Lucrarea apologetică, misionară şi pastorală a Bisericii se găseşte într-o permanentă dianamică în dialogul cu celelalte elemente care se desprins din viaţa omului modern. Vorbim astfel despre o necesitate în dialog şi exprimare a adevărurilor fundamentale de credinţă, astfel încât ele să fie mărturisite şi apărate împotriva provocărilor de tot felul.
Experienţa omului modern se caracterizează în special printr-un conflic asiduu între raţiune şi credinţă. Prima experienţă poate fi catalogată drept „singura posibilitate cunoaştere posibilă şi obiectivă”, de vreme ce cea de a doua nefiind subsumează o „opţiune personală, subiectivă, irelevantă în ceea ce priveşte adevărul”. Totuși, este tot mai frecvent întâlnită ideea unui dialog între cele două surse de cunoaştere, raţiunea şi credinţa, sau idea unei relaţia de conlucrare a ştiinţei cu religia.
Știinţa plasează la originea armoniei universului material o aşa numită „Forţă“, aceasta din urmă având, în fizică, un caracter metafizic. După cum susţine doctorul Nicolae C. Paulescu, omul de ştiinţă nu se mulţumeşte să afirme: „Credo in Deum” („Cred în Dumnezeu”). Este necesar pentru el să spună: ”Scio Deum esse” („Știu că Dumnezeu există”) (1).
Așadar, este necesar să discutăm despre originile privind raportul raţiune-credinţă, uzând de teoretizarea asupra unor concepte fundamentale pentru domeniile vizate. Se are în vedere susţinerea ideii conform căreia cele două surse de cunoaştere nu se exclud reciproc, ci sunt capabile de dialog, de cooperare.
Cel mai cuprinzător cuvânt, dintre cele ce pot fi luate în discuţie, cu referire la teologie şi ştiinţă, este desigur Dumnezeu. Pentru teologie, Dumnezeu este Cel ce este, Realitatea Absolută, în timp ce pentru ştiinţă Dumnezeu reprezintă o noţiune fundamentală, fără de care aceasta (ştiinţa) ar cădea în absurd. Tot mai mulţi oameni de ştiinţă sunt, în paralel, rugători autentici, fără ca aceasta să afecteze rigoarea ştiinţei. Ei acceptă ideea conform căreia sacrul este raţional, dar nu este raţionalizabil, fapt pentru care renunţă în a demonstra existenţa Lui uzând de instrumentele ştiinţifice şi aleg să creadă. Printre marii savanţi care au proclamat existenţa lui Dumnezeu, fiind catalogaţi drept teişti declaraţi, se numără Copernic, Kepler, Galileu, Descartes, Bacon, Leibniz, Newton, Pascal, Laplace, Euler, Berzelius, Volta, Ampere, Maxwell ş.a.
Demne de a fi trecute în revistă sunt pasaje culese din operele unora dintre aceşti mari oameni de ştiinţă, care admit existenţa lui Dumnezeu cu o siguranţă impresionantă. Un exemplu în acest sens poate fi considerat Ch. Darwin, care în „La vie et la correspondance” de Charles Darwin par De Varigny, I, Ed. Reinwald, Paris, 1888, p. 363, afirmă: „O altă cauză a credinţei în existenţa lui Dumnezeu, care ţine de raţiune, iar nu de sentimente […] provine din extrema dificultate […] de a concepe acest imens şi prodigios Univers, cuprinzând omul şi facultatea sa de a privi în viitor, ca pe rezultatul unui destin şi al unei necesităţi oarbe. Cugetând astfel, mă simt nevoit să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent, analog într-o oarecare măsură cu cel al omului, şi merit denumirea de deist”.
Demersul de faţă a constituit spaţiul adecvat pentru a teoretiza asupra unor concepte-cheie (precum experienţă, experiment, teorie, paradigmă, revelaţie, credinţă, Dumnezeu), semnificative atât pentru domeniul ştiinţific, cât şi pentru cel teologic. Concluzia desprinsă constă în acceptarea dialogului dintre ştiinţă şi credinţă, cele două forme de cunoaştere intersectându-se şi prin aceste concepte comune. Unii gânditori sunt de părere că, pentru a descoperi şi înţelege adevărul, ştiinţa trebuie să accepte un dialog cu religia: „În cele din urmă, raţiunea este cea care trebuie să se încline în faţa credinţei” (2). Cercetând lumea empirică, ştiinţa utilizează un limbaj care se deschide nu doar semnificaţiilor filosofice, ci şi celor teologice. Filosofia apare, astfel, ca „funcţie unificatoare şi mediatoare“ între ştiinţă şi teologie.
Note:
- Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa Mărturisitoare, ediţia a II-a, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009, p. 23.
- Gottfried Wilhelm Leibniz, Eseuri de teodicee. Asupra bunătăţii lui Dumnezeu, a libertăţii omului şi a originii răului, trad. de Diana Morăraşu şi Ingrid Ilinca, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p. 12.
Pr. Valentin Marius Văleanu,
Parohia Răchita-Brabova,
Protoieria Craiova Nord,
Judeţul Dolj