Revista Ortodoxă

Revista Ortodoxă Online a Mitropoliei Olteniei – ISSN 2392-6546, ISSN–L 2392-6546

Menu
  • Ultima ediție
  • Arhivă PDF
  • Despre revistă
  • Norme de tehnoredactare
  • Contact
  • Politică cookie
  • Confidențialitate
Menu

04.09.2017 – Impedimente la Sfânta Taină a Cununiei (Căsătoria)

Posted on 4 septembrie 20174 septembrie 2017 by Redacția

Introducere     

Istoria omului începe cu familia – crearea primilor oameni, Adam și Eva, binecuvântarea lor în Eden – și se încheie cu ,,nunta cerească dintre Hristos-Mirele nenuntit și Biserică-Mireasa nenuntită” (1). Dacă în Rai, Dumnezeu este Cel care a sfințit legătura dintre bărbat și femeie, în Legea cea nouă, Însuși Fiul lui Dumnezeu, prin participare și prin săvârșirea primei minuni, reînnoiește legătura din Rai și ridică nunta din Cana Galileii la gradul de taină, Sfânta Taină a Cununiei (2). ,,N-am venit să stric Legea sau Proorocii, n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5,17), să o desăvârșesc. Acesta este motivul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Omul intră de acum în sfera harului împărtășit de Biserică din momentul Cincizecimii. Drumul este liber. Rămâne doar să alegem. Astfel, toată activitatea Bisericii, fie că vorbim de Sfintele Taine, fie că vorbim de ierurgii sau de alte lucrări de binecuvântare, are ca scop îndumnezeirea omului: ,,Dumnezeu S-a făcut Om pentru ca omul să se îndumnezeiască”. Dar pe acest urcuș duhovnicesc, curățit de Hristos, omul trebuie să-și aducă aportul. Trebuie să fie atent la pașii pe care trebuie să-i facă. Altfel riscă să nu ajungă la destinație, ceea ce este echivalent cu moartea.

Sfânta Biserică ajută pe tot om să vină la cunoștința Adevărului, ca toți să se mântuiască. Pentru a ușura acest demers, Biserica ca stîlp și temelie a Adevărului, ia atitudine față de cei care greșesc și încearcă să prevină, pe cât posibil, eventualele greșeli ale oamenilor. O asemenea lucrare găsim și înaintea săvârșirii Sfintei Taine a Cununiei, când cei ce se căsătoresc sunt cercetați de preotul săvârșitor al Sfintei Taine. În următoarele rânduri vom încerca să expunem impedimentele sau piedicile care pot apărea la consacrarea uniunii a bărbatului cu femeia. Dar înainte de aceasta vom stărui, nu foarte mult însă, asupra unor cuvinte esențiale în înțelegerea actului sfințitor al Tainei. De asemenea, precizăm de pe acum că lucrarea este prelucrată din perspectiva Dreptului Canonico-bisericesc ortodox, fără a insista prea mult asupra explicării tuturor impedimentelor, și aceasta nu din lipsă de material bibliografic, ci pentru că am dorit să nu extindem reflecția noastră la prea multe rânduri.

Impedimente la Sfânta Taină a Cununiei

Mai întâi, ce înțelegem mai întâi prin ,,Drept Canonic”? În sens teologic, Dreptul Canonic este perceput în Biserica Ortodoxă ca ,,o disciplină sau știință teologico-juridică care expune metodic și sistematic principiile și normele de drept după care se organizează și conduce Biserica” (3).

Ce înțelegem prin ,,Sfintele Taine” în gândirea ortodoxă? Sfintele Taine sunt acele lucrări sau ,,acte sfinte văzute, întemeiate de Hristos și săvârșite de Biserică prin episcopul și preoții ei, prin care se împărtășește primitorului harul dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor” (4). Sunt lucrări văzute, pentru că omul e trupesc: ,,Dacă ai fi fost fără de trup, ți-ar fi dat daruri netrupești, dar pentru că sufletul este împletit cu trupul, ți-a dat cele spirituale în cele materiale” (5).

Cum este definită Sfânta Taină a Cununiei? Cununia este ,,Taina prin care un bărbat și o femeie, învoindu-se în mod liber să trăiască împreună toată viața, pentru a se ajuta reciproc pe calea mântuirii, pentru a naște și a crește prunci, primesc prin preot harul care le sfințește legătura și ajută la împlinirea scopului lor” (6).

