Hristos s-a adus jertfă pentru toţi, ca pe toţi să-i răscumpere şi să-i ofere Tatălui spre viaţa de fii după har. Harul şi adevărul ne-au venit nouă prin Hristos: “Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi; şi noi văzutu-I-am slava ca pe slava Unuia- Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Şi din plinătatea Lui noi toţi am primit şi har pentru har, căci legea prin Moise s-a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit” (Ioan 1, 14, 16 -17), iar locuirea şi rodirea acestora în noi se face prin Duhul Sfânt, în Biserica întemeiată la Cincizecime. Dar Hristos care săvârşeşte Tainele este prezent şi lucrează în ele asupra Bisericii şi asupra celor ce le primesc, prin Duhul Său cel Sfânt, prezent ipostatic şi cu toată bogăţia vieţii dumnezeieşti în Biserică, de la Cincizecime. Deci Hristos pătrunde în noi, prin Sfintele Taine împreună cu Duhul Sfânt.
Deoarece prin Hristos s-a refăcut obiectiv legătura harică a omului căzut în păcat cu Dumnezeu şi întrucât, prin omenitatea Lui jertfită, înviată, îndumnezeită şi înălţată la cer, se împărtăşeşte oamenilor răscumpăraţi harul dumnezeiesc, acesta se numeşte harul lui Hristos (Ioan 1, 17). Harul este energia dumnezeiască necreată, care izvorăşte din fiinţa divină, dar nedespărţită de aceasta, care se împărtăşeşte oamenilor în Biserică de către Duhul Sfânt sau de către Hristos Însuşi în Duhul Sfânt, prin Sfintele Taine spre mântuire şi creştere în Hristos până la “starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.” (Efes 4, 13).
Hristos săvârşeşte iconomia mântuirii oamenilor în Biserică, prin Euharistie, până la sfârşitul veacurilor şi aceasta constă în adunarea tuturor în El. Pe cei odată încorporaţi, Hristos vrea să-i ţină şi să-i desăvârşească în unirea cu Sine însuşi: “ Şi aceasta o face El în fiecare loc, unindu-i cu Sine şi întreolaltă pe toţi cei ce cred în El în acel loc. Îi uneşte cu Sine şi-i face asemenea Sieşi extinzând în ei buna mireasmă a stării Sale de jertfă, oferindu-i, în Sine, Tatălui în starea de jertfă, adică ridicaţi peste egoismul lor şi sfinţiţi” (Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Euharistiei, în revista “Ortodoxia”, Nr. 3, 1969, p. 357).
Hristos S-a adus jertfă pentru toţi, ca pe toţi să-i răscumpere şi să-i ofere Tatălui spre viaţa de fii după har. “Epistola către Evrei descrie în mod stăruitor această dublă orientare a jertfei lui Hristos către Tatăl şi către noi pentru a ne atrage şi pe noi în starea Sa de jertfă prezentată Tatălui, unindu-ne şi pe noi cu Sine şi în Sine cu Tatăl. Ea descrie legătura întreţinută prin Hristos între noi şi Tatăl ca o jertfă care Îl menţine în acealaşi timp ca Omul central veşnic- viu, nesupus morţii. Noi avem astfel, viaţa nesfârşită şi veşnică a Tatălui; a izvorului vieţii, în Hristos, în Fiul lui Dumnezeu devenit Om şi dăruit veşnic ca jertfă Tatălui” (Idem, Jertfa lui Hristos şi spiritualitatea noastră prin împărtăşirea de ea în Sfânta Liturghie, în revista ,,Ortodoxia”, Nr. 1, 1983, p. 108).
