Opera Sfântului Iustin Martirul este extraordinar de însemnată, pentru că el nu este numai cel mai însemnat reprezentant al literaturii apologetice din secolul II, ci totodată fiind și cel dintâi părinte bisericesc care a desfășurat o activitate literară mai bogată. Este foarte greu de întocmit o listă a scrierilor Sfântului Iustin, din cauza faptului că din nefericire, multe dintre scrierile sale s-au pierdut, fiind distruse de cei care îi prigoneau pe creștini. Eusebiu de Cezareea este cel care menționează mai multe titluri atribuite acestuia în istoria sa bisericească: Psalmistul,Despre suflet, Despre monarhia lui Dumnezeu ,Cuvând către greci, Îndemn către greci. În aceeași scriere mai sunt meționate și singurele lucrări autentice ale sfântului care ni se păstrează până astăzi: cele două Apologii și Dialog cu iudeul Trifon. Sfântul Iustin amintește chiar în prima sa apologie câteva lucrări pe care spune că le-a scris: Contra lui Marcion, Tratat contra tuturor ereziilor, Despre Înviere. Au mai fost atribuite Sfântului Iustin de-a lungul timpului, și alte opere, dar autenticitatea acestora nu poate fi confirmată.
Nu poate fi pusă la îndoială, autenticitatea celor trei scrieri rămase de Sfântul Iustin, întreaga antichitate creștină recunoscând în unanimitate acest lucru. Deducem lesne că cele două Apologii au fost răspândite imediat după apariția lor, încât Tațian, Sfântul Irineu, Atenagora, Sf. Teofil de Antiohia, Minucius Felix, Tertulian au folosit pasaje întregi din acestea. Cea de-a treia scriere autentică confirmată, Dialogul cu iudeul Trifon a fost atacată mai mult de cercetătorii apuseni, dar în sprijinul autenticității lucrării vine chiar faima de care s-a bucurat în secolul al II-lea. Eusebiu o menționează între scrierile lui Iustin, iar Fericitul Ieronim și Fotie confirmă afirmația aceasta. Cele două Apologii caută să prezinte creștinismul înaintea lumii romane păgâne, ca fiind singura religie adevărată, apărându-l în același timp de acuzațiile pe care răutatea și minciunile iudeilor le acreditaseră, în lumea romană, împotriva lui. De menționat este faptul că, referindu-ne la apologeți, toți cei care i-au urmat lui, nu au făcut altceva decât să repete sau să prezinte într-o formă diferită argumentele pe care Sfântul Iustin le dezvoltase cu multă artă și logică în apărarea aceeași cauze. Rolul apologeților creștini în primele secole era acela de a acționa asupra opiniei publice cu scopul de a înlătura prejudecățile referitoare la învățătura lui Hristos și de a face cunoscută Biserica așa cum era ea de fapt, de a arăta în ce consta superioritatea acesteia față de cultele primate. Astfel, apologiile au aspectul unor polemici în care expunerea doctrinei ocupă primul loc. Șirul martirilor curajoși, apărători ai învățăturii lui Hristos, cărora persecuțiile nu le-au putut închide gura și care pledau cauza lui Hristos în fața judecătorilor sau a colților fiarelor sălbatice, ne prezintă între primii mărturisitori, pe Sfântul Iustin.
Astfel, Prima Apologie este adresată lui Antonin Piul, lui Marc Aureliu și lui Lucius Verus, senatului și întregului popor roman și conține 68 de capitole, în care Sfântul Iustin se adresează destinatarilor în favoarea creștinilor, arătând că el însuși face parte dintre aceștia, dar amintind și de originea lui (Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Apologia întâi, pp. 25-26). Arată mai departe că nu trebuie să fie condamnați creștinii, deoarece sunt nevinovați de crimele ce li se impută, începând să arate nevinovăția lor prin două moduri: în primul rând, respinge în mod direct învinuirile venite din partea păgânilor. Sfântul Iustin vorbește și despre judecata divină, dezvoltând aici doctrina despre nemurirea sufletului, afirmând că trupurile chiar dacă sunt transformate în țărână, vor învia într-o zi la porunca lui Dumnezeu și vor deveni incoruptibile. El încearcă să-i scoată de sub acuzație pe creștini în mod direct, spunând că numele de creștin este sinonim cu onestitatea. Conținutul acestei apologii este unul foarte bogat în învățături, Sfântul Iustin expunând pe larg numeroase idei care stau în favoarea creștinilor, iar a doua parte a apologiei este o reprezentare și o justificare a religiei creștine. Spre deosebire de prima parte, aceasta este pozitivă, Sfântul Iustin comparând aici creștinismul cu păgânismul, și arătând, totodată, superioritatea creștinismului. Face acest lucru din convingerea că persecuția creștinismului este numai pentru că este cunoscut în mod rău. Totodată, spune că în zadar au schimbat demonii profețiile. Astfel, întâia Apologie a Sfântului Iustin se încheie prin prezentarea unui tablou al ceremoniilor cultului creștin, demonstrând prin aceasta cât de false erau acuzațiile la adresa creștinilor care vorbeau de sacrificii umane ce au loc în locurile lor de adunare. Vorbește totodată despre morala creștină, despre întemeietorul creștinismului,despre principalele dogme creștine, arătându-le puritatea și măreția lor. El începe prin a prezenta ceremonia botezului. Iustin afirmă necesitatea și virtuțile botezului așa cum a fost instituit de Iisus Hristos și anunțat de profeți, după care, el povestește cum este primit noul botezat printre frați și cum primește sărutarea păcii. Ne mai vorbește și despre Euharistie, și ne arată cum se făcea slujba în ziua soarelui – duminica -, atunci când se citea, se explica, se făcea împărtășania și se mergea cu ea la cei bolnavi.
Pr. Nicolae Bogdan Lica