Prin faptul că Evanghelia îl sibolizează pe Hristos, ea nu participă în cult numai ca citire, ci participă şi ca fiind carte- având o cinste deosebită, la fel ca icoana sau Sf. Altar. Cântarea Trisaghionului (Sfinte Dumnezeule) are o importanţă deosebită în Liturghia Cuvântului. Se cântă imediat dup vohodul cu Sf. Evanghelie. Nicolae Cabasila arată foarte bine semnificaţia şi rostul acestei cântări: „cântarea aceasta e împrumutată parte din cântarea îngerilor, parte din cartea sfinţilor psalmi ai Proorocului şi este alcătuită de Biserica lui Hristos fiind închinată Sf. Treimi”. „ În sens mistic, Trisaghionul sibolizează unirea Bisericii triumfătoare cu cea luptătoare, a cerului cu pământul, a îngerilor şi sfinţilor cu oamenii, unire realizată prin întruparea şi venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ”.

Apostolul – este un fragment din Noul Testament, mai precis din cartea Faptele Sfinţilor Apostoli, sau din epistolele Sf. Apostoli. El simbolizează datoria creştinului de a-L mărturisi pe Hristos căci: „toată slujirea este constituită pe o bază biblică”.

Nicolae Cabasia arată rostul lecturilor biblice din cadrul Sf. Liturghii: „ele ne pregătesc şi ne curăţesc mai dinainte pentru sfinţirea cea mare a Sf. Treimi…citirile din Scriptură închipuiesc arătarea mai vădită a Domnului Hristos, când El vorbea tuturor, în public, şi S-a făcut cunoscut nu numai prin cele ce a grăit El Însuşi, ci şi prin cele ce a învăţat pe Apostoli să propovăduiască, trimiţându-i către oile cele pierdute ale casei lui Israel. De aceea se citete atăt din cărţile s. Apostoli, cât şi din sf. Evanghelie însăşi”.

Citirea Sf. Evanghelii – închipuie arătarea deplină a lui Hristos în lume, adică pe Logosul care învaţă mulţimile. De aceea atât înainte, cât şi după citirea ei, cântăreţii (credincioşii) o salută cu cuvintele: „Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie!” ca şi cum l-ar saluta pe Domnul Însuşi. Dovada faptului că Cuvântul Evanghelic a fost primit şi înţeles, este predica, legată organic de citirea Sf. Evanghelii: „Biserica a auzit şi a cunoscut în aceste texte Cuvântul lui Dumnezeu şi continuă permanent sa-L cunoască, să-L audă şi să-L binevestească. Numai de aceea Biserica poate binevesti cu adevărat lumii acesteia pe Hristos, Îl poate mărturisi şi nu se limiteată să expună doctrina Sa, căci ea aude întotdeauna Cuvăntul lui Dumnezeu, trăieşte cu El şi însăşi viaţa ei este creşterea Cuvântului”.

Toate momentele Sf. Liturghii sunt într-o mişcare convergentă, aducăndu-se în Sf. Euharistie, momentul suprem în care Cuvântul devine comuniune deplină pentru cei ce se împărtăşesc cu El. Iar această împărtăşire cu Hristos nu se poate realiza fără recepţionarea Cuvântului: înrădăcinat n adunarea Bisericii, adunare unde se săvârşeşte neîncetat Taina Cuvântului.

Întreaga Sf. Liturghie este un întreg organic recapitulativ al lucrărilor lui Hristos săvârşite în lume, iar în acest sens Nicolae Cabasila afirmă: „întreaga slujbă este ca o icoană care înfăţişează un singur trup al lucrării Mântuitorului în lume, făcând să se perinde pe dianintea privirilor noastre toate părţile ei, de la început până la sfârşit, după rânduiala şi urmarea lor firească. Aşa de pildă, antifoanele care se cântă la începutul Sfintei Liturghii, precum şi cele ce se săvârşesc şi se rostesc mai înainte, la proscomidie, închipuie cea dintâi treaptă din lucrarea mântuitoare a lui Hristos, iar cele de după antifoane, adică citirile din Sf. Scriptură şi celelalte, închipuie treapta următoare”.

Pr. Cristian Nistorescu

Acest articol a fost publicat în data de luni, 5 noiembrie 2018, la 07:47 în categoriile Invăţătura de credinţă a Bisericii. Poți urmări orice răspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Atât comentariile, cât și acțiunea de ping la acest articol sunt dezactivate.