Judecarea martirilor creștini de către autoritățile romane, istorisirea chinurilor lor îngrozitoare, au fost transmise în scris urmașilor așa cum aflăm de la istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, ca „fiind vrednice cu adevărat de a amintire nepieritoare” (Părinți și Scriitori Bisericești, Vol. 11, p. 8). Ele au, nu numai o valoare istorică, ci și una doctrinară și morală, căci cunoașterea și istorisirea pătimirii martirilor este ziditoare de suflet. Martirii ne arată modul de a ne conduce în viață după poruncile Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Actele Martirice ne arată ce gândea societatea păgână greco-romană despre creștini și măsurile de pedepsire pe care le-au luat autoritățile Imperiului roman contra lor, care au întrecut prin cruzime orice gândire omenească dezlănțuind de la jumătatea secolului I până la publicarea edictului de la Milan, din anul 313, cele mai crude și sălbatice persecuții în Imperiul Roman (Ibidem, p. 11).
Valoarea doctrinară a mărturisirilor creștinilor în timpul persecuțiilor ne arată ce credeau în ultimele clipe ale vieții lor. În mărturisirile lor, Sfinții martiri arată scopul creării universului și al omului, scopul întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care s-a răstignit pentru mântuirea lumii, însemnătatea învierii lui pentru creștini, credința în nemurirea sufletului și speranța în viața viitoare fericită, unde creștinii vor trăi împreună cu Domnul Hristos în Împărăția Cerurilor, unde bucuria, desfătarea și fericirea celor ce cred în Dumnezeu și împlinesc poruncile Sale sfinte nu se va termina niciodată (Ibidem, p. 12).
Actele martirice ne arată cum a luat naștere cultul Sfinților și al sfintelor moaște. El s-a practicat chiar de la începuturile creștinismului. Apocalipsa Sfântului Evanghelist Ioan este plină la fiecare pagină de amintirea celor ce și-au vărsat sângele pentru Hristos. „Am văzut sub jertfelnic sufletele celor înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o” (Apoc. 6, 9). De aceea Sfintele Moaște ale martirilor au fost depuse chiar din secolul al II-lea pe Sfânta Masă, în altarele bisericilor, pe care se săvârșește până azi jertfa euharistică, ele făcând legătura între jertfa lui Iisus Hristos pe Cruce, jertfa martirilor și jertfa strălucită a sfințeniei creștinilor. Martirul creștin reprezintă în esență perfecțiunea sau plenitudinea iubirii față de atotputernicul Dumnezeu și față de aproapele nostru. Martirii au fost îngropați cu deosebită cine. Trupurile, resturile sau osemintele lor fiind îngropate de creștini cu mare grijă, dragoste și pietate. Pe mormintele martirilor sau în apropierea acestora, s-au ridicat primele locașuri creștine de cult (Ibidem, p. 14).
Aș dori să amintesc aici câteva nume de martiri a căror jertfă o putem regăsi în paginile cărții Părinți și Scriitori Bisericești, Vol. 11: Sfântul Martir Policarp, episcopul Smirnei; Sfinții Mucenici Iustin, Hariton, Harit, Evelpist, Hierax, Peon și Liberian; Sfântul Apollonius; Sfintele Perpetua și Felicitas; Sfântul Pioniu, Sfinții Carp, Papil și Agatonica, Sfântul Ciprian episcopul Cartaginei, Sfântul Montanus preotul, Sfântul Irineu, episcop de Sirmium, Sfinții 40 de mucenici din Sevastia, Sfântul Sava Gotul și Emilian de la Durostor, etc.
Pr. Iulian Diţă,
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”,
Râmnicu Vâlcea