Bogăţia de mister a Tainei Întrupării nu poate fi înţeleasă deplin şi nici exprimată în mod corespunzător, căci cele ce ţin de Întruparea Fiului lui Dumnezeu „covârşesc cu prisosinţă şi mintea, şi cuvântul, şi tot auzul, şi înţelegerea“ (Sf. Maxim Mărturisitorul, ”Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti”, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 81,trad., introd. ţi note de pr. prof. dr. D.Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1990, p.83). Totuşi, această mare Taină a Întrupării rămâne inaccesibilă pentru gândirea omului simplu, ea putând fi descifrată fragmentar şi temporar doar de cei cu o bogată experienţă duhovnicească
Întruparea Cuvântului, adică smerita coborâre a Sa în mijlocul făpturii pe care a zidit-o şi asumarea integrală a condiţiei umane, constituie momentul central al istoriei. Întruparea Fiului înseamnă Revelaţia iubirii Preasfintei Treimi: „Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El“ (I In. 4, 9). Întruparea ne arată deci în mod concret că „Dumnezeu este iubire“ (I In. 4, 16), ne revelează în primul rând iubirea lui Dumnezeu. Prin Întruparea Sa, Domnul a vrut ca omul să cunoască şi să înţeleagă cât de mult îl iubeşte pe el Dumnezeu, căci Fiul lui Dumnezeu din iubire S-a întrupat, ca să fie cât mai aproape de om. „Prin iubirea Sa, mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea (adică om)” (Sf. Maxim Mătrurisitorul, Ambigua, trad., introd. şi note de pr. prof. dr. D. Stăniloae, vol. 82, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 14). Astfel, El poartă în Sine firea omenească, pentru că este om adevărat, adică Dumnezeu-Omul. Această apropiere deplină a lui Hristos faţă de noi şi îmbrăcarea prin chenoză a chipului de rob, implică şi răspundere din partea noastră; iubirea Lui pentru noi trebuie să nască iubirea noastră faţă de El.
Pr. Iulian Diţă