Elementele euharistice din care se pregătesc cinstitele daruri în timpul Proscomidiei pentru aducerea lor înainte, sunt aduse de credincioşi şi reprezintă fiinţa şi existenţa lor omenească, pământească, deschisă lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, creatorul, proniatorul şi mântuitorul omului. “Căci Hristos este Mijlocitorul prin care ne-au venit toate bunătăţile date nouă de Dumnezeu, sau mai bine zis, pe care Dumnezeu ni le dă totdeauna…Căci El e singurul Care ne împacă cu Dumnezeu… Căci ce a împăcat firea omenească cu Dumnezeu? Fără îndoială, faptul că a văzut pe Fiul Său făcut om. Tot aşa şi Dumnezeu Se îndură de orice om care poartă chipul Unuia- Născut şi care mănâncă Trupul Lui şi se face duh cu El…Dacă, deci, credem că prin rugăciunea preoţilor şi prin aducerea Sfintelor Daruri se aduce sufletelor o oarecare uşurare, apoi aceasta nu poate fi decât în acelaşi chip în care se poate aduce uşurare omului. Iar care e chipul de ne împăca cu Dumnezeu şi de a nu-I fi duşmani, am spus cum: să fim stăpâniţi de Dumnezeu şi să devenim un duh cu Fiul cel iubit, singurul întru Care Tatăl a binevoit (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22). Dar tocmai acesta e efectul Sfintei Împărtăşanii, care e comun şi celor vii şi celor morţi”( SFÂNTUL NICOLAE CABASILA, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, traducere de Pr. Prof. Dr. Ene BRANIŞTE, EIBMBOR, Bucureşti, 2011, pp. 92-93).
Sfânta Euharistie ajută pe credincios de fiecare dată să meargă mai departe în unirea cu Hristos. Dar unirea cu Hristos cel în stare de jertfă se realizează în Euharistie. Teologia euharistică pune accentul pe rolul esenţial al trupului lui Hristos în taina mântuirii şi sporind atenţia faţă de lucrarea îndumnezeitoare a Trupului şi a Sângelui primite în Euharistie. “În coborârea lui Dumnezeu în Hristos, la nivelul manifestării puterii Sale prin firea omenească se arată puterea cea mare a lui Dumnezeu faţă de om şi în forma cea mai potrivită pentru a cuceri pe om şi a-l desăvârşi până la îndumnezeire. În Hristos această putere culminantă care este puterea dragostei treimice s-a făcut accesibilă la maximum prin om pentru oameni. Dumnezeu manifestă în Hristos dragostea totală faţă de umanitate, dăruindu-se în întregime ca ipostas şi aşa nemaifiind numai ipostas divin, ci şi ipostas uman, ca să iradieze prin El ca printr-un om accesibil la maximum oamenilor, dragostea supremă dumnezeiască” (Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Dumnezeu este iubire, în revista „Ortodoxia”, Nr. 3, pp. 401- 402). Legătura unirii cu Dumnezeu Tatăl este evidentă în Hristos: în calitate de om, se uneşte cu noi, dar fiind şi Dumnezeu rămâne prin fire în Dumnezeu Tatăl. Euharistia este mijlocul potrivit de înfăptuire a îndumnezeirii personale a oamenilor. “Prin această unitate vitală, Logosul divin înomenit transmite harul, învierea şi îndumnezeirea trupului întreg, adică întregii firi, unindu-i astfel pe toţi oamenii şi toată creatura cu Sine. Logosul este Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de veci. Ca atare, în iconomia Sa, Logosul înomenit a realizat lucrarea istorică a mântuirii pentru întregul neam omenesc şi însuşirea acestei mântuiri de fiecare credincios prin credinţă şi prin Sfintele Taine. El S-a întrupat din iubire de oameni, pentru ca noi să ne îndumnezeim” (Prof. Univ. Dr. Irineu POPA, Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veac, Ediura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2010, pp. 225-226).
