Sf. Iustin s-a născut pe la începutul sec. II. Părinţii săi erau păgâni, probabil de origine latină, şi locuiau la Flavia-Neapolis, vechiul Sichern, astăzi Nablus. Tatăl Sf. Iustin se numea Priscus, iar bunicul său Bacchius. Sf. Iustin a fost crescut în tradiţia şi cultura păgână, primind o aleasă formaţie spirituală. El era mistuit de dorul de a cunoaşte adevărul, aşa cum el însuşi ne povesteşte în Prologul Dialogului cu iudeul Trifon. După o odisee filosofică pe la un stoic, pe la un peripatetic, pe la un pitagoric şi pe la platonici, Sf. Iustin e îndemnat de un bătrân necunoscut, pe malul mării, la Efes sau la Cezareea Palestinei, să-i citească pe profeţi, ceea ce-i aduce convertirea la creştinism. Creştinismul este, pentru Sf. Justin, „singura filosofie sigură şi folositoare”. După convertire, începe Sf. Iustin adevărata viaţă de filosof. El îi spune lui Trifon: „Astfel şi pentru aceste motive sunt eu filosof” (Dialog cu iudeul Trifon, în PSB, vol II, traducere de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă şi Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti 1980, VIII, I, p. 130).
De aici înainte, viaţa Sf. Iustin este o continuă lucrare de predicare şi de apărare a creştinismului, de filosofare asupra adevărurilor fundamentale ale acestuia, de mistuire pentru frumuseţea vieţii creştine. Partea a doua a vieţii o petrece la Roma, unde înfiinţează o şcoală de răspândire a doctrinei creştine şi unde are, printre alţii, ca elev pe Taţian Asirianul. Aici dezvoltă el o intensă activitate apologetică, literară şi misionară. De aici trimite el împăraţilor, senatului şi poporului roman prima sa Apologie în favoarea oamenilor de toate neamurile, care sunt pe nedrept urâţi şi persecutaţi şi tot de aici trimite şi a doua Apologie. Aici sunt scrise, probabil, şi celelalte lucrări ale sale, în frunte cu Dialogul cu iudeul Trifon. Tot aici, la Roma, în fine, activitatea sa filosofică şi catehetică îl pune în conflict cu filosoful cinic Crescens, imoral, ignorant şi fanfaron. Sf. Iustin ne relatează cum, în discuţii contradictorii, 1-a zdrobit pe acest filosof cinic, mâncău, pederast şi şarlatan, care-i acuza pe creştini de ateism şi de imoralitate fără să-i cunoască. Înfrânt, Crescens îl denunţă pe Sf. Iustin, care e condamnat la moarte şi executat în 165-166, cu încă alţi şase creştini sub prefectul Iunius Rusticus. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la l iunie (Pr. Dr. Constantin I. Băjău, Patrologie, Tipografia Universităţii din Craiova, 2002, p. 44).
Sf. Iustin e una din minţile cele mai înzestrate şi mai adânci ale timpului său. El a ridicat probleme noi, atât în teologie cât şi în filozofie şi a încercat să arunce o punte solidă între cugetarea profană elenică şi cea creştină. Punctele sale de vedere n-au fost totdeauna strict ortodoxe, dar ele au provocat o problematică bogată pe care o vor lărgi şi adânci generaţiile patristice următoare. Moaştele Sf. Iustin se află în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Sacrofano, la mică distanţă de Roma.
Pr. Gabriel Grosu