Postul în Biserica Ortodoxă
Postul în Vechiul Testament
Istoria postului începe din Grădina Edenului atunci când Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoștiinței binelui și răului să nu mănânci” (Fac. 2, 9). Este un îndemn la postire, la o reținere de la o hrană anume întru prezervarea vieții și întru comunicare cu Dumnezeu. Acestea vor rămâne coordonate fundamentale ale oricărui post adevărat.
Atunci când a primit tablele legii, pe muntele Sinai, „Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut” (Ieş. 34, 28). Iar când au biruit poporul păgân al filistenilor, evreii „s-au adunat la Miţpa şi au scos apă, şi au turnat înaintea Domnului şi au postit în ziua aceea” (1 Regi 7; 6). Dumnezeu Însuși a orânduit, prin Moise, postul din ziua Curățirii sau Ispășirii (cf. Lev. 16, 29).
Însuși regele David postea adesea cu pocăință după cum găsim în cartea Psalmilor: „Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate al nostru aşa de bine m-am purtat; ca şi cum aş fi jelit şi m-aş fi întristat, aşa m-am smerit” (Ps. 34, 13).
Profeții au căutat să adâncească semnificația postului spiritualizându-l, accentuând că renunțarea la mâncare și băutură trebuie însoțite de acte de virtute și de dreptate socială. Isaia vorbește mult despre valoarea postului ( cap. 58).
Daniel în Babilon a postit trei săptămâni: „În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale. Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile”. (Dan. 10, 2-3).
Profetul Ioil, amintind de pocăință, îndeamnă și la post: „Sunaţi din trâmbiţă în Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi!” (Ioil 2, 15).
În cartea Ecclesiastul găsim următorul îndemn: „Nu fi nesăţios în nici o desfătare şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţa” (Ecl. 37; 32-34).
De obicei postul la evrei ținea câte o zi, dar mai existau situații în care se respectau mai multe zile de post consecutive. În vremea Mântuitorului ei posteau în fiecare lună a anului câte o zi sau mai multe. Cei mai zeloși, mai ales fariseii, este știut că posteau în fiecare luni și joi: „Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig”( Lc. 18, 12).
Temeiurile neotestamentare ale postului
După cum reiese din Sfintele Evanghelii, Sfântul Ioan Botezătorul a fost un propovăduitor al pocăinței și al postului: „Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică” (Matei 3, 4).
Înainte de a începe propovădirea Mântuitorul Însuși a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie, după cum ne relatează Sfântul Evanghelist Luca: „Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit” (Lc. 4, 2). Dar postul reiese și din poruncile și cuvintele Mâtuitorului: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Mt. 6, 16-18); „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste” (Lc. 21, 34).
Urmând învățăturii Domnului Iisus Hristos, Apostolii au postit și s-au rugat: „Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece” (F.A. 13, 3); „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră” (F.A. 14, 23). De asemeni Sfinții Apostoli au și îndemnat la postire, după cum reiese din cuvintele Sfântului Apostol Pavel către corinteni: „Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre” (1 Cor. 7, 5). Tot Sfântul Apostol Pavel le mărturisește corintenilor prin câte greutăți a trecut în timpul propovăduirii sale: „În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine” (2 Cor. 11, 27).
Importanța și necesitatea postului
Respectarea posturilor este o datorie a fiecărui creștin. Postul întreg, adevărat și desăvârșit nu este doar trupesc, ci și sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare și totodată de mâncări. Așa ne îndeamnă Biserica prin cântările ei din slujbele Postului Mare: „Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bineprimit”.
Postul este o invitație de a investi, mai mult decât de obicei, energie fizică în cele spirituale prin rugăciune, milostenie, lecturi duhovnicești. Pe perioada posturilor, se consideră necesar să se acorde o atenție sporită de către credincioși rugăciunilor de acasă adică mai multe și mai dese decât de obicei. Sfinții Părinți numeau postul fără rugăciune ca fiind ”postul demonilor” deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor corporale dar nici nu se roagă.
Sfinții Părinți, de asemeni, laudă și recomandă postul cu stăruință. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalță şi îl uşurează”. Referindu-se la cetatea ninivitenilor și la pocăința acestora adaugă Sfântul Părinte: „Ceea ce n-a putut porfira, a isprăvit veșmântul cel de pocăintă, iar ce n-a putut coroana, a putut cenușa. Așadar, vezi cât de adevărat este ceea ce zic eu, că cineva nu trebuie să se teamă de post, ci să se teamă de viața cea desfătată, de lăcomie și de îmbuibare, îndoparea și îmbuibarea au zguduit cetatea Ninivei și au dus-o aproape de pieire. Postul însă iarăși a întărit cetatea”.
Postul, fie că este de o zi fie de mai multe zile, fie că este ajunare sau post ascetic este expresia stării de așteptare și pregătire. În acest sens postul este întotdeauna pus în legătură cu așteptarea unirii cu Hristos prin Taina Sfintei Împărtășanii, primind astfel carater euharistic. Este ”o călătorie, un pelerinaj” spre această bucurie sfântă, iar acestă bucurie face tristețea postului să fie una ”strălucitoare” iar ostenelile o ”primăvară duhovnicească”. În pragul împărtășirii se trăiește un moment de totală lepădare de sine pentru a-I face loc lui Hristos.
Pr. Viorel Toană, Parohia „Sf. Gheorghe Nou” din Craiova