Ce trebui să înțelegem prin termenul ,,impediment”? Impedimentul este definit (7) ca piedică, obstacol în calea realizării unei intenții (bune sau rele) și provine din latinescul impedimentum (8).

Acum că am lămurit termenii pe care îi vom folosi în lucrare, urmează deci tratarea propriu-zisă a subiectului lucrării. Vom începe prin a spune că de-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă  s-a văzut nevoită să precizeze clar cele privitoare la oficierea Tainei Cununiei care să primească binecuvântarea lui Dumnezeu. Astfel că în zilele noastre găsim numeroase studii, chiar tratate alcătuite din Tradiția Bisericii potrivit Învățăturilor Sfinților Apostoli și Canoanele care reglementează Taina Bisericii. S-au făcut diferite clasificări ale impedimentelor în oficierea Cununiei, care reprezintă de fapt neîndeplinirea condițiilor impuse de Biserică pentru o Cununie validă. Una dintre schemele generale, acceptată de Biserica Ortodoxă, a fost întocmită de regretatul Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca (9) (se înțelege că a fost formulată în conformitate cu Dreptul Canonic).În cele ce urmează, vom prezenta condițiile necesare la oficierea Sfintei Taine, neîndeplinirea acestora devenind în mod firesc ca impedimente, cu unele completări acolo unde am găsit de cuviință. Astfel, Părintele Ioan împarte aceste condiții în patru categorii principale și anume: condiții religioase, condiții morale, condiții fizice și condiții sociale.

Condițiile religioase:

-credința ortodoxă  sau dreapta credință (dreaptă slăvire)

-botezul valid, făcut în numele Sfintei Treimi(Canonul 49 al Sfinților Apostoli (10))

-să fie membru deplin al Bisericii

-să nu fie logodit bisericește cu o altă persoană (Canonul 98 al Sinodului Trulan)

-să nu fie căsătorită – nu poate încheia o căsătorie legală, nici civil și nici bisericește, persoana care este deja căsătoria, fiind consacrat principiul monogamiei care se găsește la baza căsătoriei (11).

-dacă a fost căsătorit să fi obținut divorțul bisericește în cazul în care a fost și cununat sau divorțul civil în cazul în care a fost cununat doar civil.

-să nu fi fost căsătorit de trei ori – încheierea celei de a treia căsătorii devine impediment pentru cea de a patra, care este nulă (Canonul 4 al Sfântului Vasile cel Mare)

-să nu fie înrudite spiritual sau religios în grade interzise de legile bisericești (12), iar pentru a evita aceste lucruri Pravila Bisericească sfătuiește ca ,,preotul să afișeze pe ușa bisericii cu 20-30 de zile mai înainte proiectul de logodnă, pentru ca, comunitatea să contribuie la dovedirea legalității și canonicității viitoarei căsătorii, întrebând în mai multe duminici după Liturghie, spre a atrage atenția enoriașilor” (13).

-să nu fie de altă religie, confesiune eretică sau schismatică – căsătoria dintre ortodocși și eretici sau păgâni nu e permisă (Canonul 72 al Sinodului Trulan: ,,să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege cu femeia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească cu un bărbat eretic”). Ca excepție, căsătoria dintre ortodocși cu ereticii e permisă numai în cazul în care partea eretică promite că va trece la Ortodoxie (Canonul 31 al Sinodului al cincilea Local de la Laodiceea). Pentru cazul în care doi eterodocși s-au căsătorit civil și unul dintre ei se convertește la credința ortodoxă, Biserica Ortodoxă recomandă ca cei doi să rămână căsătoriți pe mai departe, desigur fără a-i cununa și religios (14) (Canonul 72 al Sinodului Trulan).

-partea bărbătească să nu fi fost hirotonită – căsătoria după hirotonie este oprită, iar cei care au intrat în cler necăsătoriți nu se mai pot căsători – în prezent, potrivit dispozițiilor canonice (15), Biserica a interzis căsătoria după primirea Sfintei Taine a Preoției în treptele ierarhice de diacon, preot și episcop (Canonul 26 al Sfinților Apostoli: ,,Dintre cei care au intrat în cler neînsurați, orânduim că se pot căsători numai citeții și psalții, care vor”).

