Duhul este mireasma neâncetată a lui Hristos, care odihnindu-Se în Fiul, ca Duh al Tatălui (Ioan 3, 6), prin El Se odihneşte şi Tatăl în Unicul Său Fiu. La Schimbarea la Faţă glasul Tatălui se aude din ceruri: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit în Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17, 5), adică: “întru Care Mă odihnesc. Pentru că este în totul egal cu Tatăl, pentru că este o voinţă şi în El şi în Tatăl, pentru că rămânând Fiu, este una în totul cu Cel ce L-a născut” (SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Matei, PSB 23, traducere, introducere, indice şi note de Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 652).
Prin puterea Duhului care lucrează în Biserică, cât şi prin scopul închinării în Duh şi adevăr (Ioan 4, 24), o închinare duhovnicească (Romani 12, 1), care este cel de a ne face sfinţi, noi devenim purtători de Duh, preschimbaţi de El în omul cel nou, până vom ajunge toţi “la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13), la starea lui Hristos “smerit şi preaslăvit” (Filipeni 2, 6-11). “Duhul este puterea însăşi, capacitatea de a-l face pe om părtaş la puterea dumnezeiască. Duhul este atotsfinţenie, El ne sfinţeşte, îngăduind omului să devină la rândul său sfânt” (Pr. Prof. Boris BOBRINSKOY, Taina PreaSfintei Treimi, traducere de Măriuca şi Adrian Alexandrescu, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 90).
Duhul Sfânt, principiul de viaţă făcător şi al sfinţeniei, desăvârşeşte orice lucrare a Tatălui şi a Fiului, pregăteşte mântuirea şi o desăvârşeşte, făcând pe oameni capabili să-şi însuşească binefacerile crucii şi sfinţindu-i într-o permanentă legătură cu Tatăl şi cu Fiul (Matei 1, 18; II Petru 1, 21; Ioan 14, 26; I Corinteni 12, 14-16; Galateni 4, 6). “Duhul Sfânt este deci “locul şi spaţiul” închinării, într-o mişcare ascendentă, căci fără Duhul suntem ca şi întemniţaţi; dar El este şi locaş al sfinţirii treimice, într-o mişcare descendentă, până la noi” (Pr. Prof. Boris BOBRINSKOY, Împărtăşirea Sfântului Duh, traducere Măriuca şi Adrian Alexandrescu, EIBMBOR, Bucureşti, 1999, p. 37). Îndeosebi Sfântul Vasile cel Mare precizează că lucrările Sfântului Duh aparţin şi celorlalte persoane trinitare: “Sfinţesc, vivifică, luminează, mângâie şi toate cele asemenea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Identitatea de lucrare arată identitatea de natură” (Pr. Prof. Ioan COMAN, Sensul ecumenic al lucrării Sfântului Duh în teologia Sfinţilor Părinţi, în revista ,,Ortodoxia”, Nr. 2, 1964, p. 228). În interiorul Sfintei Treimi există o unitate perfectă. Unitatea de lucrare a persoanelor trinitare izvorâtă din unitatea lor de natură se manifestă în Biserică, prin unitatea de lucrare a creştinilor, care sunt membre egale ale aceluiaşi trup hristic. “Prin Duhul se înfăptuieşte împărăţia lui Dumnezeu, adică starea de perfectă frăţietate a tuturor în Dumnezeu. Întrucât această împărăţie se înfăptuieşte prin puterea Duhului, puterea Duhului este numită uneori ea însăşi împărăţia lui Dumnezeu. Căci socotesc că împărăţia lui Dumnezeu numeşte Hristos (Matei 12, 27-28) lucrarea dumnezeiască a lui Dumnezeu, sau poate chiar pe Duhul însuşi. Sau: Împărat este Fiul, iar Duhul este împărăţie vie, fiinţială şi ipostatică. Chiar dacă această “împărăţie” sau Duhul este “înlăuntrul” nostru, cum a spus Hristos (Luca 17, 21), ea nu este închisă înăuntru” (Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, Criteriile prezenţei Sfântului Duh, , în revista „Studii Teologice”, Nr. 3-4, 1967, p. 126). În acest sens, sfinţenia îşi are originea în Hristos, dar ea ne devine prin Duhul, care ne pune în comuniune cu Hristos, proprie şi nouă în comuniunea cu Hristos. Noi ne putem ridica în comuniunea cu Hristos, realizată prin Duhul, tot mai mult din robia plăcerii, a egoismului şi prin aceasta putem avea şi putem emana tot mai mult o stare de puritate şi de iubire de oameni.
Reiese că, “prin Sfântul Duh şi Hristos, Biserica se află în relaţie imediată cu Tatăl, încât în Fiul şi Sfântul Duh, credincioşii se împărtăşesc de Tatăl după har, dar nu după fiinţă ca Fiul şi Sfântul Duh. Viaţa Bisericii e plină de transcendenţa divină devenită intimă ei, căci este viaţa în Duhul deofiinţă cu Fiul şi nedespărţit de Fiul” (Idem, Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii, în revista „Ortodoxia”, Nr. 4, 1964, pp. 521, 525). Sfântul Duh împărtăşeşte credincioşilor adevărul duhovnicesc şi harul sfinţitor, din izvorul dumnezeiesc al fiinţei Sale prin care se găseşte în unitate cu celelalte două persoane ale Sfintei Treimi (Facerea 41, 38; Numerii 11, 25-29; Deuteronom 24, 9; Psalmul 142, 10). Lucrările Duhului sunt în fond nedespărţite de lucrările Sfintei Treimi. Lucrarea integrală a Bisericii se reliefează ca o lucrare de întipărire, de pecetluire a chipului lui Dumnezeu-Treime în sufletul nostru, prin Duhul Sfânt. “Adevărul lui Hristos şi Adevărul Duhului sunt identice şi de aceea Duhul Însuşi este numit “Duhul Adevărului” (Ioan 14, 17; 15, 26; 16, 13).
Pr. Paul Paraschiv