După temeiurile scripturistice ale instituirii lor, toate cele șapte Taine prezente în Biserica Ortodoxă şi în cea Romano-Catolică sunt instituite de Hristos, unele în mod direct (Botezul, Euharistia, Spovedania sau Mărturisirea şi Preoţia sacramentală), iar altele în mod indirect (Mirungerea sau Confirmarea, Nunta şi Maslul). Instituirea lor dumnezeiască, de la Hristos însuşi, precum şi săvârşirea lor, începând din ziua Cincizecimii, de către Apostoli şi urmaşii lor, episcopii, şi de către preoţi, constituie elementul principal al fiinţei Tainelor, arătându-le ca acte de putere ale lui Dumnezeu şi mijloace ale prezenţei şi lucrării lui Hristos în Biserică şi în mădularele ei, prin Duhul Sfânt. Astfel, la ultima Cină spre noaptea în care urma să fie dat morţii pe Cruce, Mântuitorul Hristos, vrând să lase Bisericii o jertfă vizibilă dar tainică, care să comemoreze şi să facă prezent până la sfârşitul veacurilor pe Cel care avea să se jertfească în mod sângeros pe Cruce, a instituit dumnezeiasca Euharistie ca Jertfă şi Taină în acelaşi timp (Mt. 26, 26-8; Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 17-20). Odată cu instituirea Euharistiei, Mântuitorul Hristos constituia şi pe acei preoţi ai Legii celei noi, poruncind Apostolilor şi urmaşilor lor întru preoţie să aducă această jertfă: „Faceţi aceasta, spre pomenirea Mea” (Lc. 22,19; I Cor. 11, 24 şi 25).
Taina Preoţiei se leagă direct de Arhieria lui Hristos şi de jertfa Sa de pe Cruce. Dar arhieria sau preoţia înseamnă putere dumnezeiască acordată celui hirotonit. Hristos a dat această putere Sfinţilor Săi Apostoli şi, prin ei, urmaşilor lor, episcopii, îndată după învierea Sa din morţi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a zis: «Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ține, vor fi ţinute»” (In. 20, 21-23). Îmbrăcarea Apostolilor cu toată puterea Duhului Sfânt pentru slujba Preoţiei va avea loc la Cincizecime (Lc. 24, 49), odată cu venirea personală a Duhului Sfânt în lume şi înfiinţarea Bisericii ca şi comunitate văzută a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt, care intră în relaţie personală cu fiecare dintre Apostolii aflaţi în comuniune (Fapte 2, 1-3) şi cu fiecare ins încorporat în Trupul lui Hristos, Biserica, prin Tainele (Botez, Mirungere şi Euharistie) administrate de Apostoli şi de urmaşii lor celor care au primit cuvântul Evangheliei în inimile lor (Fapte 2, 38, 41, 42; 8,16, 17).
Instituite de Hristos, Biserica şi Tainele au fost date împreună şi în acelaşi timp şi-au făcut intrarea în istorie, în vederea I încorporării, creşterii şi mântuirii oamenilor în Hristos. Legătura strânsă dintre Biserică şi Taine îşi are temeiul în relaţia fiinţială dintre Hristos şi Biserică, Trupul Lui extins comunitar sau social în umanitate. Botezul, de exemplu, instituit ca Taină de Mântuitorul Hristos, îndată după învierea Sa din morţi, odată cu trimiterea Apostolilor la propovăduire (Mt. 28, 18-20; Mc. 16, 15, 16) este prima Taină a încorporării omului în Hristos ca mădular al Bisericii şi de aceea el este absolut necesar pentru mântuire (In. 3, 5; Mc. 16). El vizează Biserica, adică intrarea omului în comunitatea eclezială. Înaintarea omului în relaţie cu Hristos şi cu Biserica, şi deci puterea pentru creşterea ca făptură nouă în Hristos, se realizează prin Taina Mirungerii, în care Hristos pecetluieşte cu Duhul Său pe cei botezaţi. Anticipată de Hristos însuşi (In. 7, 38), Taina Mirungerii este practicată după Cincizecime de Sfinţii Apostoli îndată după Botez sau în legătură cu Botezul (I Cor. 6, 11), prin punerea mâinilor (Fapte 8, 16; 19, 6) sau mirungere (II Cor. 1, 21-22; Efes. 1, 13; 4, 30; I In. 2, 20-27), pentru primirea darurilor Duhului Sfânt (Rom. 5, I 5; 8, 9, 15; I Cor. 6, 11, 19).
Pr. Marius Vătăman