multe, dar în Liturghia de azi numai câte una din scrierile Apostolilor și una din Evanghelii. Pe lângă lecturile biblice un loc important îl are și explicarea acestora prin predică sau omilie.
Până să ajungă la forma definitivă, Liturghia catehumenilor a suferit modificări importante în structura sa datorită deplasării începutului Liturghiei și dispariției disciplinei catehumenatului.
De asemenea, observăm că în structura Liturghiei au fost introduse pe lângă textele scripturistice și anumite creații imnografice, antifoanele, imnul Unule-Născut și Trisaghionul liturgic Sfinte Dumnezeule, ce au avut rolul de a fixa mai bine hotărârile sinoadelor ecumenice care condamnau ereziile vremii. Din unele texte scripturistice, în special din Psalmi, nu au mai rămas astăzi decât unele versete.
Definitivarea structurii acestei prime părți a Sfintei Liturghii s-a făcut în secolul al XI-lea.
Note:
- „Și în ziua numită a soarelui [duminica] se face strângerea la un loc a tuturor celor din orașe și din țarini și se citesc memoriile apostolilor și scrierile profeților până când se poate” – Iustin Martirul și Filozoful, Apologia I către Antoninus Pius…, LXVII, p. 368.
- „Stând în picioare în mijloc, pe un loc mai înalt citețul să citească din cărțile lui Moise și Isus Navi, ale Judecătorilor și Regilor, ale Cronicii și ale Întoarcerii [din exil], și pe lângă acestea și din cele ale lui Iov, Solomon și ale celor Doisprezece Profeți. Iar după ce se fac câte două citiri din acestea, un altul să psalmodieze din imnele lui David, iar poporul să psalmodieze refrenul. După aceasta să se citească Faptele noastre [ale Apostolilor] și Epistolele lui Pavel colaboratorul nostru, pe care le-a trimis Bisericilor sub călăuzirea Duhului Sfânt; după care un prezbiter sau un diacon să citească Evangheliile pe care vi le-am predat eu, Matei, și Ioan și pe care le-au primit și vi le-au lăsat colaboratorii lui Pavel, Luca și Marcu” – Constituțiile Sfinților Apostoli.., Cartea II, LVII, 5-7, p. 646.
- Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul…, p. 187; vezi și Maxim Mărturisitorul, Mistagogie despre sfânta biserică și sfânta Sinaxă în lucrarea diac. Ioan I. Ică jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine, , Editura Deisis, Sibiu, 2011, p. 228.
- Sfântul Germanos al Constantinopolului, Relatare și viziune mistică…, pp. 265-267, sau Sfântul Gherman I arhiepiscopul Constantinopolului, Tâlcuirea Sfintei Liturghii …, pp. 72-78.
- Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul …, pp. 186-187, vezi și notele 509, 510, vezi și Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, Editura Credința Noastră, București, 1997, p. 22.
- M. Basarab, Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxă, Editura Alma Mater, Cluj Napoca, 2005, p. 143.
- Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul …, p. 188.
- LITURGHIER…, p. 147, 221.
- Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul …, p. 195.
10. Ibidem, p. 196, și Preot Prof. Dr. E. Braniște, Liturgica…, p. 206.
11. „…când cel care citește încetează, întâi-stătătorul face prin cuvânt povățuirea și chemarea la imitarea acestor lucruri frumoase” – Iustin Martirul și Filozoful, Apologia I către Antoninus Pius…, LXVII, p. 368; „Și în continuare prezbiterii să îndemne [prin predici] poporul, fiecare pe rând, dar nu toți, iar ultimul dintre toți, episcopul…” Constituțiile Sfinților Apostoli…, Cartea II, LVII, 9, p. 646; „Și după citirea Legii și Profeților, a Epistolelor și Faptelor noastre și a Evangheliilor… să adreseze poporului cuvinte de mângâiere [predica]” – Ibidem Cartea VIII, 5, p. 738.
12. Preot Prof. Dr. E. Braniște, Liturgica…, p. 206.
13. LITURGHIER …, p. 151, 225.
14. Sfântul Germanos al Constantinopolului, Relatare și viziune mistică…, p. 467, sau Sfântul Gherman I arhiepiscopul Constantinopolului, Tâlcuirea Sfintei Liturghii…, p. 78.
15. Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul…, p. 199.
16. Sfântul Germanos al Constantinopolului, Relatare și viziune mistică…, p. 468, sau Sfântul Gherman I arhiepiscopul Constantinopolului, Tâlcuirea Sfintei Liturghii …, pp. 79-81.
17. LITURGHIER …, p. 155, 229.
18. Catehumeni, energumeni (posedați), candidații la botez, penitenții.
19. Constituțiile Sfinților Apostoli…, Cartea VIII: 6 (pentru catehumeni), 7 (pentru energumeni sau posedați), 8 (pentru candidații la botez), 9 (pentru penitenți), pp. 739-742.
20. „Se cuvine ca, după predica episcopilor, mai întâi să se săvârșească și rugăciunea catehumenilor, să se facă rugăciunea celor ce sunt în pocăință; și venind aceștia sub mână și îndepărtându-se, să se facă astfel…” – Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 32005, p. 243.
21. Preot Prof. Dr. E. Braniște, Liturgica…, p. 206.
22. Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul…, pp. 202-203.
Pr. Mihai Marius – Crinu