Părintele Eufrosin Poteca s-a născut în satul Nucșoara, plaiul Telejăn din județul Prahova la anul 1786. Făcea parte dintr-o familie de oameni simpli, ai cărui părinți se ocupau cu munca câmpului. Pe tatăl său l-a chemat Dimitrie Poteca, iar pe mama sa Polixenia. La botez a primit numele Radu.
Formarea s-a a început din familie, unde a învățat să scrie primele cuvinte de la tatăl său și apoi de la școala înființată pe lângă schitul Sfântul Nicolae din satul natal. Un important amănunt al educației din scolile vremii respective erau că elevii reușeau să dobândească noi cunoștințe cu ajutorul cărților de cult: „O cale mai lesnicioasă de a învăța carte pe atunci era alăturarea la un schit sau mânăstire, în care un monah mai iscusit învață pe cei tineri să deprindă cititul și scrisul pe cărțile de ritual” (1).
Tânărul Radu Poteca s-a întreptat către mânăstirea Neamț, acolo unde organizarea era făcută de către starețul Paisie cel Mare și unde intră în rânduiala monahală la anul 1806, primind numele de Eufrosin.
La scurtă vreme după venirea sa la București în 1808, este hirotonit ierodiacon, iar apoi în 1813 ieromonah pe seama paraclisului Mitropoliei din București. Aici el își continuă studiile la Academia grecească de la Sfântul Sava, fiind un lucru foarte important în acea vreme cunoașterea limbii grecești pentru formarea culturală a oamenilor. Aceste studii le termină în anul 1816, când este numit „dascăl al sfintelor noastre dogme” (2), de către Academia unde studiase.
El începe a-și arăta calitățile dobândite la Școala Sfântul Sava unde este chemat de profesorul Gheorghe Lazăr în 1818 pentru a preda cursul de geografie și Cursul de religiune. Activitatea sa aici va dura până în 1820, când el va pleca, după obiceiul vremii ca profesorii să fie școliți launiversități din Occident, alături de Constantin Morariu, Ion Pandele și Simion Marcovici la Universtatea din Pisa, în Italia.
În această perioada Eufrosin studiază filosofia, teologia, dreptul, istoria, astronomia, geografia ș.a. Dintre toate aceste discipline îndreptându-se către filosofie, pe care o va aprofunda între anii 1823-1825 la Paris, odată cu teologia, istoria, științele exacte, limbile clasice ș moderne (3).
Activitatea ca dascăl o începe în 1825 atunci când se întoarce ca profesor de filosofie la Școala Sfântul Sava din București, de unde plecase în urma cu șapte ani. Scopul său în predare era acela de a ridica moralitatea școlii. De aceea el a fost atras de filosofia lui Jean Jaques Rousseau. Însă în atingerea acestui ideal s-a lovit de dificultățile date de manualele după care se preda în școli în acea vreme. Astfel, în calitate de formator avea de ales între a traduce manualele existente înafara granițelor și a face alte manuale. Varianta cea mai la îndemână a fost însă traducerea cărților.
Între primele sale traducere se află cele de teologie. Prima carte care a tradus-o din greacă în românește se numește ,,Mai înainte gătire spre cunoștința lui Dumnezeu prin privirea celor ce sunt” semnată de grecul Dimitrie Dvari. Această carte „era menită școlii românești pentru întâia învățătură a prunclor care trebuia citită după Bucoavnă, înainte de catehism, pregătindu-i pe elevi pentru citirea acestuia” (4). În prefața lucrării Eufrosin desbate problema utilizării limbii române în școală: „El stie și se mândrește că limba română este una din fetele limbi latinești, care s-ar fi desvoltat și dacă nu ar fi împiedicat-o diferiți factori. Totuși, tălmăcindu-se cărți bisericești, a început limba puțin câte puțin a se însufleți, însă cu greu” (5). Tot la începutul acestei cărți el sfătuiește pe cei în măsură să ia inițiativa întemeierii unor noi școli, pentru luminarea oamenilor.
Șirul traducerilor au contnuat în 1826 cu lucrarea „Cuvinte pangirice și moralnice” apărută de București și „Filosofia cuvântului ș a năravurilor, adică Loghica și Ithica elementare cărora se pune înainte Istoria filosoficească” de I. G. Heineccius (6), apărută în 1829 la Budapesta. Această carte fusese tradusă de Grigore Brâncoveanu din latinește în grecește în 1818. În prefața dedicatorie ni se arată importanța acestei cărți pentru timpul respectiv: „cu adevărat folositoare și avem dreptul de a bănui că un motiv hotorâtor pe lângă împrejurarea că o avea tradusă într-o limbă cunoscută, și de un compatriot, va fi fost faptul că autorul era teolog, ba chiar cleric, și aceasta se potrivea cu situțaia lui de monah” (7).
O altă traducere este lucrarea numită „Enhirid adică mânelnic al pravoslovncului hristian”, care este o gramatică a muzicii psaltice care cuprinde denumirile și semnele muzicale ale cântărilor bisericești, apărută în 1832 la București.
