Răsăritul creştin a dus până la cele mai înalte trepte cultul Preasfintei Fecioare Maria, dezvăluit într-o literatură bogată în precizări doctrinare, dar şi în imnuri de o frumuseţe de neegalat. Fericitul Augustin, cel mai autentic reprezentant al Occidentului creştin, a fost pătruns şi el de entuziasmul Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti orientali. A cântat şi el „misterul unei Mame a lui Dumnezeu“, contribuind la dezvoltarea unei literaturi bogate în precizări legate de învăţătura despre Maica Domnului, în cuvinte de laudă şi de cinstire faţă de persoana Preasfintei Fecioare.

Născut pe la jumătatea „veacului de aur“ al istoriei Bisericii, marele scriitor apusean a primit din sânul familiei o educaţie aleasă, mama sa fiind cea care şi-a pus amprenta asupra vieţii Fericitului Augustin. În întreaga sa operă regăsim „umbra“ mamei sale, Monica, o adevărată creştină căreia cine o cunoştea îi lăuda cinstea şi simţea în ea prezenţa lui Dumnezeu.

Pe timpul Fericitului Părinte, învăţătura despre Maica Domnului era în plină dezvoltare. În scrierile sale găsim mai mult lauda virtuţilor Sfintei Maria: fecioria, credinţa, ascultarea, umilinţa, iubirea, bunătatea. Tot ce a scris despre mariologie este împrăştiat în numeroasele lui opere, cu precădere în cuvântările sale şi în epistole. De la marele scriitor apusean ne-au rămas „pagini de o rară frumuseţe, în care, deşi fragmentar, ne prezintă totuşi învăţătura fundamentală a Bisericii noastre Ortodoxe despre Maica Domnului“.

Fericitul Augustin precizează că Maria este mamă nu a dumnezeirii sau a Cuvântului ca natură divină. Ea a născut Cuvântul lui Dumnezeu, Care în ea şi din ea şi-a luat natura omenească. El face o comparaţie, afirmând că Fiul lui Dumnezeu „n-a trecut prin sânul fecioresc al Sfintei Fecioare aşa cum trece apa care curge printr-un canal“. A respins dochetismul, susţinând că Iisus Hristos n-a avut un trup aparent sau fictiv. Nici nu învăţa, aşa cum credeau monofiziţii în secolul al IV-lea, că o părticică din materia divină a Cuvântului s-ar fi schimbat în trup omenesc, fără „concursul“ Mariei. A combătut, de asemenea, nestorianismul, potrivit căruia Maria ar fi fost născătoare a omului Hristos, „căruia i-a fost dat, ca răsplată pentru meritele sale, o unire curat-morală cu Cuvântul lui Dumnezeu“.

Vorbind despre Maica Domnului, Fericitul Augustin o numeşte, ca şi Sfântul Ioan Damaschin, „floarea câmpului“ şi „fericită“, pentru că a păzit cuvântul Domnului şi I-a îndeplinit voinţa. Explică şi parafrazează salutul îngerului la Buna Vestire: „Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine! Îngerul a zis: Domnul este cu tine mai mult decât cu mine. Domnul cu tine, dar nu aşa ca şi cu mine. În mine este Domnul fiindcă m-a creat, prin tine însă se va naşte. Căci aşa trebuie să înţelegem, o, Marie, cuvântul: Domnul cu tine!, că este în inima ta, că este în pântecele tău, ca un mire din cămara lui de nuntă, dar fecioria nu o umbreşte“.

Marele scriitor apusean ne răspunde şi la întrebarea: De ce S-a născut Mântuitorul dintr-o femeie fecioară? „Era necesar, spune el, ca însuşi capul nostru să se nască dintr-o fecioară, voind să însemne că membrele Sale va trebui să se nască, după spirit, dintr-o Biserică fecioară“. Prin aceasta, Fecioara Maria devine chip al Bisericii: „Căci după cum Maria, născând, a rămas fecioară, tot aşa şi Biserica în tot timpul naşte membrele trupului tainic al lui Hristos, care sunt credincioşii, şi nu îşi pierde fecioria“.

