A vorbi despre istoria monahismului din primele patru secole creștine înseamnă de a vorbi despre puncte comune dintre spațiul răsăritean și spațiul occidental. Pentru că titlul acestei reflecții anunță deja direcția abordării, menționăm încă de la început că personalitatea Fericitului și Sfântului Ieronim ne-a impresionat de fiecare dată când am citit lucrări în conexiune cu el sau cu perioada în care el a trăit. Pentru această lucrare, ne-am propus să prezentăm datele istorice cu privire la viața și activitatea sa, dar și anumite aprecieri care s-au făcut în legătură scrierile sale. Pentru a-i înțelege activitatea sa misionară creștină, trebuie să cunoaștem situația Creștinismului de la sfârșitul secolului al IV- lea, atunci când monahismul creștin cunoștea o perioadă de înflorire, iar învățăturile Bisericii erau în procesul de fixare și de receptare. În acest context apare Fericitul Ieronim care aduce un aport deosebit pentru creștinism, în special pentru spațiul occidental. Menționăm aici doar traducerea Bibliei în limba latină, cunoscută sub denumirea de Vulgata, traducere păstrată și în zilele noastre.
Pentru spațiul răsăritean, Fericitul Ieronim nu este așa de bine cunoscut în rândul studenților teologi, cu atât mai puțin de către credincioșii din Biserică. Cu toate acestea, el a fost considerat atât de către Biserica Catolică cât și de către Biserica Ortodoxă, ca o personalitate importantă pentru istoria Bisericii creștine, în Biserica Catolică fiind recunoscut ca sfânt și prăznuit în fiecare an la data de 30 septembrie, în timp ce în Biserica Ortodoxă este serbat la data de 15 iunie în calitate de fericit. Însă această titulatură de fericit o întâlnim și în cazul unui alt părinte important al Bisericii creștine, anume Fericitul Augustin. Am observat totuși că aceste titulaturi, de sfânt și de fericit se folosesc alternativ și chiar echivalent (1). Pentru că în spațiul românesc acest părinte este cunoscut și numit de cele mai multe ori cu titulatura de fericit, vom păstra această titulatură, fără a aduce un minus pentru calitatea vieții și activității acestui părinte creștin. Dimpotrivă, în următoarele pagini, vom încerca să evidențiem personalitatea sa, care reprezintă pentru acea perioadă o poziție incontestabilă și esențială pentru Biserica Creștină.
Date autobiografice despre Fericitul Ieronim
Datele istorice despre Fericitul Ieronim sunt consemnate în mai multe scrieri care prezintă viața și opera sa, dar în același timp, pentru că trăim într-o lume tehnologizată, aceste informații sunt accesibile pentru oricine pe rețelele de Internet. Astfel se consideră că acest părinte s-a născut în jurul anului 347 în Stridon, un oraș mic din Croația de astăzi (2). Numele său primit la naștere va fi Eusebius Hieronymous Sophronius. Pentru că familia sa era destul de înstărită pentru acele vremuri, va fi trimis de către tatăl său la studii la Roma. Aici va avea profesori renumiți și va învăța limba latină și limba greacă, el fiind vorbitor al dialectului ilarian (de la Illirya). La Roma va sta aproape 3 ani, timp în care va ajunge să vorbească fluent cele două limbi ale imperiului, având preocupări destul de diverse. Avea obiceiul să viziteze vechile catacombe romane, conform propriei mărturii.
Pentru că în acele vremuri se obișnuia să fi botezat mult mai târziu, la o vârstă matură, același lucru l-a făcut și cel ce avea să devină un mare doctor al Bisericii. Se pare că botezul creștin l-a primit în jurul anului 360, fiind botezat de papa Liberius. Toate trăirile sale interioare, precum și mediul creștin în care trăia, vor ajuta la primirea botezului.
