Egalitatea dintre barbat şi femeie

 

                 În crestinism, familia nu este înţeleasă independent de comuniunea cu Hristos şi cu Biserica. Taina Cununiei este privită „în Hristos şi în Biserică”, raportată la legatura dintre Hristos şi Biserică. Aceasta este perspectiva în care familia îşi află împlinirea, devenind leagănul sau matca împlinirii şi desăvârşirii membrilor ei. În familie cel mai mare trebuie să slujească tuturor, întocmai cum învaţă Mântuitorul Hristos.

În Sfânta Scriptură şi în Tradiţia Bisericii se reliefează categoric egalitatea dintre bărbat şi femeie. Valoarea irepetabilă a omului, decurge din crearea lui „după chipul” lui Dumnezeu. „Şi femeia are însuşirea de a fi făcută după chipul lui Dumnezeu ca şi bărbatul. De o cinste sunt firile, deopotrivă virtuţile”, spune Sfantul Grigorie al Nyssei. Bărbatul este cap femeii precum Hristos este cap Bisericii. Dar precum Hristos, capul Bisericii, a pătimit şi S-a jertfit pentru ea, tot aşa şi bărbatul, capul femeii, este dator să se jertfească pentru soţia sa. Conceptele lumeşti de obedienţă şi oprimare sunt străine Bisericii, care dintru început a proclamat egalitatea dintre bărbat şi femeie. Nu sunt respinse doar asuprirea şi impilarea, ci şi simplu fapt de a domni şi de a stăpâni, toate fiind înlocuite cu slujirea şi jertfa. Bărbatul şi femeia sunt egali înaintea lui Dumnezeu. În Împărăţia cea Cerească, nu există nici o diferenţă calitativă soţi: „Nu mai este bărbat şi femeie”. Supunerea femeii faţă de bărbat este aşezată în cadrul mai general al supunerii şi slujirii reciproce pe care sunt datori să le cultive toate mădularele Bisericii. Astfel, în Epistola către Efeseni, supunerea femeii faţă de bărbat şi iubirea bărbatului faţă de femeie sunt înfăţişate ca aplicari ale îndemnului general adresat în comun credincioşilor de „a se supune unul altuia, întru frica Lui Hristos”.

Raporturile dintre soţi sunt, prin urmare, determinate de raporturile lor cu Hristos. Ca mădulare ale Trupului lui Hristos, sunt datori ca amandoi să se supună Lui. Dar şi supunerea reciprocă, a fiecăruia faţă de celălalt, constituie o virtute creştină fundamentală. Este punerea în practica a poruncii iubirii. Aşadar supunerea femeii faţă de bărbat este aşezată în cadrul supunerii pe care ea este datoare să o aibă faţă de Domnul. De cealaltă parte, dimpreună cu ascultarea lui faţă de Domnul, bărbatul este chemat să îşi iubească femeia, precum Hristos Biserica. Fară această iubire nu poate cere, unilateral, femeii supunere. Iubirea cuprinde în sine şi supunere. Iar supunerea nu este deplină şi sinceră fără iubire. Bărbatului nu îi sunt acordate anumite privilegii, ci îi sunt rânduite obligaţii speciale, care sunt mai grele decât obligaţiile femeii. Datoria de a iubi este mai mare decât datoria de a te supune. Biserica nu a încercat să modifice structurile sociale existente. Tot aşa şi în cazul nostru, deşi a proclamat absoluta egalitate dintre bărbat şi femeie înaintea lui Dumnezeu, nu a purces la modificarea raporturilor existente între aceştia, ci le-a încadrat în perspectiva noii realităţi pe care o creează comunitatea întemeiată pe comuniunea cu Hristos. Biserica nu pune accentul pe forma exterioară a raporturilor dintre oameni, ci pe calitatea lor interioară. Iar această calitate este determinată, în ultima analiza, de prezenţa sau absenţa iubirii.

Egalitatea bărbatului cu femeia este proclamată limpede în Noul Testament şi în tradiţia patristică. Ea nu înseamna desfiinţarea sau uniformizarea deosebirilor dictate de firea (natura) bărbatului şi a femeii sau de poziţia şi funcţia lor aparte în familie şi societate. De altfel, este cunoscut că barbatul şi femeia reprezintă două lumi diferite, care poartă amprenta însuşirilor parţii bărbateşti, respectiv celei femeieşti, până la ultima celulă a fiinţei lor. Anatomia trupului, statura, specialele informaţii şi funcţii genetice, constituţia fizică, toate diferenţiază partea bărbăteasca şi cea femeiască. Din acestea decurg şi diferitele lor funcţii în societate. Dacă, pe motivul egalităţii bărbatului cu femeia, respingem orice deosebire sau diferenţiere între ei, negăm în esenţă natura mai profundă şi misiunea aparte a fiecăruia. Pentru aceasta putem spune că egalitatea se defineşte ca o recunoaştere şi respectare a particularităţii şi misiunii speciale pe care o are fiecare soţ în iconomia dumnezeiască. De altfel, fără recunoaşterea şi punerea în valoare a particularităţii bărbatului şi a femeii, nu se poate întelege nici completarea lor reciprocă prin căsătorie. Dar şi din punct de vedere strict social particularitatea – de pe poziţie de egalitate – implică totdeauna posibilitatea colaborării şi a completării reciproce. Din contră, similitudinea uniformizatoare anulează posibilitatea aceasta şi favorizează apariţia conflictelor în orice moment.

Femeia, care a gustat prima din pomul oprit, devine cea dintâi în împăcarea lumii cu Dumnezeu. Bărbatul este împreună tras de femeie în cădere şi merge cu ea împreună spre ridicare. De aceea, am putea spune că în ambele cazuri femeia are întâietatea şi bărbatul îi urmează. Aceasta o vedem mai ales în cazul Maicii Domnului, care, împreună cu Dumnezeu Însuşi, este împreună-pricinuitoare a Dumnezeieştii Întrupări,  împrumută lui Dumnezeu firea omenească, care se face începutul noii creaţii

În sfârşit, copii sunt datori să se supună părinţilor. Dar şi părinţii, nu trebuie să aibă drept scop impunerea voii lor copiilor, ci să îi îndrume corect în exercitarea libertăţii lor şi să îi ajute, cu cuget smerit şi în duh de iubire, în maturizarea treptată şi în emanciparea de mai târziu.

                     Pr. Gabriel Deaconu, Parohia „Sfântul Nicolae” din Craiova