„Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Luca I, 38).
Iubiți frați întru Domnul!
Astăzi este mare sărbătoare pentru întreaga lume, nu doar pentru creștinii de astăzi și pentru cei de odinioară, ci pentru întregul neam omenesc, căruia i se aduce la cunoștință o minunată vestire, atât de așteptată, și anume vestea „lucrului celui bun” săvârșit de Dumnezeu pentru a ne arăta cât de puternică și de mare este iubirea Sa față de noi oamenii – Întruparea Cuvântului Său .
Acestă operă este descrisă de pericopa evanghelică de astăzi și este prilej pentru sărbătoarea de astăzi, pentru praznicul Bunei Vestiri.
Fericitul Augustin dorea ca prima pagină a Evangheliei Sfântului Ioan să fie săpată cu litere de aur în toate bisericile. Tot același lucru s-ar putea spune și despre Sfânta Evanghelie a sărbătorii de astăzi, căci amândouă au aceeași însemnătate. Pe când Sfântul Ioan descrie nașterea cea din veci a Cuvntului, Care S-a pogorât din sânul lui Dumnezeu la timpul hotărât pentru ca să se facă om ca noi („La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fara El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor” (Ioan, I, 1-4), Sfântul Luca ne spune din ce Maică, în ce loc și în ce chip negrăit Cuvântul S-a făcut trup ca să locuiască printre noi și să ne mântuiască.
Putem afirma fără teama de a greși că o pagină mai însemnată ca aceasta, mai mișcătoare pentru omenirea întreagă nu putem găsi. Aici ni se descoperă împlinirea proorocilor, venirea Mântuitorului Iisus Hristos, așteptat și dorit de mii de ani; aici este povestea faptului celui mare, a celei mai însemnate lucrări care urma să se petreacă în lumea aceasta, venirea și lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. Fie și numai această pagină, și ar trebui să fie suficient să ne facă să înțelegem puterea, înțelepciunea și iubirea cea nemărginită a lui Dumnezeu pe pământ. Să o ascultăm și să o tălmăcim cu respect, cu recunoștință și iubire și să cerem cu umilință prin Sfânta Fecioară Maria, ca să ne lumineze Sfântul Duh spre a o pricepe cu suflet și cu inimă curată.
Iubiți credincioși,
Prin Adam s-a făcut începutul omenirii vechi, iar prin Mântuitorul Iisus Hristos se face începutul omului nou, transformat și eliberat de sub osânda păcatului. Dumnezeu, pentru a face pe cel dintâi om, pe Adam, pe omul cel vechi, a luat țărână, a plămădit pe om și a suflat peste el suflare de viață. Pentru omul nou, Dumnezeu a luat o picătură de sânge din omenire, pe care trebuia s-o curățească, să o reînnoiască, pentru ca apoi s-o unească cu viața dumnezeiască. Această picătură de sânge a luat-o din Sfânta Fecioară Maria, cea mai curată și cea mai desăvârșită dintre fiicele poporului ales. Dar pentru această lucrare, Dumnezeu avea nevoie și de consimțământul Sfintei Fecioare. Numai așa era posibilă unirea dintre Creator și creatură, dintre Fiul lui Dumnezeu și natura omenească, reprezentată de Fecioara Maria care trebuia să nască pe Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este de fapt motivul pentru care Sfânta Treime a trimis pe arhanghelul Gavriil la Sfânta Fecioară.
Îngerul a fost trimis într-un mic orășel din Galileea, numit Nazaret, nicidecum la Roma, Atena sau la Ierusalim; la fel, el nu a fost trimis la vreo prea puternică împărăteasă a acestei lumi, ci la o smerită fecioară din neamul lui David, care era logodită cu un bătrân pe nume Iosif, din același neam. Când arhanghelul și-a făcut cunoscută prezența, spunându-i „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine”, Sfânta Fecioară se găsea singură. Această arătare îngerească și cuvintele rostite trebuie să-i fi tulburat inocența și să-i fi neliniștit modestia ei de fecioară. De unde venea această închinare îngerească și ce însemna ea? Dar arhanghelul Gavriil îi risipește pe îndată tulburarea sufletului ei spunându-i „Nu te teme Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Și iată vei zămisli în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele lui Iisus. Mare va fi El și Fiul celui Prea Înalt se va chema”.
