Biserica este una pentru că Unul este Capul ei (Efes 1, 22) Mântuitorul Hristos şi “dintr-un sânge a făcut Dumnezeu neamul omenesc” (Fapte 17, 26); dar suntem nu numai dintr-un sânge, ci suntem şi “din neamul lui Dumnezeu” (Fapte 17, 29). De aceea, Mântuitorul Hristos “s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria” (art. 3 din Crez), deci a luat firea noastră, a neamului omenesc şi ne-a recapitulat virtual pe toţi în Sine (Efes 1, 10; Colos 1, 16 – 20). Suntem mădulare diferite, fiindcă Duhul Sfânt coboară peste fiecare în chip de limbi de foc (F.A. 2, 3), întărind persoana fiecăruia. Dar, deşi limbile erau diferite, erau acelaşi Duh. Tot aşa oamenii sunt diferiţi, dar uniţi în acelaşi Duh (I Cor 12, 12-13). Suntem mai multe mădulare dar ale aceluiaşi trup şi recapitulate în acelaşi Hristos. Din această legătură de unire în Hristos şi în Duhul reiese că iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni sunt aşa de strâns unite încât împlinirea uneia nu-i suficientă fără împlinirea celeilalte. Iar dacă în această iubire lucrează energiile Duhului Sfânt, prin ea suntem sfinţiţi şi noi, deci în comuniune cu Sfinţii.
Această participare se arată şi îndeosebi în actele lucrării mântuitoare. Astfel, ,,la întrupare, Duhul Sfânt se pogoară peste Sfânta Fecioară, umbrită de puterea Tatălui (Luca 1, 34); la Botez, Duhul lui Dumnezeu se coboară, luând chiar formă vizibil, peste Fiul, iar Tatăl declară iubirea Sa faţă de Fiul şi bunăvoinţa faţă de lume, prin El (Matei 3, 16-17); Tatăl şi Sfântul Duh iau parte la Revelaţia dumnezeiască prin Fiul: “Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7, 16; 12, 49), “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că El M-a uns ca să binevestesc săracilor şi M-a trimis ca să tămăduiesc pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc robilor izbăvire şi orbilor vedere, să uşurez pe cei apăsaţi şi să vestesc omul cel plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19); minunile săvârşite de Fiul sunt “lucrurile” Tatălui, care locuieşte întru El (Ioan 14, 10), şi cu puterea Duhului lui Dumnezeu (Matei 12, 28); moartea Mântuitorului este după voia Tatălui, care “n-a cruţat pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi” (Rom 8, 32), iar Hristos prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine jertfă fără de prihană lui Dumnezeu” (Evrei 9, 14). Învierea de asemenea este şi lucrare a Tatălui şi a Duhului Sfânt: “Iar dacă Duhul celui ce a sculat pe Iisus Hristos din morţi locuieşte întru voi, atunci El, Cel ce a înviat pe Iisus din morţi, va învia şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Lui care locuieşte întru voi” (Rom 8, 11).
Prin urmare, ca şi creaţia şi Providenţa, mântuirea este opera lui Dumnezeu în Treime: a Tatălui prin Fiul, în Duhul Sfânt” (Pr. Prof. N. CHIŢESCU, Pr. Prof. Isidor TODORAN, Pr. Prof. I. PETREUŢĂ, Teologia Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice, volumul II, Ediţia a II-a, Editura Renaşterea, Cluj- Napoca, 2005, pp. 12- 13) .
Pr. Paul Paraschiv