(Despre grijile vieții)
„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul va urâ şi pe altul va iubi, sau după unul se va ţine şi de celălalt nu va avea grijă; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona (Matei, VI, 24).
Iubiți credincioși!
Sfânta Evanghelie de astăzi este plină de învățături folositoare pentru mântuirea noastră.
Mântuitorul ne atrage atenția că un servitor nu poate sluji la doi stăpâni pentru că ordinele acestora vor fi contradictorii și pentru a se supune la unul va fi nevoit să calce ordinele celuilalt. Și neamul omenesc este împărțit în două tabere, în două cetăți: pe de o parte este cetatea lui Dumnezeu, iar pe de alta, cetatea lumii. În prima se regăsesc oamenii evlavioși, credincioși, cinstiți și virtuoși, iar cealaltă se află oamenii nedrepți, înjugați la jugul satanei. Vedem, deci, că doi domni, două stăpânii de pe pământ ne cer nouă să le slujim: unul cu tot dreptul și spre fericirea noastră – Dumnezeu – , iar altul, fără niciun drept și spre nenorocirea noastră – Mamona (argintul, bogățiile).
Oricine vom fi noi, trebuie să ne situăm de partea unuia sau altuia din acești doi stăpâni, cu alte cuvinte trebuie să aparținem lui Dumnezeu sau lumii, virtuții sau păcatului. Pe cine vom alege sau cui îi vom da inima noastră, este o întrebare de care depinde mântuirea noastră. La fel de adevărat este faptul că, ontologic, noi ne dorim să fim ai lui Dumnezeu, vrem ca în sufletele noastre să înflorească virtutea, cinstea, dreptatea, curățenia; și încă din pruncie, de la botez, am jurat să ne lepădăm de satana. Și cu toate acestea, câți dintre noi, cei care pretindem că slujim adevăratului Dumnezeu, nu ne plecăm genunchii și înaintea idolilor deșerți, crezând că putem să slujim celor doi domni; îl mărturisim pe Dumnezeu și cu toate acestea, călcăm poruncile Sale, devenind în felul acesta sclavii diavolului, ai patimilor de tot felul. Încă din primele veacuri creștine, sfinții părinți atrăgeau atenția că nu poți ca duminica dimineața să te duci la biserică, iar seara la petreceri și desfrânări de tot felul.
Este atât de ușor să cădem în ispita acestei lumi, să devenim slujitori ai unei lumi care nu oferă decât amărăciune și amăgire. Dumnezeu și Mamona, virtutea și viciul sunt două lumi care nu se pot îngădui niciodată, două lumi care nu se pot uni, și prin urmare nici noi nu le putem sluji amândurora, căci „ce împărtășire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împreunare are lumina cu întunericul”, zice Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni, VI, 14).
Frați creștini,
Mântuitorul Iisus Hristos ne spune limpede, în Evanghelia de astăzi, că „Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona”. Cuvântul „Mamona” din pericopa evanghelică de astăzi înseamnă argint, bogății. La vechii sirieni, Mamona era zeul bogățiilor; și oamenii sunt capabili de orice pentru bogățiile acestei lumi. Mântuitorul Hristos s-a folosit de această comparație pentru a ne dezlipi inima noastră de bunurile pământești. Pentru a ne determina să slujim numai adevăratului Dumnezeu, prin cultul religios, și nu idolilor avariției, prin cultul aurului și argintului. Să nu uităm că patima iubirii de argint și de bogății este cea mai răspândită și primejdioasă, izvorul multor păcate și nenorociri, a dezbinării între oameni. Banul este un idol adorat de mulți dintre oameni, un tiran poruncitor și trufaș, căruia mai toți ne facem sclavi.
Odată ce omul desprinde generozitatea, o îndepărtează de avuțiile sale, devine sclavul acestora. Mândria și iubirea de sine iau locul Lui Dumnezeu în sufletul acelui om. Și unde conduce Mamona, acolo Dumnezeu este nesocotit, ocărât și lepădat; patimile cele mai rele se dezlănțuie. Și câți creștini nu ajung sa fie stăpâniți de patima iubirii de argint, de lăcomie, de goana după avuții. Până la vicleșug și înșelăciune nu mai este decât un singur pas. Pentru un câștig cât mai mare, sunt călcate toate legile divine și omenești; își vinde practic sufletul demonului. Așa face avarul. Mântuitorul ne atrage atenția că tot creștinul este dator să aleagă drumul virtuții, să calce peste jugul lui Mamona, care pogoară la iad, și să slujească numai lui Dumnezeu, căci doar bogățiile cerești ne pot face fericiți. Și pentru aceste bunuri cerești, pierderea avuției pământești este un câștig.
