Pe de o parte iubirea lui Dumnezeu este un dar, pe de alta trebuie primită și însușită activ de noi și arătată prin fapte. Nu putem fi mântuiți fără răspunsul nostru activ la iubirea lui Dumnezeu față de noi. Dumnezeu nu ne disprețuiește atât de mult încât să ne mute ca pe niște obiecte insensibile în Împărăția cerurilor.
Sfântul Simeon Noul Teolog ne îndeamnă: „Alergați, cereți, bateți, ca să vi se deschidă poarta Împărăției cerurilor, ca să intrați înăuntru și s-o aveți voi înșivă în lăuntrul vostru. Căci aceia care ies din viața prezentă înainte de a avea această Împărăție în inimi, cum o vor afla odată ce au plecat de aici fără s-o caute? Deci trebuie să o căutăm, să batem…Dacă lucrăm aici și ascultăm de Hristos, Stăpânul nostru, grăbindu-ne, cât suntem în viață, să primim Împărăția în noi înșine, nu-l vom auzi zicând odată: Plecați de aici. Pentru ce căutați acum Împărăția, pe care v-am îmbiat-o și pe care ați refuzat să o primiți?”.
Mântuitorul Însuși a spus că iubirea față de El se arată și se întărește prin împlinirea poruncilor Lui și această împlinire ne conduce la comuniunea mai deplină cu El: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (In 14, 21). Sau: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In 14, 23).
Prin faptele izvorâte din iubire, ne spune părintele Stăniloae, care la rândul ei crește din iubirea lui Hristos ca om față de Tatăl Său și din iubirea Lui față de noi, firea noastră înaintează de la calitatea de chip pe treptele interminabile ale asemănării cu Dumnezeu, împreună cu Hristos ca om și asemenea Lui, care pentru aceasta a luat firea noastră și prin aceasta a pus baza mântuirii noastre.
De aceea nu trebuie să uităm niciodată că mântuirea este darul lui Dumnezeu, iar credința lucrătoare prin iubire, din care izvorăsc faptele bune este singurul mijloc prin care ne putem dobândi mântuirea. Iar cât privește faptul că nimeni nu poate fi sigur de propria sa mântuire, această nesiguranță exercită o influentă pozitivă asupra credincioșilor, constituind un îndemn permanent la săvârșirea faptelor bune.
Pr. Ion Murgilaşi