Pentru a ne face să înţelegem mai bine scopul Sfintelor Taine, Biserica a delimitat alcătuirea lor în două părţi: una văzută, exterioară sau naturală şi una nevăzută sau interioară.
Partea văzută, externă sau naturală a Sfintelor Taine se regăseşte în: slujba liturgică, cuvintele, materia şi actele prin care se împărtăşeşte harul cel nevăzut. În acest sens Mărturisirea de credinţă spune: „Pentru plinirea tainei se cere… materia cea după cuviinţă, precum apa la Botez, pâinea şi vinul la Euharistie, untdelemn etc. Corespunzătoare Tainei…, chemarea Sfântului Duh şi forma cea anumită a cuvintelor, prin mijlocirea căreia preotul sfinţeşte Taina cu puterea Sfântului Duh”.
Partea nevăzută sau internă a Sfintelor Taine se referă la harul dumnezeiesc, care se împărtăşeşte credincioşilor în mod nevăzut spre sfinţire şi desăvârşire. Astfel, prin Taina Sfântului Botez şi prin Spovedanie se dă har celui care nu a primit sau a întrerupt legătura cu el, iar prin celelalte se întăreşte şi se sporeşte harul deja existent.
Necesitatea Tainelor în viaţa noastră rezultă din necesitatea harului pentru mântuire şi din instituirea lor dumnezeiască. Omul primeşte harul şi se întăreşte în colaborarea cu acesta împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. Este adevărat că sunt unele Taine de care nu se pot împărtăşii toţi oamenii, aşa cum este cazul Preoţiei, însă acest aspect arată rolul şi locul pe care îl are fiecare credincios în Biserică, fiind aşezat de Dumnezeu la starea potrivită cu darurile pe care le primeşte prin Taina Mirungeri: „Pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi Apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători, apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşască minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?”(I Corinteni 12, 28-30).
Fiecare creştin este legat indispensabil de Sfintele Taine, devenind de la Botez mădular al Bisericii, căpătând daruri şi totodată îndatoriri prin Mirungere, unindu-se în chip real cu Hristos în Euharistie, întorcându-se la dreptate prin Pocăinţă, împlinind porunca paradisiacă prin Căsătorie, fiind ridicat din neputinţe prin Masu şi devenind următor Sfinţilor Apostoli prin Taina Hirotoniei. Toate cele şapte Sfinte Taine se raportează direct realitatea vieţii noastre pe care o trăim întru nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice.
Pr. Valentin-Marius Văleanu