În acest an este adus egumen la Mânăstirea Gura Motrului din județul Mehedinți, după ce cu doi ani în urmă, în 1930 fusese ridicat la rangul de arhimandrit. Numirea sa ca egumen la Mânăstirea Motru s-a făcut la inițiativa Eforiei Școalilor care îl recomanda generalului Kisselef rugându-l pe acesta ai găsi un loc unde să își petreacă ultima parte a vieții, ca răsplată a întregii sale activități: „Eforia Școalelor, prin raportul dela 5 Septemvrie, cu No. 357, mi-au recomandarisit pe părintele Efrosin Poteca, profesorul școaleii Sf. Sava, pe care nu-l mai iartă vârsta batrâneților a mai îndeplini grelele lui datorii. Dorim a asigura părintelui Efrosin, pentru răsplătirea slujbelor sale, o petrecere liniștită, l-am recomandarisit la ocârmuitorul sfintei Mitropolii, Episcopu Râmnicu. Prea Sfinției Sa… îmi încunoștiințează că la Mânăstirea Motru, sud Mehedinți, ce este fără igumen de la 15 Ghenarie, poate a se orândui părintele Efrosin igumen” (8).
O nouă traducere este realizată de Eufrosin în 1836, când reușește să tipăreascăo carte pentru seminarii, adresată în special celui de la Buzău, numită „Sfânta Scriptură pe scurt în o sută patru istorii culese din Biblie și Evanghelie”, la finalul căreia este atasat un catehism mare: „Publicând cartea la Buzău își manifestă simpatia față de Prea Sfințitul Episcop Chesarie, care îl delegase să-l reprezinte la ceremonia inaugurării seminarului, și oferea tinerilor seminariști un manual ce le folosea în pregătirea teologică” (9).
Între anii 1839-1846 traduce și tipărește trei cărti de mare valoare: „Slujba Sfântului Alexandru”, din grecește, „Obiceiurile israelitenilor și ale creștinilor”, lucrare culeasă din Biblie și din „Istoria Bisericească” a părintelui Fleury episcop de Meaux și Cuvintele înțeleptului Massilon sau Petit Careme, mik post” tipărită la București cu binecuvântarea Mitropolitului Neofit, în1846 pe când era cenzor al cărților din Mitropolia Ungrovlahiei.
Nici la mânăstirea unde fusese numit stareț nu au lipsit urme ale activități sale administrative și culturale. În 1852 a fost refăcută pictura prin contribuția domnitorului Barbu Știrbei și prin strădania arhimandritului mănăstirii Eufrosim Poteca. O pisanie în pridvor peste intrare afirmă: „Această reparație a zugrăvelii, după stilul original, s-a făcut cu bunăvoința Înălțimei Sale Barbu D. Știrbei, Prințul stăpânitor a toată Țara Românească, slobozind cheltuiala din Casa Centrală și prin osârdia Cuvioșiei Sale, Arhim. Eufrosin Poteca, eugumenul acestei Sfinte Mănăstiri de la Gura Motrului, la anul 1852, zugrav Niță Stoenescu” (10). Refacerea picturii a însemnat o repictare a scenelor, acoperindu-le pe cele originale cu un strat protector.
Cuibul învăţământului oltenesc. Arhimandritul Eufrosin Poteca, stareţ al acestei mănăstiri, a avut marele merit de a sădi pe aceste meleaguri sămânţa dragostei de slovă românească. El este fondatorul primei şcoli din istoria mănăstirii, care funcţiona aici încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea. În acest sens, un document din 28 ianuarie 1627 vorbeşte despre un oarecare „Dimitrie, dascăl ot Motru” (11), ceea ce înseamnă că la Gura Motrului exista, încă din acea perioadă, o şcoală şi activitate cărturărească. Cu toate acestea, şcoala de la mănăstire pare a fi cea dintâi instituţie de învăţământ din părţile Mehedinţului şi nu numai.
Patriot adevărat, Eufrosin Poteca a militat pentru luminarea poporului prin carte şi înlăturarea nedreptăţilor sociale. Eufrosin Poteca a îmbogăţit patrimoniul filosofic românesc cu traduceri filosofice, contribuind totodată la formarea limbajului filosofic românesc. Filosoful C. Rădulescu Motru a amintit, deseori, în lucrările sale, de Poteca. În studiul său „Filosofia în România veche”, Rădulescu aprecia: „Cel mai tipic dintre aceşti tineri, trimişi la bursă în străinătate pentru a învăţa filosofia, în sensul de a înlocui apoi la catedră pe profesorul grec, este Eufrosin Poteca. Acesta a fost primul profesor de filosofie. El a păstrat însă toată viaţa recunoştinţă profesorilor greci”.
Note:
- Gh. Neagoe, Eufrosin Poteca, teolog și slujitor bisericesc, în revista „Mitropolia Olteniei”, numărul 11-12/1976, p. 1012.
- Eufrosin Poteca, Scrieri Filosofice, ediție critică, text stabilit, studiu introductiv, note bibliografice de Adrian Michiduță, Edit. Aius, Craiova 2008, p. 14.
- Ibidem, p. 15.
- Elvira Ecaterina Ivănescu, Eufrosin Poteca, Un european în Valahia, Edit. Universitaria, Craiova 2006, p. 214.
- Eufrosin Poteca, op. ct., p. 17.
- Ibidem, p. 18.
- Primii profesori de filosofie ai școalei de la Sf. Sava, în Revista Generală a Învățământului, an XV, nr.1 ianuarie 1927, p. 25.
- Ion Vîrtosu, Efrosin Poteca egumen la Mânnăstirea Motru. Acte și scrisori, în revista de Istorie Bisericească, anul I numărul 2/1943, p.67.
- Primii profesori…. art.cit., p.20.
- 10. Istoricul mânăstirii Gura Motrului.
- Ibidem.
Pr. Țencu Romiță
Parohia Poiana Mare II