În Bisericile creştine, Sfântul Ioan Gură de Aur este de o actualitate continuă, atât prin calitatea sa de predicator, cât şi prin numeroasele sale predici ce ni s-au păstrat de la el. Sfântul Ioan Hrisostom a fost unul dintre cei mai mari oratori ai lumii creştine, precum şi un mare teolog, un mare ierarh şi un foarte bun păstor de suflete. Multe din culmile sfinţeniei, ale desăvârşirii duhovniceşti, ale artei oratorice bisericeşti, ale sfinţeniei de Dumnezeu şi ale conducerii pastorale, pe care Sfântul Părinte le-a atins, au rămas neegalate până în prezent. Pentru aceasta, el este considerat în Biserica lui Hristos „un izvor nesecat de apă vie, un far dătător de lumină cerească, un model de luptător neînfricat împotriva răului şi a imoralităţii şi un păstor ideal de suflete“.
Deşi a primit o alesă formare retorică la şcoala lui Libanius, Sfântul Părinte a fost înzestrat şi cu o serie de daruri. El poseda o putere rapidă de pătrundere şi o memorie puternică, avea o imaginaţie vie, spirit de observaţie şi capacitatea de a lega ideile şi noţiunile înrudite. Pe lângă aceste daruri, Sfântul Ioan Gură de Aur mai avea şi o vastă ştiinţă teologică şi un temperament de foc, precum şi o inimă sensibilă şi un zel apostolic viu şi viforos, care nu l-a părăsit niciodată în activitatea sa de predicator.
Predispoziţiile şi darurile naturale cu care a fost înzestrat Sfântul Părinte au fost cultivate cu multă trudă şi hărnicie şi binecuvântate de harul divin. Aceste daruri i-au dat posibilitatea de a se adânci şi a se îndeletnici cu dumnezeieştile taine ale învăţăturii evanghelice. Ca discipol al vestitului retor Libanius, Sfântul Ioan Gură de Aur a deprins arta oratorică pe care o stăpânea în amănunţime. Pe lângă fantezia aprinsă, vocea sa dulce şi mlădioasă şi uşurinţa în vorbire, Sfântul Părinte mai deprinsese în şcoala retorică şi însuşirile care formau legile, pe care trebuia să le observe ca un orator ce dorea să cucerească ascultătorii prin puterea cuvântului.
Dar, oricât de convins ar fi predicatorul despre adevărurile învăţăturii sale, spunea Sfântul Părinte, dacă nu are darul ortoriei, el nu va putea să-i mişte pe ascultătorii săi nici prin graiul, nici prin inteligenţa sa. Nici prin scris nu va putea să-i mişte pe credincioşi, dacă va fi lipsit de talentul de scriitor. Sfântul Ioan Gură de Aur deţinea ambele virtuţi: atât darul oratoriei, cât şi talentul de scriitor. Avea puterea de a scrie cu măiestrie şi de a vorbi cu elocinţă. Omiliile sale, ca şi celelalte scrisori, dau dovada că a fost un mare scriitor şi teolog, unul dintre cei mai mari predicatori ai Bisericii creştine.
Conţinutul predicilor sale, bogăţia de idei, originalitatea imaginilor şi a comparaţiilor, înălţimea şi măiestria scopului lor moral ne demonstrează că Sfântul Ioan Hrisostom era un orator înnăscut, având o întinsă şi vastă cultură clasică, foarte necesară în arta vorbirii. Datorită deosebitului său talent oratoric şi a puterii sale de a convinge ascultătorii prin elocinţa verbului său înaripat şi prin seriozitatea argumentelor, Sfântul Părinte a primit numele de „Hrisostom“ (Gură de Aur). Acest nume i-a rămas şi în decursul istoriei.
În activitatea sa pastorală, Sfântul Părinte s-a distins într-un chip cu totul deosebit. Ca un adevărat păstor de suflete, marele ierarh a dat dovadă de nemărginită dragoste şi grijă faţă de toţi credincioşii săi, faţă de semenii săi, precum şi faţă de cei ce se aflau în necazuri, în lipsuri, dureri şi suferinţe. Iubind în chip sincer pe toţii fiii săi duhovniceşti, n-a cruţat nicio osteneală şi n-a încetat nicio clipă să-i ajute pe păstoriţii săi. Zi şi noapte se găsea în slujba ajutorării aproapelui, în slujba alinării durerilor şi suferinţelor oamenilor şi a povăţuirii tuturor credincioşilor pe căile mântuirii creştine.