Dar aceste cuvinte sublime prin care Sfânta Fecioară a fost înălțată mai presus de toate femeile (devenind Maica lui Dumnezeu) au tulburat-o și mai mult, pentru că ea îi făgăduise lui Dumnezeu că va rămâne fecioară. De aceea întreabă pe înger: „Cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?” Aceste cuvinte ne descoperă marea înțelepciune a Sfintei Fecioare, și iubirea ei nemărginită pentru Dumnezeu.
De îndată, arhanghelul Gavriil i-a liniștit sufletul, descoperindu-i întru totul această taină: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui prea înalt Te va umbri; pentru aceasta, și Sfântul care se va naște din Tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”.
Ce lumină, ce liniște trebuie să fi cuprins atunci sufletul Sfintei Fecioare, risipindu-i toate îndoielile. Și totuși, consimțind aceasta, trebuia să explice oamenilor; va crede cineva cuvântul ei? Va fi omorâtă cu pietre sau slăvită? Sta însă în genunchi, nemișcată, cu ochii ațintiți în jos, cu mâinile încrucișate. Și cu o credință, cu o smerenie și cu o nevinovăție supraomenească, răspunde îngerului, și în fapt lui Dumnezeu: „Iată roaba Domnului. Fie mie după Cuvântul Tău!”
Acest răspuns este rodul darului de care era plină Sfânta Fecioară. Minunate cuvinte, în care strălucește credința cea mai vie, umilința cea mai adâncă, supunerea cea mai desăvârșită, ascultarea cea mai deplină și împlinirea voii lui Dumnezeu. Aceste cuvinte, puternice, capabile să deschidă cerul și să-L aducă pe Dumnezeu pe pământ, fac din Sfânta Fecioară Maria, Cortul cel viu al dumnezeirii, umplându-o de nespuse daruri. La cuvântul lui Dumnezeu „Fie”, rostit în timpul creației a fost făcut Universul, iar la cuvântul Sfintei Fecioare Maria „Fie”, s-a săvârșit taina lui Hristos. Sfântul Duh a umbrit-o și Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, S-a întrupat. La acest cuvânt „Fie”, „Cuvântul trup S-a făcut și s-a sălășluit între noi”.
Frați creștini,
Dacă Eva, prin mândria și nesupunerea (neascultarea) ei, a pricinuit pierderea noastră, răspunsul Sfintei Fecioare Maria „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”, un răspuns plin de smerenie și de supunere desăvârșită, ne-a adus darul cel mare al mântuirii; ea a zdrobit capul șarpelui celui vechi și a lucrat mântuirea lumii; ea înveselește cerul și face să tresară pământul de bucurie. Neamul omenesc, aflat de atât timp sub osânda cea grea a păcatului, osândit la întuneric și la moarte, vede răsărind o lumină mare; i se dă vestea cea bună și așteptată, i se deschid în sfârșit porțile cerului.
Să ne închinăm dar și să slăvim pe Cuvântul lui Dumnezeu, care S-a pogorât din cer și S-a făcut trup, pentru ca să ne mântuiască pe noi, deschizându-ne cerul și făcându-ne fii ai lui Dumnezeu.
Să o binecuvântăm și noi pe Sfânta Fecioară Maria, care prin curățenia, smerenia și iubirea ei desăvârșite s-a învrednicit să devină Maica Domnului, Maica lui Dumnezeu, prin care noi am primit mântuirea.
Să o rugăm să mijlocească pentru noi înaintea Fiului său, să fie mijlocitoare către Dumnezeu și să ne binecuvinteze cu darurile sale cele bogate. Să fim și noi următori pildei sale de smerenie, de ascultare și de umilință și să-i aducem neîncetat mulțumiri și recunoștință. Să spunem în toată vremea și în tot locul, cu timp și fără timp cuvintele rostite de arhanghelul Gavriil cu mai bine de două milenii în urmă: „Bucură-te Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău”. Amin.
Pr. Teiș Dumitru