Sfântul Iustin a căutat neîncetat adevărul și a colindat pe la școlile filosofice ale vremii. A început mai întâi cu un stoic, care nu îi vorbea însă despre Dumnezeu, despre Care acela nici nu știa multe, neconsiderând ai fii necesar acest lucru. A urmat un peripatetic, vestit în știință, dar care i-a cerut onorariu. După aceste două experiențe nefaste, a mers la un pitagoreu, care cerea mai întâi studiul muzicii, astronomiei și geometriei. Plecând dezamăgit din nou, Sfântul Iustin a mers la un platonician, cu preocupările lui pentru înțelegerea lucrurilor netrupești și teoria ideilor. Într-o zi, mergând la un sat care era situat aproape de țărmul mării, Sfântul Iustin s-a întâlnit cu un bătrân plăcut la înfățișare. În convorbirea pe care au purtat-o, au analizat critic concepțiile lui Platon despre filosofie, despre Dumnezeu și despre suflet. Bătrânul i-a recomandat Sfântului Părinte să citească din profeți, căci prin aceștia a vorbit Duhul Sfânt (Pr.Dr. Constantin I. BĂJĂU, Patrologie, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2018, p. 30). În căutarea adevărului, Iustin care a fost un adevărat model de spirit sincer – a fost, rând pe rând, decepționat de procedeele filosofice, după ce a rătăcit din școală în școală, fără să fi înaintat cât de puțin în atingerea țelului său. Lesne putem înțelege din cele ce le-am expus până acum, că tânărul Iustin era o fire foarte răbdătoare și plină de dorință pentru cunoaștere. Piedicile care i-au stat în cale nu l-au oprit nicidecum în continuarea studiilor și în setea de cunoaștere pentru descoperirea adevărului suprem. Însă, „odiseea filosofică” nu s-a încheiat încă, el avea să facă o ultimă încercare la școala filosofică a lui Platon. Sfântul Iustin a fost entuziasmat de sistemul utilizat de această școală, prezentat într-un limbaj de o noblețe nemaiîntâlnită care îi dădea cele mai frumoase speranțe. Cu timpul, s-a descoperit că platonismul avea multe lacune și nu putea oferi problemelor fundamentale ale existenței altceva decât soluții care erau incomplete, uneori false, iar acest lucru determinând pe oameni ca Sfântul Iustin să caute în altă parte o doctrină care să le aducă mulțumirea și împlinirea sufletească. Schimbarea avea să apară în viața Sfântului Iustin tocmai pe când studia la școala platoniciană, după cum a mărturisit chiar el:De altfel, eu însumi, pe când mă găseam împărtășind învățăturile lui Platon, auzind de modul în care creștinii erau defăimați și văzându-i că sunt fără de teamă în fața morții și în fața tuturor acelora pe care oamenii le socotesc înfricoșătoare, am înțeles că este cu neputință ca ei să trăiască în răutate și în pofta plăcerilor (Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Apologia a doua, traducere și note de Pr.Prof. Olimp N. CĂCIULĂ, în Apologeți de limbă greacă – PSB 2, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, p. 86). Urmare a acestei descoperiri minunate, a fost faptul că nu a mai durat mult până la convertirea acestuia. Convertirea lui poartă pecetea minunii, pe care Dumnezeu o săvârșește cu sufletele curate și deosebite. Departe de orice urmă omenească, pe țărmul mării, în singurătatea măreață a naturii, Iustin își purta, într-o zi, gândurile, care nu încetau câtuși de puțin să-l preocupe.
A văzut îndreptându-se spre el un bătrân venerabil, a cărui față emana blândețe, și care l-a antrenat într-un bogat dialog cu conținut filosofic. Aducând în discuție cunoașterea lui Dumnezeu, în care vedea și Sfântul Iustin centrul problemelor filosofiei, îi arată acestuia că nici sistemul filosofic al lui Platon nu-i poate da cunoștința completă și sigură despre Dumnezeu, argumentându-i că numai scrierile inspirate de Duhul Sfânt ale profeților și ale ucenicilor lui Iisus Hristos, pot să-l ajute pe acesta să-l cunoască pe Dumnezeu. Iustin începe să-i explice bătrânului rolul filosofiei pentru înnobilarea noastră și să-i arate că ea dă sens întregului curs al vieții noastre. Bătrânul îl întreabă apoi dacă filosofia ne poate da fericirea și facă filosofii pot să spună ceva despre adevăratul Dumnezeu, când ei nu-L cunosc. Astfel, bătrânul i-a dovedit lui Iustin că filosofii nu știu nimic despre adevăratul Dumnezeu și că numai datorită Revelației Îl poți cunoaște. Îi vorbește apoi despre proorocii din Vechiul Testament, care L-au prezis pe Iisus Hristos cu puterea Duhului Sfânt și încheie spunând: dar să-ți fie mai întâi deschise porțile luminii, căci acestea nu le pot sesiza sau pricepe toți, ci numai omul căruia i-a dat înțelepciunea Dumnezeu și Hristosul Lui (Arhid. Prof.Univ.Dr. Constantin VOICU, op.cit., p. 138). Din acel moment, bătrânul a dispărut în chip de negrăit, iar în sufletul lui Iustin s-a produs o schimbare imensă, după propria-i mențiune: iar mie, mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți și de bărbații aceia, care sunt prietenii lui Hristos. Și, gândind la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos, în felul acesta și pentru aceasta sunt filosof. Și aș voi ca toți, dobândind aceeași dispoziție pe care o am eu, să nu vă depărtați de cuvintele Mântuitorului. Căci ele au în sine ceva de temut și sunt în stare să îmblânzească pe toți cei care ies din ideea cea dreaptă, fiind o odihnă cât se poate de plăcută pentru cei ce se dedau studiului lor. Dacă, deci, te îngrijești și tu de tine și dacă voiești să ajungi la mântuire și ai încredere în Dumnezeu, ca unul care, în definitiv, nu ești străin de aceste lucruri, se cuvine ca și tu, cunoscând pe Hristosul lui Dumnezeu și devenind desăvârșit să fii fericit (Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, VIII…, p. 100).
Pr. Nicolae Bogdan Lica