-să nu fi depus voturile monahale – care constituie impediment la cununie pentru toată viața, căci ,,făgăduințele monahilor trebuie să se păstreze pentru întreaga lor viață (16)” (Canonul 6 al Sinodului IV Ecumenic).

-nunii (nașii) să fie ortodocși, cununați bisericește pentru că Biserica de la început l-a vrut pe naș ,,ca reprezentant special al ei, ca pe organul special al ei” (17)

Condițiile morale:

-să aibă conștiință de sine – adică să fie teferi la minte și responsabili

-să aibă facultatea de a consimți în mod liber sau de a pronunța în mod liber acordul pentru încheierea căsătoriei

-să fie morali, adică să nu fi săvârșit acte grave care i-ar face nevrednici pentru primirea Tainei.

-persoanele cu care se căsătoresc candidații la preoție să fie fecioare și de condiție morală ireproșabilă (Canonul 18 al Sfinților Apostoli)

-să nu fie în legătură de înrudire morală interzisă de Biserică, adică să nu fie rudă prin adopțiune sau înfiere (18), ori prin tutelă (19) în gradele în care ar fi oprită căsătoria între ele.

Condițiile fizice:

-diferența de sex – în Biserica Ortodoxă ,,este o condiție fizică pe care trebuie să o îndeplinească cei cărora li se adresează Sfânta Taină a Cununiei” (20), după cum citim în Sfânta Scriptură că Apostolul Pavel îi numește rătăciți pe cei care schimbă rânduiala firii: ,,Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea și bărbații” (Romani 1, 26-27).

-să dispună de sănătate fizică trebuitoare, adică să nu sufere de boli care ar primejdui viața celuilalt sau chiar a urmașilor.

-să aibă integritate fizică reclamată de scopul căsătoriei, adică să nu fie lipsit de organele genitale normale, necesare procreării.

-să aibă vârsta stabilită de legile de stat și cele bisericești – Noul Cod Civil  din România ,,a ridicat vârsta minimă pentru căsătorie la 18 ani (vârsta majoratului), atât pentru bărbat, cât și pentru femeie” (21), dând posibilitatea bărbatului și femeii de a se căsători ca minori, ceea ce este un real pericol în îndeplinirea sarcinilor necesare pentru o familie creștină.

-să aibă capacitatea fizică necesară pentru îndeplinirea îndatoriilor conjugale – să nu fie lipsiți de această capacitate din pricina unei infirmități

-să fie prezente în mod fizic la încheierea căsătoriei, precum și la administrarea Sfintei Taine

-să nu existe înrudire fizică în grade nepermise de Biserică (22).

Condițiile sociale:

-să aibă libertate deplină socială, adică ,,să aibă liberul exercițiu al drepturilor civile” (23)

-să aibă aprobarea autorității superioare sau a organelor competente (de exemplu – binecuvântarea arhierească pentru candidatul la hirotonie).

-să încheie în prealabil căsătoria civilă, făcând dovada acesteia. Potrivit Constituției României adoptată în 2003 și păstrată până în prezent, ,,Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă” (24) (Art. 48, alin. 2).

Iată deci care este schema principalelor impedimente la oficierea Sfintei Taine a Cununiei, peste care orice creștin-ortodox nu ar trebui să treacă (25). Dar trebuie spus că în cazul unor impedimente, episcopul locului poate da dispensă (26). Dar aceste sunt cazuri destul de izolate.

Așadar, prin impunerea condițiilor, precum și a impedimentelor la căsătorie prin legislația civilă, dar mai ales bisericească, se urmărește întemeierea unei familii trainice, sănătoase și binecuvântată de Dumnezeu, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual. Ca urmare, prin lege se permite încheierea căsătoriei numai persoanelor care ,,au aptitudine fizică, morală, de a întemeia o familie, aplicarea legii asigurând, în același timp, încheierea unei căsătorii bazate pe consimțământul liber și conștient al soților care constituie o condiție de fond importantă pentru căsătorie, dar și foarte necesară pentru Cununie, apărând ca o consecință firească a iubirii matrimoniale” (27).

