Dacă ne referim la sensul uzual al tainei (ca lucrare sfântă a Bisericii prin care se împărtăşeşte credinciosului în mod văzut harul cel nevăzut al Duhului Sfânt) vom putea găsi în Scriptură mai multe temeiuri prin care se argumentează existenţa şi întemeierea celor şapte Taine ale Bisericii. Astfel, Mântuitorul le spune Apostolilor Săi: „Mergând învăţaţi toate nemurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”(Matei 28, 19), acesta fiind momentul în care a fost pusă temelie pentru Taina Sfântului Botez. Necesiatea şi importanţa acestei taine fusese arătată mai înainte de Mântuitorul în convorbirea Sa cu fariseul Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”(Ioan 3, 5).
Taina Mirungerii este întemeiată prin porunca Mântuitorului care le-a spus Sfinţilor Săi Apostoli: „Şi iată, Eu trimit făgăduinţa Tatălui Meu peste voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”(Luca 24, 49). Aşezarea ei în Biserică se va înfăptui însă la momentul Cinzecimii, devenind o întărire a Tainei Sfântului Botez: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile voastre”(II Corinteni 1, 21-22; Efeseni 4, 30). Mirungerea s-a practicat încă din epoca apostolică, fiind săvârşită la început prin punerea mâinilor: „Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi luau Duhul Sfânt”(Faptele Apostolilor 8, 17). Abia mai târziu, după înmulţirea numărului credincioşilor, a început să se folosească Sfântul şi Marele Mir.
Taina Mărturisirii sau Pocăinţa a fost de asemenea întemeiată de Mântuitorul Hristos care, după Înviere, a suflat asupra Apostolilor Săi şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”(Ioan 20, 22-23; Matei 18, 18; Luca 22, 47). Puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor aparţine în exclusivitate Mântuitorului, acest lucru fiind dovedit de nenumărate ori prin minunile Sale. Puterea săvârşirii acestei Sfinte Taine a fost transmisă de Hristos Apostolilor Săi şi prin aceştia întregii Biserici prin episcopi şi preoţi.
Sfânta Euharistie a fost instituită la Cina cea de Taină, atunci când Mântuitorul a oferit Sfinţilor Apostoli Trupul şi Sângele Său sub forma pâinii şi a vinului zicându-le: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”, apoi, luând paharul după cină a mulţumit şi binecuvântându-l le-a zis: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii cele noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”(Matei 26, 26, 28; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 35; I Corinteni 11, 23-25). Din acest moment, săvârşirea Sfintei Euharistii a devenit o datorie sfântă pentru întreaga Biserică, după porunca dumnezeiască pe care ne-a dat-o Mântuitorul zicând: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”(Luca 22, 19; I Corinteni 11, 24-25).
Taina Căsătoriei este întipărită în firea primilor oameni încă de la creaţie: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: « Nu este bine ca omul să fie singur pe pământ, să-i facem ajutor asemenea lui »”(Facere 2, 18). Apoi a binecuvântat însoţirea lor zicându-le: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi”(Facere 1, 28). După cădre, această legătură s-a alterat, fiind restaurată şi readusă la valoarea ei primordială de către Mântuitorul Hristos. El a luat parte la nunta din Cana Galileii unde a sfinţit şi a binecuvântat pentru totdeauna împreunarea dintre bărbat şi femeie(Ioan 2, 1-11). Sfântul Apostol Pavel Taina Nunţii cu relaţia dintre Hristos şi Biserică: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică”(Efeseni 5, 31-32).
Taina Sfintei Preoţii a fost aşezată de Mântuitorul în Biserică încă din prima zi a Învierii Sale, spunându-le Sfinţilor Apostoli: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi. Şi aceasta zicând a suflat asupra lor şi a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”(Ioan 20, 21-23). Importanţa acestei Sfinte Taine este arătată şi de Sfântul Apostol Pavel care îi îndeamnă pe preoţii din Efes: „Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi biserica lui Dumnezeu”(Faptele Apostolilor 20-28).
Taina Sfântului Maslu îşi găseşte temei în trimiterea Apostolilor în misiunea de probă, Mântuitorul arătându-le clar, încă de la început, valoarea activităţii lor misionare: „Iar celor ce vor crede le vor urma semne: în numele Meu vor scoate demoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, pe bolanavi mâinile-şi vor pune şi bine le va fi”(Marcu 16, 17-18). După acest îndemn Apostolii au practicat din plin această Sfântă Taină: „scoteau mulţi demoni şi ungeau cu undelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”(Marcu 6, 13). Sfântul Apostol Iacob ne oferă indicaţii preţioase în acest sens: „Este bolnav cineva între voi să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu undelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul; şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”(Iacob 5, 14-15).
Pr. Valentin-Marius Văleanu