Duhul Sfânt se comunică oamenilor, marcând pe fiecare membru al Bisericii cu o pecete de raport personal şi unic cu Sfânta Treime, devenind prezent în fiecare persoană. Duhul Sfânt ţine de Biserică chiar de la întemeierea acesteia ca o comuniune şi comunitate concretă de oameni cu Dumnezeu, în ziua Cincizecimii, odată cu investirea Apostolilor cu toată puterea Duhului, coborât în chip de “limbi ca de foc” (F.A. 2, 3) peste ei care “se aflau toţi împreună în acelaşi loc” (F.A. 2, 1) şi cu adăugarea la aceştia a acelora care, simţindu-se pătrunşi la inimă de cuvântul lui Dumnezeu propovăduit de ei, s-au convertit şi s-au botezat, primind Duhul Sfânt, fiind ca la trei mii de suflete, stăruind în învăţătura Apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni (F.A. 2, 37-38; 41-42). De aceea, nu se poate vorbi despre harul divin ca despre ceva în afara Bisericii, ci ca de ceva care există în Biserică şi ţine de Biserică. De asemenea, nu se poate vorbi de Biserică fără har, sau fără Duhul Sfânt. Prin coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime, a luat fiinţă Biserica ca o comunitatea sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu. Şi de rămânerea Lui în Biserică, de la coborârea la Cincizecime, precum şi de continua coborâre a Lui în Biserică, la invocarea episcopului sau a preoţilor cu ocazia săvârşirii Sfintei Euharistii şi a celorlalte Sfinte Taine, ţine existenţa şi lucrarea Bisericii în lume, precum şi înnoirea ei continuă şi creşterea ca Trup al lui Hristos, până la vârsta deplinătăţii lui Hristos (Efes 4, 13). Sfânta Evanghelie, sau Revelaţia în Hristos, în general, “este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede” (Rom 1, 16). Biserica, în calitate de împărăţie a lui Dumnezeu în dezvoltare, nu începe numai prin această Evanghelie a puterii, ci şi dăinuieşte şi creşte spiritual prin ea. “Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere” (I Cor 4, 20). Duhul Sfânt coborât la Cincizecime nu numai întemeiază Biserica, ci şi rămâne în ea. Părintele Stăniloae spune: “Prin indicarea faptului că împărăţia lui Dumnezeu stă în putere, s-a arătat că Duhul şi puterea Lui se manifestă şi în Biserică. De altfel Biserica este Revelaţia care continuă să fie activă prin Duh şi putere. Este revelaţia în continuare nu ca o sporire a conţinutului ei, ci ca putere, ca continuare a prezenţei lui Hristos cel deplin revelat prin actele şi cuvintele Lui şi ale Apostolilor, prin manifestarea ei actuală ca duh şi putere.
Pr. Paul Paraschiv