Sfântul și Preacuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul al IV-lea. El este cinstit de creștinii din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este la 28 ianuarie. Efrem s-a născut în jurul anului 306, în orașul Nisibe (actualul Nusaybin, la granița cu Siria). Metafrast mărturisește în discursul său despre viața pe care i-a alcătuit-o Sfântului Efrem, aceste alese și minunate cuvinte : „Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Și fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai ales sfintele cărți, iar sârguința, îndeletnicirea și cugetarea întu acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceața…” (Protosinghel IOAN Filaret, Cuviosul Efrem Sirul – Cuvinte și Învățături, translatare, corectură și diortosire după ediția din anul 1818, ed. Bunavestire, Bacău, 1997, p. 29).
Dovezi despre trăirea lăuntrică pe care o purta acest bineplăcut lui Dumnezeu cuvios ne aduce tot Metafrast în lucrarea sa în care mărturisește că lacrimile lui Efrem erau mărturia vie a legăturii lucrătoare dintre acesta și Dumnezeu : „Avea încă şi lacrimi neîncetat în ochii lui, încât mai cu înlesnire puteau izvoarele cele de-a pururea curgătoare să-şi înceteze curgerea, decât Efrem Şirul lacrimile. Şi împreună cu lacrimile ieşeau şi suspinurile, arătând focul cel dinlăuntru aprins al umilinţei, pe care mai luminat îl va pricepe cineva citind scrierile aceluia… ” (Ibidem) .
Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinți făceau parte din comunitatea creștină în creștere a orașului, deși aghiografii târzii au scris că tatăl său era preot păgân. În Nisibis-ul zilelor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii. Comunitatea creștină folosea dialectul siriac. Numeroase religii păgâne, iudaismul și grupările creștine timpurii concurau una cu cealaltă pentru inima și sufletul locuitorilor. Erau vremuri de puternice tensiuni religioase și politice. Împăratul roman Dioclețian semnase un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibe în mâinile romanilor. Persecuțiile sălbatice ale lui Dioclețian sunt o parte importantă a moștenirii bisericii Nisibene din perioada creșterii lui Efrem.
Sfântul Iacov (Mar Jacob), primul episcop din Nisibe, a fost ales în 308, Iar Efrem a crescut sub îndrumarea sa. Sfântul Iacov este cunoscut ca unul din participanții la Primul Sinod Ecumenic din 325 (Ioniță APOSTOLACHE, op. cit., p. 164). Efrem a fost botezat de tânăr, Iacov i-a fost profesor (în siriacă malpânâ, un titlu cu o mare încărcătură de respect pentru creștinii siriaci). A fost hirotonit ca diacon ori atunci, ori mai târziu. A început să compună imnuri și să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. În imnurile sale, adeseori se referă la sine însuși ca la un om care adună laolaltă, (`allânâ), la episcopul său ca păstorul (râ`yâ) iar la comunitatea sa ca țarc (dayrâ). Popular, Efrem este creditat ca fondatorul Școlii din Nisibe, care în secolele următoare a fost centrul învățăturilor Bisericii Asiriene a Răsăritului .
Pr. Iulian Diţă