Rolul sfintelor icoane în viaţa credincioşilor
Pr. Viorel Toană Parohia Sf.Gheorghe Nou
Aşa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduce aminte de persoana pe care o repreyintă, tot aşa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfăţişat în ea. Icoana este o prezenţă a celui înfăţişat în ea: a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinţilor. Prezenţa chipului unei persoane este, într-o măsură, prezenţa respectivei persoane. Chipul ne pune în legătură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea, sau mai curând aduce persoana respectivă în faţa noastră, lângă noi, ne înlesneşte o întâlnire cu ea.
Prin urmare, icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai uşor în legătură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simţim prezenţa Maicii Domnului şi a sfinţilor pe care îi dorim împreună-rugători cu noi şi pentru noi.
În rătăcirea lor, unii creştini spun că nu e bine să cinstim şi să ne închinăm la icoane pentru că sunt idoli, că nu e bine să ne închinăm la o bucată de lemn sau hârtie, pentru că aşa spune legea lui Dumnezeu. Cine îşi poate închipui că mamele şi bunicile noastre îngenunchează, se roagă şi plâng în faţa unor bucăţi de lemn, aceia se înşeală amarnic şi îşi arată în felul acesta măsura întunecimii minţii lor. Cel mai simplu exemplu care este la îndemâna tuturor ne poate lămuri asupra acestui lucru: în faţa fotografiei uni persoane dragi, ceea ce bucură sau ne emoţionează nu este bucata de hârtie, oricât de frumoasă ar fi aceasta, ci este chipul celui drag.
Icoana este mult mai mult decât o fotografie. Mai întâi, pentru că ea ne înfăţişează chipul lui Dumnezeu întrupat. Este o fereastră către Dumnezeu, către Împărăţia cerurilor. Chipul Maicii Domnului şi cele ale sfinţilor din icoane este chipul omenesc îndumnezeit, copleşit de lumina dumnezeiască a împărăţiei lui Dumnezeu. Icoana este sfinţită prin chipul pe care îl reprezintă.
Fără icoană ne putem rătăci de la adevăratul Dumnezeu, închipuindu-ne fiecare, după mintea, priceperea şi credinţa sa, un Dumnezeu care, de cele mai multe ori, este unul plăsmuit de imaginaţia noastră. Aşa încât, riscul idolatriei este mult mai mare fără icoană, omul fiind tentat să-şi „închipuie” un Dumnezeu „convenabil”, după propriile dorinţe şi nevoi.