Mântuirea lumii s-a înfăptuit prin iubirea lui Dumnezeu, jertfa Fiului împlinind dreptatea divină, care nu lasă păcatul fără osândă. Sfântul Nicolae Cabasila spune: ,,Hristos S-a făcut dreptate de la Dumnezeu și răscumpărare și desființează dușmănia în Trupul Său și împacă pe Dumnezeu cu noi”.
Neamul omenesc a fost mântuit prin Cruce, iar prin Învierea Domnului, lacrimile întregii omeniri s-au preschimbat în lacrimi de bucurie, întrucât omul a fost eliberat din strâmtorile morții. Prin Înviere, se pune un nou început omenirii. După momentul Învierii lui Hristos, bucuria cea veșnică, Acesta se adresează tuturor zicând: „De ce plângeți?” (Ioan 20,15), căci nimeni nu trebuie să fie trist. Cântarea Prohodului, starea a III-a, arată că Hristos este „Primăvară dulce”, începutul vieții, trezirea omenirii din somnul adânc al morții. Primăvara este anotimpul renașterii, iar Hristos este numit atât de frumos „Primăvară dulce”, întrucât prin jertfa Sa de pe Cruce murim păcatelor si renaștem în Dumnezeu.
Hristos S-a pogorât în adâncurile iadului și a distrus temeliile vrăjmașului. Tot așa trebuie și noi să ne luptăm cu pornirile pătimașe din interiorul nostru, pe care le biruim printr-o credință tare și puternică. Mântuitorul ne ajută să înfrângem pornirile rele din interior, care tind să ne separe tot mai mult de Dumnezeu, prin obstacolele pe care le pune în calea străduinței noastre privitoare la împlinirea voii Lui.
Prin Învierea Domnului, biruința iadului a dispărut, așa cum spune profetul Osea: „Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința?” (Osea 13,14; I Cor. 15,55). Ziua Învierii, popoare să ne luminăm, este ziua în care Mântuitorul a sfărâmat porțile de aramă, ziua eliberării omului din robia morții. Până la Învierea Sa, moartea reprezenta iadul, dar Acesta redenumește mutarea aceasta somn și adormire: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar merg să-l deștept” (Ioan 11,11). Chipul morții era înfricoșător până la venirea Domnului. Diavolul a fost biruit prin Lemnul Crucii, așa cum Adam a fost înșelat prin lemn. Cu adevărat, această aleasă și Sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, este sărbătoare a sărbătorilor, prilejul de bucurie al întregii omeniri, deoarece Hristos ne-a trecut din moarte la viață, de pe pământ la cer. În această zi, a Învierii din morți, Domnul a eliberat firea omenească din tirania diavolului, întorcându-o la noblețea ei de mai înainte.
Mântuitorul este asemănat cu un pescar, care ne-a scos din adâncurile morții la liman. Crucea Sa dătătoare de viață este corabia care ne ține departe de valurile deșertăciunii și ne poartă spre Împărăția Cerurilor, salvându-ne de potopul păcatelor, așa cum corabia lui Noe a salvat toate făpturile pământului. Oricine urmează Mântuitorului printr-o viață de jertfă și participă la jertfa Sa, devine pescar al Acestuia: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4,19).
Cu puțin timp înainte de răstignirea Sa, Mântuitorul săvârșește minunea învierii lui Lazăr, „mort de patru zile” (Ioan 11,11). Această minune preînchipuie Învierea Sa din morți și totodată îi pregătește pe ucenicii Săi pentru Înviere.
Prin moartea și Învierea Lui, a desăvârșit firea Sa omenească ca un Dumnezeu, pentru ca prin ea să ne înalțe spre idealul desăvârșirii Lui plenare. Prin cele patru acte fundamentale săvârșite de Hristos în scopul mântuirii, adică prin Întrupare, Moarte, Înviere și Înălțare, Acesta nu lucrează doar asupra ființelor umane, ci și asupra Lui Însuși, deoarece prin opera de răscumpărare a îndumnezeit firea Sa omenească.
Pr. CIOCIRLAN-ȘERBAN IONEL
PAROHIA ROBĂNEȘTII DE JOS
JUDEȚUL DOLJ