Biserica, în calitatea ei de Noul Legământ al oamenilor cu Dumnezeu, apare deplin constituită chiar din ziua Cincizecimii, când a intrat in istorie ca o comunitate a celor botezaţi în jurul Sfinţilor Apostoli, primind toţi pe Duhul lui Hristos cel mort, înviat şi slăvit. Murind şi înviind cu Hristos în apa Botezului spre o viaţă nouă în Duhul Sfânt, cel botezat primeşte pecetea apartenenţei sale la poporul lui Dumnezeu, reunit în Hristos, care constituie biserica. Dar naşterea din nou a omului „prin apă şi prin Duh”, care constituie lucrarea specifică a Botezului, este numai un singur moment şi primul al întregii lucrări mântuitoare de naştere a omului la o viaţă nouă în Hristos şi cu Hristos şi de comuniune deplină a acestuia cu Hristos, ca mădular al trupului Său, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfânt. Botezului îi urmează celelalte două momente şi Taine: Mirungerea şi Euharistia, (cele trei Taine: Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt actele prin care Hristos recapitulează în Sine ca Biserică pe oamenii despărţiţi de Dumnezeu şi întreolaltă, după ce ei se despart de trecutul lor păcătos şi mărturisesc credinţa în El. Fiecare dintre acestea îşi are lucrarea sa specifică, dar toate au şi o funcţie unificatoare. Prin toate aceste trei Taine omul îşi însuşeşte roadele răscumpărării, adică se îndreaptă, sau altfel spus prin toate trei se realizează plenar, după învăţătura Bisericii Ortodoxe, îndreptarea (justificarea) ca act de clipă şi se iniţiază mântuirea (justificarea) ca act de durată.
Botezul face intrarea omului în împărăţia harului şi deci în biserica lui Hristos, ca mădular al acesteia, prin lucrarea Duhului Sfânt. Ritul Botezului, cu elementele sale şi semnificaţia acestora ilustrează vizibil lucrarea lui de încorporare a celui botezat în Hristos şi în noul Legământ al Acestuia cu oamenii, Biserica.
Aprofundarea ortodoxă a tainei Botezului va descoperi fraţilor noştri protestanţi dimensiunea ecumenică a Botezului: elementele comune convergente şi specifice celor două învăţături şi spiritualităţi pe drumul unităţii creştine şi al slujirii lui Hristos însuşi prin slujirii semenilor noştri în Bisericile pe care le reprezentăm şi aflate în acest dialog teologic.
Importanţa şi valoarea Botezului în numele Sfintei Treimi pentru mântuirea omului, ca mădular al Bisericii, precum şi dimensiunea lui ecumenică sunt indicate şi ilustrate de denumirile variate, acordate de către Părinţii şi scriitorii Bisericii luând în consideraţie fie partea văzută, fie cea nevăzută, fie ambele împreună. Astfel, după partea văzută, Botezul a fost numit baie, „pentru că suntem spălaţi în el de păcate” şi „avem în el părtăşie la purificările apelor care curăţă mai bine decât isopul…”; izvor sfânt, apă ş.a (1).
După partea nevăzută, Botezul a fost numit de Părinţii Bisericii, luminare sau iluminare, fiindcă prin el „Sfânta lumină mântuitoare ne pătrunde şi avem părtăşie la divin”; Taina luminării, harismă, curăţire, sfinţire, perfecţiune, renaştere, renaştere în Dumnezeu, naştere spirituală, sigiliul lui Hristos, sigiliul credinţei, pecete sfântă, pecete tainică, spălarea păcatelor, moartea păcatelor, iertarea păcatelor, potopul păcatului, vehicul spre Dumnezeu etc.
Iar după ambele părţi, văzută şi nevăzută, Botezul a fost numii de aceiaşi Părinţi şi scriitori ai Bisericii patristice: baie tainică, baie mântuitoare, baia pocăinţei şi a cunoştinţei, baia renaşterii, baia vieţii, apa vieţii veşnice, Taina apei, Taina renaşterii noastre etc. Legătura expresă a Botezului cu Hristos, privind lucrarea Sa asupra omului, este subliniată de numirile date acesteia de către Sf. Ap. Pavel: Circumciziune (Col. 2, 11), mormânt (Rom. 6, 4; Col. 2, 12), răstignire (Rom. 6, 6) şi înviere cu Hristos (Col. 2, 12-13).
Botezul ca încorporare a omului în Hristos şi dimensiunea ecumenică eclezială a acesteia au fost prefigurate printr-o serie de imagini şi evenimente din cărţile Vechiului şi Noului Testament, ca: circumciziune (Deut. 30, 6; Rom. 2, 29; Col. 2, 11), apă, potopul şi corabia lui Noe (I, 3, 20-21), trecerea prin Marea Roşie (I Cor. 10, 2), norul care conducea pe Evrei în pustie (I Cor. 10,1 şi 2), stânca din care a curs apă ni deşert (leş. 17, 6; I Cor. 10,4), Marea de Aramă, Botezul prozeliţilor, scăldătoarea Vitezda (In. 5, 2-4), apa ce a izvorât din coasta Domnului iln. 19, 3, 4), Botezul lui Ioan în Iordan cu care s-a botezat şi Mântuitorul (In. 1,31, 33-34; Mc. 1, 8 şi 9) etc.
Biserica este viaţa de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsă în umanitate şi comuniunea de iubire şi de viaţă a oamenilor In Dumnezeu prin Hristos, Logosul întrupat al Tatălui care a coborât această viaţă de comuniune a lui Dumnezeu în umanitate şi a ridicat pc oameni la această viaţă de comuniune şi îi menţine în această Comuniune prin Duhul Său, adică prin lucrarea Duhului Sfânt. Prin structura, lucrarea şi mesajul ei în lume şi în viaţa oamenilor, Biserica este un rezultat al lucrării răscumpărătoare a lui Hristos şi prelungire firească a acesteia, adică a Fiului lui Dumnezeu întrupat şi a lui Hristos cel răstignit şi înviat şi înălţat la ceruri întru slavă de-a dreapta Tatălui, ca Dumnezeu-Omul slăvit pentru noi, stând în comuniune cu Dumnezeu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, dar şi cu noi în acelaşi timp prin Duhul care ne susţine în această comuniune (2).
Note:
- Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol III, Ed. IBMBOR, București, 1978, p. 37.
- Ibidem, p. 38.
Pr. Valentin-Marius Văleanu