Tradiţiile creştine în contextul realităţii actuale
Sărbătorile creştine, în general, şi cele din perioada de iarnă în mod special, – Crăciunul, Tăierea împrejur şi Boboteaza, la care se adaugă şi Anul Nou, deşi aceasta din urmă este o sărbătoare civilă, dar tolerată şi asociată de Biserică la bucuria celorlalte praznice amintite – sunt însoţite de frumoase şi uimitoare tradiţii şi datini, care sporesc farmecul şi însemnătatea acestor momente de popas duhovnicesc din viaţa Bisericii şi a credincioşilor.
Când vorbim despre „tradiţii” trebuie precizat faptul că acest cuvânt are mai multe semnificaţii care, din păcate, uneori se confundă.
În limbajul teologic, cuvântul şi noţiunea de Tradiţie sau Sfânta Tradiţie scris, prin urmare, cu majusculă, şi care nu are plural, fiind unică, înseamnă acea cale de transmitere a Revelaţiei divine sau a Descoperirii dumnezeieşti, alături de Sfânta Scriptură. Ea mai poartă numele de Predanie, adică de transmitere a învăţăturilor, datinilor, practicilor şi creaţiilor spirituale şi materiale pe care le moştenim de la o generaţie la alta.
Mai precis şi mai teologic, prin Sfânta Tradiţie sau Predanie se înţelege „totalitatea adevărurilor revelate, care nu se cuprind în Sfânta Scriptură, ci au fost predate prin viu grai de către Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, fiind ulterior consemnate în scris şi păstrate de către Biserică, până în zilele noastre”.
Cel de-al doilea sens al cuvântului şi noţiunii de tradiţie, scris cu literă mică şi care se foloseşte şi la plural, este acela obişnuit, cunoscut de toţi, adică „ansamblu de concepţii, obiceiuri, datini şi de credinţe care se statornicesc, din punct de vedere istoric, în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit pin viu grai, din generaţie în generaţie”.
Tradiţiile creştine sunt legate doar de sărbătorile religioase, mai importante, în care Biserica a jucat şi joacă un rol esenţial, atât în păstrarea, dar şi în transmiterea lor, lucru foarte vizibil în România, unde creştinul ortodox român a contopit viaţa lui Hristos cu a sa. De aceea, trebuie subliniat faptul că în cultul creştin nu a supravieţuit nicio sărbătoare păgână.
Din păcate, nu putem spune acelaşi lucru despre datinile păgâne care, cu precădere, au apărut la noi după Revoluţia din 1989, şi care se pare că sunt susţinute de mass-media sau, mai trist, de şcoală. Astfel, în locul frumoasei sărbători de Dragobete s-a introdus Valentine`s Day sau Halloween, două sărbători americane care au înnebunit tinerii de azi, mai ales prin prezentarea lor insistentă pe sticla televizorului sau calculatorului. Şi exemplele pot continua.
Există însă şi sărbători păgâne care au fost şi sunt tolerate de Biserică, în special cele care însoţesc sărbătorile religioase mai importante, cum ar fi: Revelionul, umblatul cu capra, Sorcova, Pluguşorul. De asemenea, deşi sunt considerate datini străbune păgâne – colindatul, Vicleimul, Irozii, Steaua – au un conţinut pur creştin, prin care se preamăresc şi se laudă Naşterea Mântuitorului Hristos şi opera Sa de mântuire adusă neamului omenesc.
Dintre tradiţiile şi datinile pur creştine, create de Biserică, legate de sărbătorile creştine de iarnă, amintim: mergerea preotului cu icoana pe la casele credincioşilor înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului şi botezarea caselor credincioşilor cu agheasmă mare înainte de Sărbătoarea Bobotezei, ca şi obiceiul de a pregăti acei măcinici sau mucenici etc.
Cât priveşte obiceiul ca fetele nemăritate să ceară busuioc înmuiat în agheasmă, pe care îl pun sub pernă, în ajunul Bobotezei, pentru a visa pe viitorul soţ, acesta ţine de latura folclorică şi nu trebuie încurajat, căci nu busuiocul aduce noroc şi bine, ci agheasma este cea care, prin sfinţenia ei, trebuie consumată la nevoie.
Un obicei creştin legat de toate marile sărbători este acela de a face milostenie sau de a da de pomană, atât pentru cei răposaţi, cât şi pentru cei vii.
Dar, fie că este vorba despre obiceiurile, datinile sau tradiţiile de origine creştină, fie de cele păgâne, care au supravieţuit în viaţa credincioşilor cu aspect folcloric, ele fac parte din tezaurul spiritual al poporului nostru şi trebuie păstrate ca o sfântă moştenire.
Pr. Biţă Bonea