Iubirea evanghelică a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru păstoriţii săi era degajată de atitudinea sa de mare propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu. Prin aceasta a dovedit că esenţa profilului spiritual al predicatorului este dominată de „o viaţă plină de evlavie mişcată de o năvalnică iubire faţă de oameni, de o credinţă ce raporta toate lucrurile la Dumnezeu, de o smerenie ce numai Lui Îi da toată slava şi închinăciunea şi de o intimă comuniune cu Hristos, al cărui cuvânt îl predică“. El a susţinut dragostea ca pe cea mai înaltă poruncă a lui Dumnezeu şi ca pe un principiu fundamental al existenţei. „Nimic nu este atât de preţios ca sufletul (omul); lumea toată nu-l egalează“, afirmă Sfântul Părinte.
Prin activitatea sa de predicator al învăţăturii evanghelice, şi-a arătat nemărginita sa dragoste faţă de credincioşi. Această dragoste a devenit chiar o obsesie pentru el, întrucât şi atunci când dormea visa că se afla pe amvonul Bisericii şi predica ascultătorilor săi: „Mi se întâmplă ca lui Solomon, care spunea: «Eu dorm, dar inima mea visează» (Cântarea Cântărilor V, 2). Puterea somnului mi-a închis ochii trupului, dar dragostea covârşitoare faţă de voi mi-a deschis ochii sufletului şi adesea mi se pare în vis că sunt pe amvon şi vorbesc cu voi“, mărturiseşte marele orator.
Necesitatea Sfântului Ioan Gură de Aur de a predica devenise atât de vitală, încât nici chiar boala nu-l putea opri să urce pe amvon şi să predice. Spunea: „Predica mă însănătoşeşte. Cum deschid gura, mi-a trecut toată oboseala; cum încep să vă învăţ, dispare toată slăbiciunea. Nici boala, nici mii de alte piedici nu mă pot despărţi de dragostea voastră… Aşa cum vouă vă e foame să mă ascultaţi, aşa şi mie mi-e foame să predic… Adunarea voastră este cununa mea de glorie şi fiecare dintre voi care mă ascultă valorează cât restul oraşului“.
Întrega operă omiletică a Sfântului Ioan Hrisostom este de fapt o adevărată mărturie a drgostei pentru Dumnezeu şi pentru păstoriţii săi. „Voi m-aţi felicitat fiindcă eu m-am însănătoşit, iar eu mă bucur că am putut să vin la voi iarăşi, care îmi sunteţi atât de dragi. Căci ceea ce mă apasă mai mult decât boala era că nu puteam să iau parte la această iubită adunare şi acum mă bucur mai mult chiar decât pentru sănătate, pentru faptul că mă pot împărtăşi de iubirea voastră“, zice Sfântul Părinte după ce s-a însănătoşit de o boală grea.
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost atras în misiunea sa de predicator de frumuseţea naturii, care i-a oferit momente de admiraţie şi i-a mărit capacitatea de rezonanţă a sensibilităţii. De altfel, i-au fost oferite de natură numeroase mijloace de a sensibiliza adevărurile de credinţă. Acest lucru i-a dat posibilitatea de a cunoaşte natura şi viaţa sufletească a păstoriţilor săi.
La Sfântul Părinte predica reprezintă doar o parte din propovăduirea propriu-zisă. Cealaltă parte este reprezentată de predica prin fapte, prin exemplul vieţii sale. Ca predicator, a fost un foarte bun cunoscător al sufletului omenesc, precum şi unul dintre cei mai geniali pedagogi pe care i-a avut Biserica în decursul istoriei ei. Din acest motiv cuvântările sale atrag şi farmecă. Fineţea şi înălţimea spiritului său, imaginaţia sa bogată, pasiunea pentru arta oratorică, elocinţa verbului său alcătuiesc arta Sfântului Ioan Gură de Aur de a amplifica obiectele în ornament. Cunoscând natura şi viaţa sufletească a păstoriţilor săi şi fiind un doctor de suflete, scopul urmărit era transformarea vieţii credincioşilor, care i-au fost încredinţaţi spre păstorire, într-o viaţă religios-morală. Prin predicile sale, a reuşit să deschidă multora ochii spre o nouă viaţă.