În Euharistie toţi devenim una cu Hristos, un singur Trup cu El şi în El, fiindcă prin Euharistie Hristos este în noi aşa cum Tatăl este în El. Unitatea tuturor în Hristos prin Euharistie este unitatea în Trupul Său. Biserica este Hristos în Trupul Său, fiindcă în Biserică toţi suntem un singur Hristos. Toţi credincioşii sunt una în Biserică cu Fiul şi cu Sfântul Duh după har, cum şi Fiul şi Duhul sunt una cu Tatăl după fiinţă. De aceea unitatea credincioşilor este unitatea în Dumnezeu prin Fiul. Unitatea existentă în Sfânta Treime are un efect şi un reflex în unitatea Bisericii care se încheagă deplin prin Taina împărtăşirii reale cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În perihoreza Euharistiei Biserica există ca o realitate ontologic hristologică. Unitatea hristologică este expresia atotcuprinzătoare a tainei ecleziologice, realizată şi menţinută în deplinătatea ei de Taina Euharistiei. Astfel, Biserica este plină de Hristos ca cel ce este însuşi principiul existenţei, Capul şi scopul ei, dar deplinătatea lui Hristos în Biserică şi prin urmare unitatea desăvârşită în Hristos se înfăptuieşte prin taina Sfintei Euharistii, în care se dăruieşte personal şi real însuşi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, răstignit, înviat şi înălţat. “În nici o altă taină nu ne unim atât de intim şi nu intrăm mai adânc în trupul lui Hristos ca în Sfânta Euharistie, căci Euharistia este centrul ontologic al Bisericii şi prin ea organismul ne prilejuieşte simţirea şi trăirea prezenţei lui Hristos în noi. În acest sens se poate spune că inima Bisericii este Euharistia” (Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Mişcarea ecumenică şi unitatea creştină în stadiul actual, în revista „Ortodoxia”, Nr. 3-4, 1963, p. 579).
Cuvintele Mântuitorului “Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru El” (Ioan 6, 56) atestă prezenţa lui Hristos euharistic atât printr-o relaţie de iubire cât şi printr-o comuniune reală. “Realismul euharistic se întemeiază pe realitatea Întrupării, în felul următor: Dumnezeu fiind mai înainte de veci, pe pământ s-a arătat şi cu oamenii a trăit făcându-se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, spre a ne face pe noi asemenea chipului slavei Sale” (Pr. Drd. Mircea NIŞCOVEANU, Teologia Sfântului Vasile cel Mare în rugăciunile Euharistice, în revista „Studii Teologice”, Nr. 5-6, 1967, p. 294; Prof. Univ. Dr. Irineu POPA, op. cit., pp. 246, 249). În nici o altă taină nu ne unim mai profund cu Hristos ca în Sfânta Euharistie. Pe sfânta masă Hristos ni se înfăţişează cu acelaşi trup cu care s-a întrupat, a pătimit şi a înviat. Aici este locul unde ne adunăm, ne întâlnim cu El şi ne prefacem în El: “De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” ( Gal 2, 20). “Aceasta este suprema unire cu Capul nostru ale cărei mădulare suntem. Aici avem identitatea tainică a sângelui vărsat pentru păcatele lumii de Mielul lui Dumnezeu cu acela pe care creştinii îl beau din potir şi care circulă acum în venele imensului corp teandric” (Pr. Prof. Dr. Nicolae BĂLAŞA, Relaţia între Biserică şi Euharistie în teologia ortodoxă contemporană-implicaţiile acesteia, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2010, p.144).
Aşadar, Euharistia este taina prezenţei depline şi a lucrării celei mai eficiente a lui Iisus Hristos în Biserică şi prin ea în lume. El este prezent în Euharistie cu trupul Său luat din Fecioara Maria, răstignit pe Cruce, Înviat, Înălţat la cer şi tronând la dreapta Tatălui. Prin Euharistie devenim corporali cu Hristos, anume că, ,,neamurile sunt împreună moştenitoare cu iudeii şi mădularele ale aceluiaşi trup şi împreună- părtaşe ale făgăduinţei în Hristos Iisus, prin Evanghelie” (Efes 3, 6). Astfel, se extinde în noi, starea de mântuire, de înviere şi de slavă realizată de Hristos în umanitatea asumată de El prin unirea ipostatică pentru veşnicie.
Pr. Paul Paraschiv