„Să nu-l crezi niciodată pe diavol, nici chiar când te îndeamnă la un lucru folositor; pentru că el începe cu nevoia și sfârșește cu răul! Să nu faci voia dracilor, nici de foame, nici de altă lipsă, ci aleargă la Dumnezeu!”
Mântuitorul Iisus Hristos, după primirea Botezului în Iordan de la Ioan, a fost dus de Duhul în pustiul Carantaniei. Carantania este numele unui munte aspru afla la nord vest de Ierihon, aproape de Iordan. Denumirea acestei regiuni secetoase provine de la cuvântul „quaranta”, ce înseamnă patruzeci, amintit de cele patruzeci de zile pregătitoare misiunii de propovăduire a lui Hristos. Carantania este un ținut sterp și stâncos unde nu este apă, nici vegetație fiind unul din cele mai secetoase din lume.
Ispitirea din ținutul Carantaniei succede teofaniei de la Botez, când Iisus este descoperit de Tatăl Ceresc ca Fiu Iubit: „Tu ești Fiul Meu cel Iubit, întru Care am binevoit!” Mântuitorul Hristos a fost purtat de Duhul Sfânt în pustiu, pentru ca natura omenească din El să poată birui ispita diavolească, alegând liber calea smereniei și a jertfei. Satana trebuia să-L amăgească pe Iisus, căci, odată cu afirmarea Dumnezeiescului Tată că Hristos este Fiul Său, împărăția potrivnicului a început a se clătina. Acest interval sacru de patruzeci de zile a fost legat mereu de o etapă purificatoare care preceda o renaștere spirituală. Patruzeci de zile a curățat Dumnezeu pământul prin apele potopului, după care a urmat legământul cu Noe; patruzeci de zile a stat Moise pe Muntele Sinai înainte de primirea Legii. Perioada petrecută de Iisus în Carantania marchează începutul pregătirii unui cer nou și pământ nou.
La plinirea vremii, când s-a sfârșit această perioadă ascetică, Domnul Hristos a flămânzit, iar vicleanul diavol, văzând slăbiciunea puterilor trupești, Îl încolțește pe Iisus, adresându-I provocarea: „De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini” (Matei 4,3). Hristos era slăbit din punct de vedere fizic, dar prin primirea Botezului si dobândirea harismelor, Se întrarmase cu o armă de neînvins în lupta cu ispititorul.
Omul, prin primirea botezului dobândește arma împotriva diavolului, curățirea, adică lipsa păcatului. Este de datoria tuturor creștinilor să folosească armele credinței în vederea izbăvirii răului, nu a le pune deoparte.
Răspunsul lui Hristos la încercarea potrivnicului este ca o lovitură de sabie, ce retează ispitirea: „Scris este: nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Grija omului nu trebuie să fie hrana și îmbrăcămintea, ci întotdeauna trebuie să se gândească la suflet, la „lucrul cel nemuritor” (Troparul unui cuvios, glas 4): „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește”(Matei 6,26). „Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc; nu se ostenesc, nici nu torc” (Matei 6,28).
Omul trebuie să fie într-o permanentă trezvie, într-o permanentă stare de curăție, lucru posibil prin rugăciune și post, căci acestea sunt armele biruinței potrivnicului: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post” (Marcu 9,29).
Cuvântul divin despre care vorbește Hristos este cel care atunci când pătrunde în suflete și este primit, îi descoperă omului adevărul, îl ferește de abaterea pe căile necredinței, luminându-i pașii spre Împărăția Veșnică.
„Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului” (Matei 4,5) spre a dovedi invulnerabilitatea Sa divină, zicând: „Dacă Tu ești Fiul Lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: îngerilor Săi va porunci pentru Tine și te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău” (Matei 4,6). Diavolul Îl măgulește pe Iisus, crezând că poate să-L amăgească, spunând: „Dacă ești Tu Fiul Lui Dumnezeu”. Satan cunoaște Scripturile și Cuvântul Lui Dumnezeu, dar Îl răstălmăcește în favoarea scopurilor sale rele. Mântuitorul Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cuvântul Întrupat răspunde tot printr-un text scripturistic: „Iarăși este scris: să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul Tău” (Matei 4,7).
După ce a fost respins de Iisus pentru a doua oară, diavolul revine cu ispita supremă, prin care își dezvăluie scopul întunecat: „Din nou, diavolul l-a dus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumii și slava lor. Și I-a zis Lui : Acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie” (Matei 4, 8-9). Diavolul Îi proiectează lui Iisus în fața ochilor toate bogățiile pământului, crezând că L-ar putea face pe Acesta să cadă pradă ispitirii. Toate ispitirile tind să-L despartă pe omul Hristos de Tatăl și să-L aducă în starea de revoltă față de Părintele ceresc. Primele două ispitiri cuprind această intenție, dar sunt mai ocolitoare, pe când, prin ultima, diavolul își arată adevăratele țeluri pe deplin.
„Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului Tău să te închini și Lui singur să-I slujești” (Matei 4,10). Hristos, când vede că diavolul își atribuie cele ale lui Dumnezeu, Se mânie din pricina îndrăznelii fără de hotar a spurcatului și îl alungă: „Piei, satano!”.
„Atunci L-a lăsat diavolul și îngerii, venind la El, Îi slujeau” (Matei 4,11). Mântuitorul Hristos S-a arătat biruitor încercărilor diavolești: a lăcomiei pântecelui, a slavei deșarte și a iubirii de argint. Pentru biruința oamenilor asupra acestor încercări Dumnezeu le trimite drept slujitori îngerii.
Iisus a postit în pustiul Carantaniei pentru a ne arăta că aceasta este arma împotriva clevetitorului, căci lăcomia pântecelui este pornitoarea păcatului. Diavolul pururi ne ispitește și spune mereu celor lacomi, avizi: „Aceste toate ți le voi da Ție”.
Să ne înarmăm deci cu postul și cu rugăciunea, căci diavolul nu doarme niciodată, și să stăm treji în credința și în iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Astfel, să ne rugăm Domnului să ne dăruiască puterea de a sta neclintiți în fața ispitelor de tot felul, precum Mântuitorul în pustiul Carantaniei.
Pr. Șerban Ionel Ciocîrlan
Parohia Robăneștii de Jos,
Județul Dolj