Nichifor Calist (†1340), sau mai corect Nichifor fiul lui Calist, în lucrarea sa Istoria bisericească, compusă în secolul XIV-lea, scria în capitolul XL al lucrării următoarele: „Dumnezeiescul Răscumpărător al omului avea o fizionomie vioaie şi plină de frumuseţe. Statura lui avea şapte palme; părul îi era deschis, subţire şi cu o uşoară cărare; Sprâncenele îi erau negre şi puţin ridicate în sus. Din ochii lui izvora o minunată blândeţe. Fierul n-a atins părul său niciodată. Grumazul lui era plecat puţin înainte, aşa că înfăţişarea lui nu avea decât chipul blândeţei şi al umilinţei. Culoarea feţei era asemenea grâului. Figura nu-i era nici rotundă, nici prelungă, aşa încât semăna cu maica sa. O roşeaţă uşoară împodobea chipul lui. Se vedeau pe faţa sa înţelepciunea, dulceaţa şi seninătatea, care nu se prefăceau în mânie”.
Au existat diferite descrieri ale chipului Mântuitorului nostru, descrieri ale chipului messianic făcute în făcute în epoci diferite. Trebuie remarcat faptul că mai toate aceste descrieri se aseamănă între ele; cel mai probabil au avut la bază sau ca izvor acel raport apocrif al lui Publius Lentul, proconsulul Iudeii înainte de Pilat, raport trimis împăratului Tiberius şi senatului din Roma.
Pe temeiul tradițiilor şi al descrierilor vechi în ceea ce privește idealul frumuseţii chipului Mântuitorului Iisus Hristos şi potrivit cuvintelor din Psalmul 44, versetul 2, unde citim: „Tu eşti mai frumos decât toţi fiii oamenilor”, Sfântul Grigore de Nisa, Sfântul Ambrozie, Sfântul Ioan Hrisostom, Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Sfântul Teodoret al Cirului, ş.a., au descris pe Mântuitorul Iisus Hristos în trăsurile cele mai frumoase.
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Tertulian, Origen, Clement din Alexandria, ş.a., întemeiaţi pe profeţia din Isaia, capitolul LIII, versetele 1-10, unde citim: „L-am văzut şi nu avea nici chip nici frumuseţe; chipul lui era mai defăimat decât al fiilor omeneşti”, l-au descoperit pe Domnul Iisus Hristos ca fiind lipsit de frumuseţe.
Au existat, așadar, în primele secole creștine, două direcţii: una care concepea chipul lui Iisus în trăsurile cele mai idealice de frumuseţe însoţită de măreţia divină, şi altă direcţie cu trăsăturile suferinţei şi ale umilinței.
În secolele următoare a dispărut însă conceptul umilinţei mesianice, astfel că Mântuitorul Iisus Hristos a fost pictat pretutindeni în formele frumuseţii divine. Dar pentru că în unele locuri nu înceta nici acum închipuirea lui Iisus în forme simbolice şi mai cu seamă de miel, şi ca să nu aducă cu aceasta vreo mistificare a chipului Său, de aceea sinodul al VI-lea ecumenic, prin canonul 82, a hotărât ca „Acela care ridică păcatele lumii, mielul, adică Hristos Dumnezeul nostru, hotărâm ca de acum înainte să fie înfăţişat în formă omenească şi prin icoane, iar nu ca în vechime în chip de miel”.
Măsura aceasta sinodală s-a respectat și se respectă până astăzi în toate Bisericile creștine, astfel că Mântuitorul a fost pictat ca prunc stând în iesle, în braţele Sfintei Fecioare Maria, şezând în mijlocul apostolilor, alegându-i pe apostolii Săi, ca învățător în mijlocul poporului, făcând minuni, schimbându-se la Faţă pe muntele Taborului, mergând spre patimă, răstignit pe cruce, înviind din mormânt, etc. Mântuitorul a mai fost pictat ca arătându-se ucenicilor Săi după înviere, sau ca judecător înaintea căruia se adună popoarele pământului să primească răsplata faptelor, şezând pe norii cerului, înălțându-se la ceruri, ca arhiereu binecuvântând lumea. El este pictat în Biserici, pe icoane, vase, veşminte, în toate subiectele din activitatea lui mesianică, în cele mai mici amănunte.
Toate aceste înfățișări care se întrebuințează și astăzi în lumea creştină sunt întemeiate pe Sfânta Scriptură a Noului Testament.
Trebuie să mai reținem faptul că multe din reprezentările acestea ale lui Dumnezeu-Omul erau obişniuite la creştini cu mult înainte de reglementările sinoadelor ecumenice (deci înainte de sinodul trulan).
Domnul nostru Iisus Hristos are împrejurul capului Său nimbul (când este descoperit) sau coroana împărătească. Îmbrăcămintea îi este fie o togă clasică, fie veşminte arhiereşţi. Picioarele de obicei sunt goale ori încălţate cu sandale. Pe nimbul Său se scrie „Cel ce este” sau „Iisus Hristos cel ce a biruit”.
Ca frumuseţe a chipului, fiecare popor pictează pe Mântuitorul după idealul său de frumusețe cerească, dar în norma hotărîtă de Biserică. Popoarele nordice îl închipuesc cu fața în coloare albă, popoarele sudice în culoare mai închisă, iar africanii în coloare neagră.
Pr. Brăneanu Nicolae