Prin faptul că a fost logodită cu un bărbat, iarăşi Maica Fecioara a devenit figura Bisericii. Şi ea este fecioară, deşi este mireasa lui Hristos. Există însă o deosebire între Biserică şi Fecioara Maria: ea a născut în mod trupesc pe Hristos, „capul trupului tainic“, ale cărui membre sunt credincioşii. Biserica naşte în chip spiritual, prin harul divin, membrele acestui trup.

Pururea fecioria şi maternitatea divină a Preacuratei Maici Fericitul Augustin le laudă şi le preamăreşte, aducând ca temeiuri profeţiile Vechiului Testament. În fecioara din cuvintele proorocului Isaia VII, 14 el o vede pe Maica Domnului. Dar subliniază şi minunea tainei: o femeie tânără, fecioară, va concepe şi va naşte pe Emanuel, Dumnezeu şi om.

El ia alt exemplu din Vechiul Testament pentru a dovedi afirmaţia că „Maria fecioară, născând, a rămas nestricată“. Este vorba despre toiagul lui Aaron (Numeri XVII, 6-8), care a înflorit împotriva tuturor legilor firii. La fel şi Maria a putut să nască, rămânând, în acelaşi timp, fecioară.

Dezvoltând pururea fecioria Maicii Domnului, aceasta înseamnă la Fericitul Augustin integritatea fizică a trupului Sfintei Fecioare în timpul zămislirii active a lui Hristos, în momentul naşterii, dar şi după naştere. Prin teotochia Maicii Domnului scriitorul apusean înţelege faptul că ea este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi îi acordă acesteia cinstea cuvenită.

Fericitul Augustin face şi o paralelă Eva-Maria: după cum printr-o femeie am fost daţi morţii, tot aşa printr-o femeie trebuia să se nască pentru noi viaţa. Prin Eva a intrat moartea în lume, dar Maria este „izvor nesecat de viaţă pentru toţi oamenii“. Adevărul acesta îl numeşte Fericitul Augustin „mare taină“, când zice: „Aici se ascunde o mare taină, căci, după cum prin femeie am fost daţi morţii, tot prin femeie s-a născut pentru noi viaţa“.

Născându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, Sfânta Fecioară a devenit mijlocitoarea noastră către Dumnezeu. Ei îi cerem nu numai să se roage pentru noi, dat fiind că este mai aproape de Dumnezeu decât orice făptură, ci şi să ne ajute.

Sfânta Fecioară este şi rămâne împreună cu noi. Se roagă neîncetat pentru toţi oamenii. Prin ea, neamul omenesc nu-şi pierde nădejdea în neputinţele lui. Ea este chipul Bisericii şi mama iubitoare a tuturor celor ce formează trupul tainic al lui Hristos, fiind izvorul milelor, solitoare şi mângâietoare, călăuza noastră către Hristos. Mijlocind pentru neamul omenesc, Preacurata Maică colaborează cu noi la mântuirea noastră şi vine în ajutorul sufletului credincios care o invocă să mijlocească înaintea Fiului ei. Ea rămâne apropiată sufletului creştin, înţelegând durerile şi necazurile noastre.

Fecioara Maria reprezintă, totodată, modelul suprem al vieţuirii noastre în Hristos. În ea avem un exemplu de dăruire totală, de răbdare şi ascultare, de deschidere la darurile Duhului Sfânt. Aşa cum Preacurata Maică a născut pe Dumnezeu cu trupul, şi noi suntem chemaţi să-L întrupăm duhovniceşte.

Bibliografie:

Băjău, Pr. Dr. Constantin I., Patrologie, Craiova, 2000

Coman, Pr. Prof. Ioan G., Și Cuvântul trup S-a făcut, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1993

Moisiu, Pr. Prof. Dr. Al., Ce învaţă Fericitul Augustin despre Maica Domnului, în Mitropolia Ardealului, an V, nr. 3-4/1960, martie-aprilie

Pr. Radu Cosmin Şapcă

Sapca_Fer_Augustin

Acest articol a fost publicat în data de luni, 30 octombrie 2017, la 14:37 în categoriile Teologie si Viata. Poți urmări orice răspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Atât comentariile, cât și acțiunea de ping la acest articol sunt dezactivate.