Multe s-au scris despre reprezentarea Domnului nostru Iisus Hristos în iconografie şi mulţi au rătăcit de la calea cea adevărată.
Sfânta Scriptură a Noului Testament nu ne-a lăsat o descriere amănunțită a chipului lui Iisus, încercările și istorisirile ulterioare în acest sens fiind de multe ori puse sub semnul întrebării de către păgâni și nu numai, aceștia socotindu-le fără temeiuri istorice.
Știm cu siguranţă că încă din primele secolele Mântuitorul era reprezentat sub forme simbolice. Aşa se face că pe pereţii catacombelor din împrejurimile Romei se mai păstrează încă urme ale unor picturi din secolele al II-lea şi al III-lea, care înfăţişează chipul lui Iisus sub forme simbolice, având însă la bază versete din Sfânta Scriptură sau chiar combinaţii scoase din filosolia cabalistică. Așa se face că aflăm chipul Mântuitorului în formă de miel, pentru că pictorii creştini și-au justificat viziunea lor pe cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul, rostite poporului când a văzut pe Iisus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumi”. Mai găsim pe Mântuitorul zugrăvit sub forma viței de vie, potrivit cuvintelor spuse chiar de El: „Eu sunt viţa cea adevărată şi lucrătorul este Părintele meu”. Apoi, îndreptându-se către ucenici, tot Iisus le-a spus: „Eu sunt viţa iar voi mlădițele; cel ce rămâne întru mine şi Eu rămân întru el; acela aduce mult rod”. Tot în catacombe aflăm pe Iisus zugrăvit în chipul unui păstor tânăr, care ține pe umăr un miel, pentru că El însuși a a zis: „Eu sunt Păstorul cel bun; Păstorul cel bun îşi pune sufletul Său pentru oile Sale”. Nu lipseşte din catacomb nici chipul peştelui care înfăţişează pe Domnul, după combinaţiile filozofiei cabalistice. Creştinii pronunțau în rugăciunile lor formula următoare (în limba greacă): Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul; luându-se deci iniţialele cuvintelor grecești s-a compus cuvântul „ihtis”, adică peşte. Faptul că peştele închipuia pe Hristos este mărturisit chiar de Tertulian într-o scriere a sa: „Noi peştişorii (creştinii), după peştele nostru Iisus Hristos ne naştem în apă; nu altfel suntem mântuiţi, decât rămânând în apă în făgăduielile date la botez”. Același lucru îl afirmă și Clement Alexandrinul, Ieronim, Augustin, și alții.
Mântuitorul nostru mai era închipuit și sub figura lui Orfeu. Origen, Clement din Alexandria, Lactanțiu, Eusebiu, Grigorie de Nissa şi Teodoret al Cirului, aseamănă pe Orfeu, persoană mitologică a grecilor, cu Iisus Hristos, pentru motivul că după cum acela a îmblânzit natura cu lira sa, tot aşa și Mântuitorul a îmblânzit firea omului şi a întors-o de la păcat la mântuire.
Icoane simbolice ale Mântuitoruiui găsim și pe mormintele vechi creștine, pe obiecte, vase, veşminte, etc.
Explicația pentru aceste reprezentări simbolice este simplă: primii creștini se temeau să facă icoana Domnului în razele Dumnezeirii Sale pentru ca nu cumva să iuțească mânia păgânilor şi să o profaneze. Afară de aceasta, între creştinii din primele secole domnea spiritul simbolismului și al misticismului, potrivit împrejurărilor de atunci.
Episcopul Irineu al Lugdunului, la sfârșitul secolului al II-lea, ne spune că o femeie, Marcelina, din secta lui Carpocrat, avea un chip al lui Hristos pe care-l venera deopotrivă cu chipul Sfântului Apostol Pavel, Omer și Pitagora; iar scriitorul roman Lampridiu consemna la sfârșitul secolului al III-lea că Alexandru Sever avea între zeii și chipul lui Hristos, al lui Avraam, Orfeu și Apoloniu din Tiana. Chipurile acestea ale Mântuitorului erau probabil făcute după cele pe care le aveau gnosticii în casele lor.
În secolul al IV-lea, istoricul Eusebiu de Cezareea, în celebra sa Istorie bisericească, în Cartea I, capitolul III, ne păstrează o scrisoare a lui Avgar, regele Edesei, trimisă Mântuitorului pe când el predica în Ierusalim, cu rugămintea să vină să-l vindece de boala sa. Eusebiu arată și răspunsul Mântuitorului către Avgar. Părintele Istoriei bisericeşti afirma că aceste două epistole au fost găsite de el în biblioteca din Edesa, şi le-a tradus din limba siriacă în grecește, așezându-le apoi în lucralea sa. Tradiția spune că Mântuitorul a trimis lui Avgar împreună cu scrisoarea și chipul Său imprimat pe o mahramă, chip nefăcut de mână omenească. Aceste scrisori împreună cu trimiterea chipului mesianic nu au însă temeiuri de autenticitate, ci le ţinem numai ca tradiții isvorâte din pietatea vechilor creștini. Pe baza acestei tradiţii s-a păstrat în Constantinopol mai multe secole o icoană cu chipul lui Hristos numită „icoana făcută prin puterea divină, pe care n-au lucrat-o mâinele omenești” sau „icoana din Edesa”.
Tot prin secolul al IV-lea mai era cunoscută o icoană intitulată „Veronica“ cu chipul Mântuitorului până la umeri, imprimat pe o mahramă despre care tradiţia spune că atunci când Domnul mergea la răstignire ducându-și crucea Sa, o femeie pioasă din popor, pe nume Veronica, i-a întins o mahramă spre a-şi şterge sudoarea. Şţergându-și faţa, Mântuitorul și-a imprimat chipul Său pe această mahramă. Icoana aceasta s-a păstrat mult timp în Constantinopol şi se crede că ar fi fost distrusă de împăratul iconoclast Leon Isaurul. Totuşi, forma ei există şi azi în bisericile noastre, fiind așezată deasupra uşilor împărăteşti. Se poate presupune că nici icoana aceasta nu are la bază un adevăr istoric, fiind și ea isvorâtă din pietatea primilor creştini.
Altă tradiţie veche privitoare la la chipul Domnului se păstrează într-un raport pe care Publius Lentul, proconsolul Iudeei înainte de Pilat se crede că l-ar fi trimis lui Tiberiu şi senatului din Roma. În acest raport se descriu trăsăturile Mântuitorului cu următoarele cuvinte: „El (Hristos) este un bărbat cu chip măreţ, cu faţa venerabilă care insuflă dragoste și respect. Părul capului Său este gălbui, strălucitor, creţ, făcând de la frunte în mijlocul capului, cărare după chipul nazarinenilor şi trecând mai jos de umeri. Fruntea Lui este lată şi veselă; faţa fără de riduri are o rumeneală uşoară; barba îi este deasă, în floarea părului de cap şi despărţită în furculiţe, dar nu lungă. Călătoreşte desculţ şi cu capul descoperit. Ochii îi sunt strălucitori şi pătrunzători”.
Pe baza acestor tradiţii, chipul lui Iisus a fost descris în secolul al VI-lea de către Teodor Lectorul în Istoria sa bisericească, iar în în secolul al VIII-lea de Ioan Damaschin.
Pr. Brăneanu Nicolae