Parohia Secui este o comunitate de oameni gospodari, care se ocupă cu legumicultura și face parte din comuna Teasc, fiind parte integrantă a judetului Dolj. Așezarea geografică a satului Secui este în câmpia de est a Olteniei, în partea de sud-est a județului, situat la 15 km de Municipiul Craiova. Localitatea are ca vecini: la nord-vest comuna Malu-Mare, la nord-est satul Ghindeni, la sud și est teritoriul satului Teasc, iar la vest râul Jiu.
Satul Secui, este dependent de comuna Teasc din anul 1949, odata cu înfințarea comitetelor provizorii ale sfaturilor populare, iar până la această dată localitatea a fost comună separată. Este un sat care s-a format din clăcașii care au muncit pe moșia Secui, aparținând de mânăstirea Bucovaț.
Denumirea satului nu a fost schimbată niciodată, fiind comună din anul 1821, însă ca intemeiere a satului se consideră anul 1588. Se mărturisește că în anul 1588 au fost aduse din Transilvania pe teritoriul acestui sat primele 5 familii de secui, de aici venind și numele satului de Secui.
Se mai spune că pământul de pe raza teritoriului Secui a fost dat de către Jupâneasa Stanca de la Bratovoiești în anul 1588, la 5 iunie, document ce se găsește la Arhivele Nationale din Bucuresti.
Tot pe teritoriul pe care se află azi satul Secui pe timpul dacilor si romanilor, la marginea râului Jiu, a fost vama pe unde treceau cerealele în vase mari de pământ, trecând cu ele spre locul ce se numea “Valea lui Sasu”, unde azi se află comunele Țuglui si Glod, ducându-se mai departe spre “Dii” si apoi treceu Dunărea.
Satul Secui a fost din anul 1821 reședință de comună care a avut alipite cătunele: Teascu, Pescari, Gloduț (Miculești) până la data de 1 aprilie 1902, când Teascu a devenit comună, având în administrarea sa satele de mai sus, iar comuna s-a numit Teasc.
In anul 1908 pe timpul organelor comunale, Teascu s-a alipit iar la Secui și a rămas în această stare până în anul 1926 dupa care, în anul 1931, a veni iar la comuna Secui și a stat până în anul 1932, cand a redevenit comună până în prezent.
Secui a fost reședință de plasă înfințată la 1 august 1911, numită plasa Secui până în anul 1926, atunci desfințându-se și trecând la plasa Ocolul cu reședința la Craiova.
Din anul 1821 până în anul 1881 satul Secui a fost unit cu satul Țuglui, fiind comună, Țugluiul fiind ca și astăzi tot peste apa Jiului, cu deosebirea că gospodariile din satul Tuglui s-au mutat de pe locul lor istoric, iar râul Jiu și-a schimbat cursul. Sătenii care decedau erau transportati cu luntrea peste apa Jiului și înmormantați în curtea bisericii din satul Secui, unde și astăzi se mai văd aceste urme, iar ca mărturie stau amintirile bătrânilor din sat. O altă mărturie despre aceste evenimete sunt si cele câteva cruci din piatră așezate în curtea bisericii parohiale.
Pe moșia satului Secui nu au existat boieri care să stăpânească această moșie și, pe motiv ca locuitorii aveau pamant puțin și conditii insuficiente de existență, erau obligați să muncească pe alte moșii în afara localității ca: Malu-Mare, Ghindeni, Cosoveni, etc.
Atât la lociutori, cât și la instituțiile publice nu s-au găsit nici un fel de documente vechi care să ateste existent acestei asezări. Cele relatate mai sus sunt date culese din unele mărturii documentare existente la primării, cât și unele informații date de salariații ce au fost încadrați la unitațile de pe raza comunei și care acum sunt decedați.
Până în anul 1922, la expropiere, satul a fost locuit în întregime de clăcași, lucru ce s-a menținut până în anul 1945.
O parte din locuitorii satului Secui au participat la războiul de la 1877-1878 si la cele două războaie mondiale, mărturie în acest sens fiind și pomelnicul de pe zidul interior al altarului bisericii parohiale, dar și monumentul eroilor din centrul satului.
În prezent satul Secui se află într-o continuă dezvoltare economică, iar la acest lucru contribuie doi factori: apropierea de Municipiul Craiova și fondurile europene accesate pe agricultură (legumicultură).
Din punct de vedere confesional in satul Secui exista o populație majoritar ortodoxă.
Parohia „Sfântul Nicolae” Secui
Biserica ortodoxă din satul Secui poarta hramul “Sfantul Ierarh Nicolae” și a fost zidită spre sfârșitul secolului al XVIII-lea pe locul unui alt locaș de cult mai vechi. Pe parcursul timpului biserica a fost restaurată între anii 1845-1947 ; 1951-1953 si 1997-2000. Pictura a fost executată inițial în tehnică frescă însă nu s-a păstrat, pictorul fiind necunoscut.
In 1945 pictura a fost restaurată de pictorul Constantin Dumitru, iar în anul 1953 de pictorul Ștefan Calopăreanu. Ultima intervenție de amploare a avut loc între anii 1997-2000 cand sau efectuat ample lucrări de consolidare a bisericii, înlocuirea vechiului acoperiș, dar și restaurarea picturii. Pictor restaurator a fost domnul Eugen Papici. Toate aceste lucrări realizate în ultima perioada au fost posibile datorita jertfelniciei de care au dat dovada enoriașii Parohiei Secui în frunte cu preotul paroh Romica Vînătoru.
Dupa finalizarea lucrărilor, biserica “Sf. Ierarh Nicolae”, a fost resfințită la data de 13.10.2002 de P.S. Parinte Nicodim Nicolăescu, actualmente Episcop al Episcopiei Severinului și Strehaiei.
O noua intervenție la aspectul exterior al bisericii parohiale a avut loc în anul 2014, moment în care a fost reabilitată pentru o mai bună conservare a monumentului. De la această data până în prezent, mobilierul, Sfintele Vase și veșmintele au fost schimbate.
În legătură cu așezarea locașului de cult la una din extremitățile satului, izvoarele locale mărturisesc că biserica a fost ridicată în această locație deoarece, de serviciile sale, beneficiau două sate și anume: satul Secui și satul Țuglui, ce se află la o distanță relativ apropiată de locașul de cult. Astfel, s-a tras concluzia, că ridicarea bisericii la marginea satului a fost o necesitate pentru a putea veni și în întâmpinarea locuitorilor din satul Țuglui.
Pr. paroh Preda Marius
Parohia Secui