După aproximativ trei ani de zile, Fericitul Ieronim va părăsi Roma, acum în calitate de creștin botezat. Pentru că își dorea foarte mult să călătorească, după puțin timp, va porni într-o călătorie destulă de amplă pentru posibilitățile acelor timpuri, având ca obiectiv Siria, iar până a ajunge aici în anul 373, va trece prin Atena, Bitinia, Galatia, Pont, Capadocia și multe alte localități importante. În Antiohia va intra în contact cu profesori renumiți, dar și cu diferiți călugări de la care va deprinde multe lucruri. În anul 380 pleacă în Constantinopol pentru a studia sub ucenicia celui ce va deveni un Sfânt Părinte al Bisericii Creștine, Grigorie de Nazianz. După doi ani, va merge la Roma, unde va intra ca secretar la papei Damasus. După moartea acestuia, în 384 va merge din nou în spațiul răsăritean. În tot acest timp, Fericitul Ieronim a avut o activitate teologică destul de mare, intervenind și având un rol destul de important în așa zisa dispută origenistă. Poziția sa cu privire la acest subiect îi va aduce o faimă mai puțin pozitivă, dar care va fi umbrită de celelalte calități pe care le-a pus în valoare.
Cu toate că reperele istorice sunt destul de numeroase, având în vedere că spațiul nu îmi permite, din punct de vedere istoric menționez faptul că Fericitul Ieronim va trece la cele veșnice pe 30 septembrie 420 și va fi îngropat la Biserica Nașterea Domnului din Betleem. Mai târziu, în secolul al XIII- lea, trupul său va fi mutat într-o capelă din Roma.
Scrierile Fericitului Ieronim
Fericitul Ieronim este considerat, alături de Fericitul Augustin, Sfântul Ambrozie și Papa Grigorie I, unul dintre cei patru doctori ai Biserici Catolice, fiind considerați patroni ai creștinismului din perioada antică.
Activitatea sa literară o vom împărți în patru categorii. Astfel în prima categorie, menționez Comentariile și Traducerile. Astfel, dintre toate lucrările sale, comentarii sau traduceri, Fericitul Ieronim a rămas în conștiința creștinismului ca fiind cel care va da o nouă traducere a textului biblic în limba latină. Pentru că avea cunoștințe ale celor două limbi în care Sfânta Scriptură a fost scrisă, limba ebraică și limba greacă, Fericitul Ieronim primește însărcinarea din partea papei Damasus al Romei de a face o revizuire a textului tradus în limba latină. Pentru că prin traducere s-a întâlnit cu textul biblic în mai multe forme și traduceri, Fericitul Ieronim va scrie și o serie de comentarii la unele cărții din Sfânta Scriptură. Dintre cele mai importante menționăm aici Comentariul la Cartea Daniel și Cartea Iezechiel, din Vechiul Testament, precum și comentarii nou-testamentare la epistolele către Galateni, Filimon, Tit, Comentariul la Evanghelia după Matei și Marcu (3).
A doua categorie, numită Scrieri istorice și hagiografice, conține lucrări istorice precum: Chronicle (Chronicon sau Temporum Liber), De viris illustribus, dar și vieți despre sfinți părinți, precum: Vita Pauli monachi, Vita Pauli primi eremitae, Vita Malchi monachi captivi, Vita Hilarionis.
A treia categorie, Scrisorile, reprezintă un segment destul de important din activitatea Fericitului Ieronim. Trebuie să avem în vedere că acest mod de scriere era destul de predominant în acea perioadă.
A patra categorie, scrierile teologice, se referă la acele lucrări cu conținut și subiect strict teologic. Fără a se înțelege greșit, deși celelalte lucrări au un conținut teologic, totuși aceste lucrări tratează anumite învățături de credință, cu caracter polemic și apologetic. Lucrările cu un conținut strict teologic ar fi: Liber Contra Luciferianos, Adversus Jovinianum, Apologiae contra Rufinum, Contra Joannem Hierosolymitanum, Dialogus contra Pelagianos.
Cu toate că nu am avut acces la o listă completă a scrierilor Fericitului Ieronim, totuși ne putem da seama din titlurile de mai sus că acesta a avut o preocupare literară destul de intensă.