Este adevărat că noi avem nevoie și de hrană și de îmbrăcăminte pentru trupurile noastre, iar Bunul Dumnezeu a rânduit să ne putem îngriji și de acestea. Dar ne cere să vedem păsările cerului, care nu cunosc nici timpul semănatului, nici vremea secerișului, nu prezic viitorul și nici nu-și fac provizii. Și de ele are grijă Dumnezeu. Ni se cere să vedem crinii câmpului care nu pot să-și țese niciun veșmânt, și cu toate aceastea nici Solomon, în toată măreția sa, nu s-a îmbrăcat atât de frumos ca ei.
Să lăsăm dar toate aceste griji peste măsură păgânilor, ai căror idoli sunt de aur, de argint, de lemn și de piatră. Pentru că acești idoli nu aduc decât suferință. Noi să ne încredem în iubirea părintească a lui Dumnezeu și dragostea Sa nu ne va părăsi niciodată. De aceea încheie Mântuitorul cuvintele Sale cu îndemnul „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei VI, 33). Să fim cu luare aminte la acest îndemn, pentru că nu trebuie să cădem nici în patima trândăviei. Ni se cere să nu ne îngrijim peste măsură, fără credința în Pronia lui Dumnezeu, de cele lumești, căci Dumnezeu nu se obligă, nu făgăduiește să hrănească pe aceia care nu vor să muncească. Iisu nu ne oprește să ne îngrijim de hrănirea trupului, de îmbrăcarea lui, ci chiar ne poruncește să facem aceasta. Este o datorie a noastră să lucrăm și să ne dăm toată silința pentru ca să asigurăm atât viitorul noastru, cât și al celor care depind de noi. Sfântul Apostol Pavel ne spune că „Cine nu voiește să lucreze, nici să nu mănânce”.
Dreptmăritori creștini!
Pericopa evanghelică de astăzi ne învață că suntem datori să căutăm mai întâi bunurile cele cerești, împărăția lui Dumnezeu, virtuțile creștine, faptele bune, viața cea veșnică, într-un cuvânt tot ceea ce ne face drepți și sfinți înaintea lui Dumnezeu. Și atunci Dumnezeu rânduiește să ne dea nouă și hrana, și îmbrăcămintea și toate bunurile din lumea aceasta, în măsura și la timpul socotit de El, în așa fel încât acestea să fie folositoare sufletului și mântuirii noastre. Întebuințarea acestor bunuri pământești s-o facem numai pentru câștigarea celor cerești.
Să ne ferim de alergarea pătimașă și neînfrânată după argintul, după averile și după desfătările lumii acesteia. Bogăția în exces a unora înseamnă suferința orfanului și a văduvei. Îmbuibarea de bunătăți a unora și robia față de acestea duc la indiferență, asemeni levitului din parabola Samarineanului milostiv, incapabil să verse din untelemnul său pe rănile celui suferind, sau bogatului nemilostiv care nu-i lăsa săracului Lazăr nici măcar frimiturile ce cădeau de la masa sa.
Suntem deci datori să folosim avuția noastră și pentru a-i ajuta pe cei nevoiași, căci doar în felul acesta vom putea cu adevărat să-I slujim lui Dumnezeu.
Să nu uităm că am jurat să ne lepădăm de satana și de toate lucrurile lui, de lume și de toate plăcerile deșarte ale ei, și că am făgăduit să ne unim cu Hristos, să credem Lui și să urmăm exemplul Său. Să nu fim stăpâniți de cele materiale și de cele trupești, să nu alergăm după desfătări și bunuri pământești, să nu-l slujim pe Mamona. În schimb, „sus să avem inimile”, să privim la cer, căci nu avem aici pe pământ cetate stătătoare, ci cerul este patria noastră cea adevărată. Suntem de neam împărătesc și divin, iar inima noastră trebuie să stea departe de noroiul acestei lumi.
Să-L rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne dea harul Său ca să căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și întrebuințând bine și cu folos bunurile pământești, să ajungem prin practicarea virtuților în împărăția cerurilor. Amin.
Pr. Teiș Dumitru