Note:

  1. Pr. Prof. Vasile Gavrilă, Cununia-viață întru Împărăție, Fundația ,,Tradiția Românească”, București, 2004, p. 11.
  2. Vom folosi adeseori termenul de Cununie, preferabil față de cel de Căsătorie, pe care îl vom folosi doar atunci când ne vom referi la actul civil.
  3. Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, Biserica și instituția căsătoriei. Condițiile Administrării Căsătoriei. Studii juridico-canonice, ediția a II-a, Editura Christiana, București 2010, p. 13.
  4. Învățătură de Credință Creștină Ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000.
  5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere, introducere, indici și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 934.
  6. Arhim. Cleopa Ilie, Călăuză în Credința Ortodoxă, ediția a V-a, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2010, p. 301.
  7. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009, p. 493.
  8. Dicționar Latin-Român, alcătuit de Prof. Gheorghe Guțu, apărut la editura Humanitas.
  9. Drept Canonic Ortodox. Legislație și Administrație Bisericească, întocmit de Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990.

10.  Toate trimiterile la canoane se vor  face conform cărții Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și Comentarii, întocmită de  Arhim. Prof. Pr. Dr. Ioan N. Floca, tipărită la Sibiu, 2005.

11.  Încălcarea principiului monogamiei se numește bigamie și se pedepsește nu numai civil, dar și penal. Pentru mai multe detalii vezi: Prof. Univ. Dr. Constanța Călinoiu și Prof. Univ. Dr. Victor Duculescu, Drept Penal și Procedură Penală, ediția a III-a, Editura Lumina Lex, București, 2005.

12.  Pentru mai multe detalii vezi Drept Canonic Ortodox. Legislație și Administrație Bisericească, întocmit de Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990.

13.  Ieromonah Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, ediția a III-a, Editura Parohia Valea Plopului, Prahova, 1999, p. 80.

14.  Pr. Prof. Liviu Stan, „Căsătoriile mixte”, în Studii Teologice, Seria II, Anul XX, Nr.7-8, Septembrie-Octombrie 1968, p. 496.

15.  Canoanele amintesc și de treapta de ipodiacon, dar prin Tradiția Bisericii doar trei sunt treptele preoției sacramentale, iar celelalte trepte clericale nu se instituie prin administrarea Tainei Preoției, ci prin binecuvântare sau hirotesie (Canonul 2 al Sfinților Apostoli). Pentru mai multe lămuriri vezi: Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, întocmită de Prof. Pr. Dr. Ioan Floca.

16.  Iulian Mihai L. Constantinescu, De Impedimentis Matrimonii. De la acrivia canonică la iconomia bisericească, Editura Universitaria, Craiova, 2010, p. 50.

17.  Arhim. Epifanie Teodoropulos, Familiei Ortodoxe cu Smerită Dragoste, tradusă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 59.

18. Iulian Mihai L.Constantinescu, De Impedimentis Matrimonii…., p. 76.

19.  Ibidem, p. 73.

20.  Idem, Biserica și instituția căsătoriei…, p. 49.

21.  Iulian Mihai L.Constantinescu, De Impedimentis Matrimonii…, p. 53.

22.  Vezi nota 13.

23.  Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox…, p. 71.

24.  Prof. Univ. Dr. Constanța Călinoiu și Prof. Univ. Dr. Victor Duculescu, Drept Constituțional și Instituții Politice, ediția a IV-a, Editura Lumina Lex, București, 2008, p. 418.

25.  Aici trebuie precizat că unele impedimente din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe nu constituie și impedimente în legislația statului român, care duce la încălcarea unor condiții canonice.

26.  Prin dispensă înțelegem scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale.

27.  Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, Biserica și instituția căsătoriei.…, p. 239.

Pr. Alexandru Cocîr,

Parohia Olteanu, Biserica Sf. Nicolae, Protopopiat Tg-Jiu Nord, Jud. Gorj

Category: Teologie si Viata
  • Ultima ediție
  • Arhivă PDF
  • Despre revistă
  • Norme de tehnoredactare
  • Contact
  • Politică cookie
  • Confidențialitate
© 2026 Revista Ortodoxă | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme
Acest website folosește cookie-uri, prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie, mai multe detalii despre cookies puteti gasi accesand documentul Politica cookie