Revista Ortodoxă

Revista Ortodoxă Online a Mitropoliei Olteniei – ISSN 2392-6546, ISSN–L 2392-6546

Menu
  • Ultima ediție
  • Arhivă PDF
  • Despre revistă
  • Norme de tehnoredactare
  • Contact
  • Politică cookie
  • Confidențialitate
Menu

18.09.2019 – Sfântul Iustin Martirul și Filozoful , o viaţă mărturisitoare (1)

Posted on 18 septembrie 2019 by Redacția

Sfântul Iustin Martirul și Filozoful s-a născut la Flavia Neapolis, vechiul Sichem în Palestina Siriei, fiind fiul lui Priscus și nepot al lui Bacchius, cel mai probabil în primul deceniu al secolului II, pe la anul 103 (Ștefan REȘCEANU, Sfântul IUSTIN Martirul și Filozoful, structurile religioase și filozofice ale vremii sale,  Editura Universitaria, Craiova, 2007, p. 74) iar dovezi despre viața Sfântului Iustin, avem din însăși opera sa, de unde putem descoperii numele precis al său, al familiei si locul nașterii, toate acestea relatate de acesta în formula de adresare din Apologia I către împăratul Antoniu Piul și fii săi Verissimus și Luciu, o formula pe care o repetă și Eusebiu de Cezareea când vorbește despre Iustin în Istorie Bisericească IV, iar pe lângă acestea, alte izvoare care dau mărturie despre viața Sfântului Iustin Martirul și Filozoful, sunt: cea de-a doua sa Apologie, Dialogul cu iudeul Trifon, aprecieri ale ucenicului său Tațian Asirianul, Actul său martiric: Acta SS. Iustini et sociorum, date sugestive furnizate de istoricul Eusebiu de Cezareea (majoritatea după opera Sfântului Iustin), un capitol al lui Ieronim din de viris illustribus (23) – luat aproape în întregime după Eusebiu de Cezareea. Pe lângă acestea au mai fost câteva informații în mare măsură eronate, de la Sfântul Epifanie. Așadar, părerile au fost împărțite în privința familiei Sfântului Iustin, între exegeții operei sale, unii susținând că familia sa a fost de origine greacă, iar alții care spun că de fapt a fost latin la origine. Sfântul Iustin îi numește pe samarineni “nația sa și compatrioții săi”, declarând că „nu a fost circumcis” și că „a venit dintre Neamuri”. În ceea ce privește tendințele religioase ale samarinenilor, trebuie să facem precizarea că, asemenea evreilor, nu recunoșteau decât pe Dumnezeu, respectau Legea lui Moise, însă nu acceptau profeții. Ca și evreii, samarinenii așteptau venirea lui Mesia, însă sperau ca acesta să fie samarinean. Prozelitismul iudeu I-a cucerit însă și pe samarineni care „au devenit frați ai evreilor fără a înceta însă să fie dușmanul acestora”. Abatele Migne afirmă că Iustin s-a născut într-o veche familie de origine greacă, care și-a latinizat numele pentru a fi pe placul romanilor. Crescut în acest mediu păgân, a primit încă din copilărie o educație aleasă, care i-a deschis dorul după căutarea adevărului și l-a îndreptat spre filosofie, ca una care singura – după părerea comună a celor de atunci – era în măsură să descopere oamenilor, după o îndelungată ucenicie, adevărul (Pr.Prof. Olimp N. CĂCIULĂ, Introducere, în Apologeți de limbă greacă – PSB 2, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, p. 5).

Sfântul Iustin Martirul și Filozoful este unul dintre cele mai interesante și originale figuri ale secolului II, fiind cel mai mare, mai atrăgător și mai original dintre apologeții acestui secol, atât prin viața sa plina de zbucium sufletesc și de diverse evenimente, dar și prin opera sa scrisă, de asemenea, una dintre cele mai bogate de la acea vreme. Încă din opera patristică, numele lui s-a impus cu o autoritate deosebită, iar unele dintre ideile lui, continuă să preocupe pe istoricii și cugetătorii zilelor noastre, prin faptul că a continuat să poarte încă haina de filosof elen chiar și după convertire, încununând totul cu martiriul.

Pentru a înțelege atmosfera în care a copilărit și a început formarea sa intelectuală, trebuie să amintim că, nu departe de Sichem, erau niște grote unde, în timpul nopții, se adunau creștinii pentru a celebra serviciul religios. Crescut în păgânism, din tinerețe a fost atras spre filosofie. Anii tinereții au fost cu siguranță marcați de amintirea suferințelor primilor martiri din istoria Bisericii. Migne ne arată cum Iustin a mers și a asistat succesiv la lecțiile stoicilor, peripateticilor și ale pitagoreicilor, dar niciunul dintre aceștia nu au reușit să îl mulțumească. Singurul lucru care-i mai rămânea era filosofia lui Platon, asupra căreia s-a aprins cu deosebită înflăcărare și cu rezultate remarcabile. Pe lângă aceasta, mediul general iudaic îi oferă ideea unui singur Dumnezeu, superior și nevăzut(făcându-i-se cunoscut monoteismul), și sufletul său, nemulțumit și dornic de ceva mai nou și mai bun, îl conduce mereu spre școlile filosofice. Pentru început, Iustin s-a îndreptat cu mare nerăbdare către școlile filosofie, pentru a afla toate răspunsurile la problemele care îl chinuiau. Cu mare încredere a mers la filosofii stoici, care prin noblețea principiilor lor morale, prin stima pe care o profesau față de virtute, prin liniștea sufletului pe care o promitea celui înțelept și poate chiar și datorită unei oarecare măreții cu care își debitau maximele, școala stoică era în stare să seducă imaginația unui tânăr generos și nobil precum Iustin. Pentru Sfântul Iustin, filosofia era bunul cel mai mare și cel mai vrednic de Dumnezeu. Socotea că ea singură poate să-l apropie pe om de Dumnezeu și să-l înalțe pe om până la Tatăl Ceresc, iar sfinți pot fii numai aceia care-și deprind mintea cu filosofia. Iustin, confunda chiar mai înainte de convertire, adevărul cu Dumnezeu, socotind filosofia drept unica posibilitate de a ajunge și la cunoașterea adevărului și la cunoașterea lui Dumnezeu;

Pr. Nicolae Bogdan Lica,

Parohia Cheia, Protoieria Râmnicu Vâlcea

Category: Teologie si Viata
  • Ultima ediție
  • Arhivă PDF
  • Despre revistă
  • Norme de tehnoredactare
  • Contact
  • Politică cookie
  • Confidențialitate
© 2026 Revista Ortodoxă | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme
Acest website folosește cookie-uri, prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie, mai multe detalii despre cookies puteti gasi accesand documentul Politica cookie