Când vin dinspre întuneric spre lumină la tine
te cunosc tot mai mult și tot mai mult înțeleg
că stai în lumină mereu iar eu vin din întuneric
și că vederea nu există fără tine și fără lumina
care îți izvorăște asemenea unui soare întreg.
Oricâtă lumină aș aduna în mine, îmi dau seama
că fără tine, razele pe care le port nu au direcție,
fiindcă tu ești adâncul în care lumina se strânge
în propria ei venire alergând dinspre sine în sine,
sânge de pământ pulsând în adânc și nesfârșire.
Astfel întreb: cu ce voi spăla altarul porumbeilor
pe care preotul templului îi vinde pentru jertfire?
Cum voi curăți sufletul sacru de zboruri divine?
Așa că biciuesc pietrele meselor care vând risipire
să pot dărui aripi umbrelor de lumină în nesfârșire.
Pr. Mircea Nincu