La începutul activităţii sale predicatoriale, Sfântul Ioan Hrisostom îşi alcătuia predicile după legile canoanelor oratorice. Cu timpul, însă, a renunţat la unele din acestea, dându-şi seama că este de prisos să înfrumuseţeze predicile sau să folosească citate savante ale unor filosofi sau poeţi latini. În felul acesta nu putea susţine adevărurile de credinţă în faţa ascultătorilor cu păreri ale filosofilor păgâni. Astfel că Sfântul Părinte a început să aprofundeze adevărurile Sfintei Scripturi. El a deprins totodată şi extraordinara putere şi geniala înţelegere de a aplica adevărurile Sfintei Scripturi la situaţiile vieţii contemporanilor săi. Acest lucru l-a făcut atât prin întrebuinţarea mijloacelor retoricii, cât mai ales prin exemplul vieţii sale.
Sfântul Ioan Hrisostom predica cel puţin de două ori pe săptămână, totdeaua liber şi pregătit, cu excepţia situaţiilor când era nevoit să improvizeze. Uneori era criticat pentru lungimea predicilor sale. El se justifica şi primea criticile, mulţumindu-le prietenilor care-l criticau din dragoste şi nu din răutate. Cel care laudă atât calităţile, cât şi defectele, spunea Sfântul Părinte, acela nu dă dovadă de iubire şi înşală.
Marele orator a avut o nepotolită iubire şi un mare entuziasm faţă de Sfântul Apostol Pavel. Nicio altă personalitate a creştinismului nu s-a apropiat aşa de mult de pasionanta personalitate a Apostolului neamurilor. Într-una din omiliile sale, zice: „Eu iubesc toţi sfinţii, dar cel mai mult pe Sfântul Pavel, pe acel vas ales, pe trâmbiţa cerului, pe conducătorul Miresei lui Hristos. V-am spus cât de mult îl iubesc, pentru a prinde şi în sufletul vostru această iubire“.
Personalitatea predicatorială a Sfântului Ioan Gură de Aur a întruchipat într-un mod deosebit calităţile esenţiale ale slujitorului cuvântului lui Dumnezeu. Năzuinţa sa curată a fost susţinută de o nemărginită dragoste de a propovădui adevărurile Evangheliei şi de a edifica viaţa religios-morală a credincioşilor ce i-au fost încredinţaţi spre păstorire. Această năzuinţă fiind atât de puternică, marele predicator şi-a găsit în realizarea ei sensul vieţii şi al existenţei lui zbuciumate.
Bibliografie:
Balca, Diac. Prof Nicolae, Câteva trăsături ale Sfântului Ioan Hrisostom ca predicator, în Studii Teologice, an XX, seria a II-a, nr. 7-8/1968, septembrie-octombrie
Caplat, Magistrand Simon S., Problema formei în predica Sfântului Ioan Gură de Aur, în Biserica Orotodoxă Română, an LXXXIII, nr. 7-8/1965, iulie-august
Cândea, Pr. Prof. Spiridon, Sfântul Ioan Gură de Aur ca păstor de suflete, în Biserica Ortodoxă Română, an LXXV, nr. 10/1957, octombrie
Coman, Pr. Prof. Ioan G., Actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur (359-1954), în Studii Teologice, an VII, seria a II-a, nr. 7-8/1955, septembrie-octombrie
Damian, Pr. Teodor, Virtutea dragostei la Sfântul Ioan Gură de Aur, în Biserica Orotodoxă Română, an XCVII, nr. 5-6/1979, mai-iunie
Popescu, Prof. Teodor, Epoca Sfântului Ioan Gură de Aur, în Ortodoxia, an IX, nr. 4/1957, octombrie-noiembrie
Pr. Radu Cosmin Şapcă