Fericitul Ieronim și legătura sa cu filozofia greacă
Pentru teologia latină, Fericitul Ieronim rămâne unul dintre cei mai apreciați teologi ai secolului al IV- lea. Totuși, conform unor cercetări și ipoteze mai noi, valoarea scrierilor sale a fost supusă unei re-analize. Profesorul Claudio Moreschini afirmă în lucrarea sa despre Istoria Filizofiei Patristice că ,,Ieronim a fost renumit, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru cultura sa enciclopedică excepțională, dar această glorie a fost apoi redimensionată radical – pentru că, se spune, nu a fost sincer când a declarat că a citit un autor sau altul (mai ales la greci); mare parte din lucrările pe care le citează sau le numește ar fi fost utilizate de către el prin cunoașterea indirectă, pentru că le găsea în surse latine, mai apropiate lui și mai ușor de procurat” (4).
Problema pe care ne-am pus-o referitor la capacitatea Fericitului Ieronim de a avea cunoștințe de limbă greacă solide și mai ales acces la unele lucrări de limbă greacă rămâne o problemă fără un răspuns clar. Dacă Profesorul Moreschini consideră că Fer. Ieronim a avut ca surse principale pe Cicero și Seneca privind filozofia greacă, totuși, conform altor specialiști, interesul său pentru lucrările grecești a fost unul destul de mare și care i-au influențat gândirea.
Pentru că în cele din urmă, toate ipotezele cu privire la cunoștințele Fericitului Ieronim rămân doar ca afirmate și nu probate, consider că putem facem încă o afirmație în această linie, anume că, incontestabil, Fericitul Ieronim a avut un rol deosebit de important prin lucrările sale dar mai ales prin lucrările traduse. Aici am în gând lucrarea lui Origen, Peri archon, pe care Fer. Ieronim ar fi tradus-o într-o formă care a pus la îndoială ortodoxia lui Origen. Se cunoaște că inițial, Fericitul Ieronim a fost un apărător și admirator al lui Origen, dar după un timp, poziția sa s-a schimbat. Iar presupozițiile sale că adepții lui Origen sunt suspecți de erezie și inclusiv Origen, au dus la anumite excese, inclusive din partea episcopului Epifanie, care a fost susținut de către Fer. Ieronim în demersul său împotriva origeniștilor.
În concluzie
Fericitul Ieronim a fost un pion foarte important în scrierea istoriei creștine din secolul al IV-lea. Pentru a înțelege importanța sa este de-ajuns să facem o analiză a acelei perioade fără a aminti de el, fapt destul de improbabil. Deși în cercetările recente au apărut ipoteze noi, totuși reputația sa de doctor al bisericii catolice din perioada patristică rămâne neatinsă, iar gândirea sa poate reprezenta încă un subiect destul de interesant pentru gânditorii moderni.
Note:
- În Biserica Ortodoxă există diferite titluri care sunt atribuite sfinților în limbajul bisericesc și liturgic, cu care aceștia sunt pomeniți în calendarul bisericesc și la sfintele slujbe. Termenul de fericit este un apelativ folosit uneori pentru Sfinții a căror operă teologică nu întrunește integral acordul Bisericii. În Biserica Catolică se face o distincție clară între Sancti (sfinți) și Beati (fericiți), care în Biserica Ortodoxă și-a cam pierdut din semnificație. Pentru mai multe detalii, a se vedea și: http://ro.wikipedia.org/wiki/Titlurile_sfin%C8%9Bilor_%C3%AEn_Biserica_Ortodox%C4%83 (accesat azi 29.04.17, oara 7:55 PM).
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Ieronim (accesat azi 29.04.17, ora 9:43 PM).
- O listă completă a acestor traduceri și comentarii se poate găsi la următorul link: http://en.wikipedia.org/wiki/Jerome (accesat azi 30.04.2017, ora 8:03 PM).
- Claudio Moreschini, Istoria filozofie patristice, traducere de Alexandra Cheșcu, Mihai-Silviu Chirilă și Doina Cernica, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 344.
Pr. Alexandru Cocîr,
Parohia Olteanu, Biserica Sf. Nicolae, Protopopiat Tg-Jiu Nord, Jud. Gorj