Pentru învătătura creștină, Vechiul Testament şi Noul Testament reprezintă mărturia unitară a istoriei mântuirii. Relaţia dintre cele două testamente este aceea dintre fagăduinţă şi împlinire. Între cele două există o unitate organică, astfel încât persoane sau evenimente din Vechiul Testament îşi află ultima semnificaţie în Noul Testament. Relaţia dintre făgăduinţă şi împlinire, inerentă chiar procesului istoric în sine poate fi descrisă ca o relaţie dintre tip şi arhetip. De aceea majoritatea textelor vechi-testamentare (tipul) au fost explicate prin permenenta raportare la viaţa Mântuitorului (arhetipul).
Autorii cărţilor Noului Testament, iar mai apoi părinţii bisericeşti au scos în evidenţă acte şi evenimente desemnate în Scriptura Vechiului Testament care preînchipuie botezul creştin. După John Breck, aceste preînchipuiri constituie moduri ale prezenţei Logosului în lume încă dinainte de întruparea Lui. Din această perspectivă întreaga istorie a Vechiului Testament stă sub semnul împlinirii (1). Prima prefigurare a Botezului creştin o constituie apa primordială care a stat la baza creaţiei şi peste care se purta Duhul Domnului”…și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”( Fac.1, 2), exercitând asupra ei o putere creatoare şi dătătoare de viaţă. Apa primordială este tipul apei baptismale, care a primit prin sfinţire germenii vieţii celei noi spre a naşte o noua faptură prin puterea Duhului Sfânt Care a fost invocat să vină asupra ei (2). Tot astfel încă din Vechiul Testament, potopul este instrument atât al proniei cât şi în semn al judecăţii iminente a lui Dumnezeu pentru curmarea păcatului (3). Domnul trimite ploaia pe pământ care aduce prăpădul: “Iată Domul pustieşte pământul şi îl preface în deşert, răstoarnă faţa lui şi împrăștie pe locuitori” (Isaia 24, 1), “Zăgazurile cele de sus se vor deschide şi temeliile pământului se vor clătina” (Isaia 24, 18). Sfântul Ambrozie de Mediolanum spune: “Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul. Ca să se spele tot păcatul trupesc. Se îngroapă în ea toată fărădelegea. Lemnul este cel pe care a fost răstignit Domnul Iisus, când a pătimit pentru noi. Porumbelul este acela sub al cărui chip a coborât Duhul Sfânt, după cum ai învăţat din Noul Testament, şi El îţi insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul păcatului, care se duce şi nu se mai întoarce”.
Despre întâlnirea sa cu esenienii nu avem mărturii nici în Sfintele Evanghelii şi nici în operele vreunui istoric al vremii, cum au fost Iosif Flaviu, Pliniu sau Filon. Existau mari diferenţe între vieţuirea Sfântului Ioan Botezătorul şi cea a esenienilor: el era îmbrăcat în haină din păr de cămilă, era încins cu o curea din piele şi trăia singur, pe când esenienii foloseau veşminte din in şi vieţuiau în cadrul unei comunităţi; hrana Sfântului Ioan era formată din rădăcini, miere sălbatică şi lăcuste, pe când esenienii aveau o gastronomie variată, aspect demonstrat de descoperirile arheologice.
Aşadar, dacă Înaintemergătorul Domnului nu a preluat modalitatea de a boteza de la esenieni, atunci care sunt rădăcinile ritualului instituit de el? Studiind cu mare atenţie ritualurile esenienilor, Părintele Profesor Athanasie Negoiţă observă pertinent că botezul lui Ioan avea un caracter iniţiator, pe când abluţiile sau băile esenienilor erau mai degrabă ritualuri de curăţire, practicate în mod repetat şi la anumite intervale de timp de membrii comunităţii. Dacă privim modalitatea de iniţiere a prozeliţilor proveniţi dintre păgâni, ce doreau să devină iudei, şi ritualul de iniţiere al lui Ioan, suntem convinşi că mai degrabă rădăcinile acestuia din urmă se regăsesc în tradiţia iudaică. Cât priveşte deosebirile dintre botezul lui Ioan şi cel al esenienilor, majoritatea cercetătorilor manuscriselor de la Marea Moartă găsesc că sunt deosebiri de neîmpăcat. Aşa de exemplu profesorul H. H. Rowley face netă diferenţă între Sfântul Ioan şi qumraniţi şi anume:
a) botezul lui Ioan era un botez de iniţiere, pe când spălările de la Qumran nu aveau acest caracter;
b) botezul lui Ioan era săvârşit îndată după pocăinţa şi , pe când spălarea de la Qumran începea abia după cea de a doua probare sau catehumenat;
c) botezul lui Ioan era pus în legătură cu venirea lui Mesia, pe câtă vreme nici un text de la Marea Moarta nu arată ca purificările de acolo aveau vreo legătură cu Mesia ori cu Dascălul Dreptăţii sau cu vreo altă personalitate eshatologică” (4). Sfântul Vasile cel Mare mergând pe calea profetică, ajunge la Sfântul Ioan Botezătorul, spunând astfel:”Precum soarele înainte de a răsări, îşi trimite razele sale, care vin ca să lumineze lumea, şi precum puternicii zilelor de atunci obişnuiau a-şi anunţa sosirea prin soli trimişi mai înainte, tot aşa şi înainte de venirea Domnului Iisus Hristos îşi face apariţia mai întâi Ioan Botezatorul, fiul lui Zaharia şi al Elisabetei. Sfântul Ioan Botezătorul, boteza în apa Iordanului, după ce oamenii îşi mărturiseau păcatele, deci botezul lui era botezul pocăinţei. Deosebirea dintre botezul lui Ioan şi cel al Mântuitorului îl arată Tertulian în scrierea numită De baptismo (X, 11):”Ucenicii lui Iisus Hristos botezară ca slugi, asemenea lui Ioan Botezătorul şi cu acelaşi botez ca el, iar nu cu altul, că cu altul nu mai era decât cel care fu instituit mai târziu de Mântuitorul însuşi şi care nu putea fi administrat atunci de ucenici, pentru că slava Domnului încă nu se arătase pe deplin, iar eficacitatea botezului nu era încă aşezată prin patimă şi înviere” (5).
Încă din Vechiul Testament au existat profeţii despre el, Ioan identificâdu-se cu „Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru!” ( Isaia 40, 3 ), chiar şi din această profeţie reieşind statutul său de Înaintemergător, de pregătitor al venirii Mântuitorului. Mulţi iudei îl considerau Mesia pentru că era om puternic în cuvânt, dar Ioan însuşi le spune: „Eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, iar Cel ce va veni după mine…vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Mt. 3,11). Sfântul Ioan Botezătorul boteza în Iordan pe cei ce-şi mărturiseau păcatele. Botezul său era botez de pocăinţă. „A se pocăi cineva înseamnă a înţelege toată greutatea păcatelor comise şi a resimţi în sufletul său regrete atât de adânci, din cauza acestora, când respectivul se hotărăşte a se lepăda de toate păcatele sale și a începe o viaţă cu totul nouă, plăcută lui Dumnezeu” (6). Ioan afirmă clar despre Iisus și zice: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Mt.3,14). Din aceste versete se înţelege statutul de pregătitor că „Cel Ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea”( Matei 3, 11). Cum ar putea să fie identice cele două botezuri din moment ce Ioan însuşi zice că are nevoie de Botezul lui Iisus şi că nu este vrednic să-i ducă incălţămintea? Botezul lui Ioan, practicat de acesta, apoi de ucenicii lui şi chiar de ucenicii Domnului înainte de a ieşi la propovăduire era destinat iudeilor, fiind doar o preînchipuire a Botezului creştin, un simbol al pocăinţei, fără însă a ispărtăşi harul iertării păcatelor. Totuşi Mântuitorul Hristos a primit botezul lui Ioan,in apa Iordanului, ca să implinească toată dreptatea (Matei 3, 15). Cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, iar Tatăl a glăsuit „Acesta este Fiul Meu cel iubit”. Astfel ni s-a arătat dogma Sfintei Treimi, pentru care şi Biserica astăzi cântă „În Iordan botezâdu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat…” (7); iar înainte de botez: „Văzutu-Te-au apele şi s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi”.
În conluzia acestui subcapitol putem spune ca botezul lui Ioan are doua caracteristici: botez unic și eshatologic, care-l fac precursor celui creștin.
Note:
- John Breck, Puterea Cuvântului în Biserica Dreptmăritoare, Edit. Instituttului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999, p.21.
- Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr.prof. Dumitru Fecioru, Edit. Instituttului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române., București , 2001, p. 189.
- Pr. Asist. Liviu Streza, Botezul în diferite rituri liturgice creștine, în Ortodoxia, nr. 1 ∕1985, p.29.
- Ibidem.
- Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Edit. Anastasia, București, 1999, pp.9-10
- Dr. V. Gheorghiu, Sf. Evanghelie după Matei cu comentariu, Cernăuţi, 1925, p.141
- Troparul Botezului Domnului.
Pr. Romiţă Ţencu