Sfântul Iustin dezvoltă învățătura despre Sfânta Treime, arătând că Dumnezeu Tatăl a născut pe Logosul ori Cuvântul, înainte de a fi creat toate celelalte făpturi. Vorbește despre faptul că numele Cuvântului variază, după cum slujește voința părintească. El s-a născut din Dumnezeu, așa cum din om se naște cuvântul și din foc alt foc. El afirmă că întreaga știință a religiei creștine trebuie învățată din scrierile profeților, căci aceștia au fost organe ale Duhului Sfânt, prin care Acesta a transmis oamenilor adevărul, deoarece profeții nu sunt autorii profețiilor lor, ci Cuvântul lui Dumnezeu.
Multe capitole din Dialogul cu iudeul Trifon sunt consacrate întrupării Mântuitorului Hristos și nașterii Sale din Fecioara, precum și arătării că Iisus Hristos este cel răstignit sub Ponțiu Pilat în Iudeea, fiind realmente Fiul lui Dumnezeu, ocupând locul al doilea după Acesta, iar Duhul Sfânt sau profetic, locul al treilea, venind după Logos. Sfântul Duh, care e Duhul profetic, acela care a inspirat Sfânta Scriptură, este în rangul al treilea; rolul lui însă îl execută Logosul aproape tot timpul: El este creatorul lumii, inspiratorul profeților, Cel care a umbrit pe Fecioara Maria făcând-o să zămislească. El a găsit în tradiția creștină, îndeosebi în formula botezului, a treia persoană a Sfintei Treimi.
În esență, prin doctrina Logosului, Sfântul Iustin Martirul inaugurează un demers ce va continua peste veacuri, acela de a îngloba istoria gândirii grecești și a iudaismului în tradiția creștină (Apologetica Ortodoxă, volumul I, coordonatori: Adrian Lemeni, Pr. Răzvan Ionescu, Diac. Sorin Mihalache, Cristinel Ioja, Editura Basilica, București, 2013, p. 149). Opera Sfântului Iustin Martirul și Filosoful acoperă un imens areal în ceea ce privește învățătura de credință a Bisericii. În bogatul conținut al scrierilor sale se regăsesc foarte multe detalii cu privire la diferitele aspecte ale teologiei. Astfel, dezbaterea cu iudeii are la bază numeroase texte biblice care sunt lămuritoare și bogate în conținut. Puțini sunt cei care, în secolul al II-lea să fi cunoscut atât de bine ca Sfântul Iustin Scriptura.
Referitor la eshatologie, Sfântul Iustin crede în prima sa fază creștină că sufletele trăiesc după moartea sufletului și-și păstrează sensibilitatea; ele suferă cu trupurile respective pedepse veșnice. Se pare că ideea definitică a Sfântului Iustin asupra soartei sufletului după moarte este aceea că sufletele oamenilor evlavioși sălășluiesc într-un loc mai bun, iar cele ale răilor într-un loc mai rău așteptând judecata. Sfântul Iustin vorbește și despre Sfânta Taină a Botezului și a Euharistiei, dar și despre Sfânta Liturghie, pe care creștinii o celebrau în ziua soarelui, adică duminca. Relatările Sfântului Iustin despre cele două taine sunt de o importanță excepțională istorică și liturgică.
Noțiunile de antropologie sunt foarte bogate, Sfântul Iustin folosind foarte multe noțiuni de acest fel. Omul este o ființă rațională alcătuită din suflet și trup. Nici sufletul singur, nici trupul singur nu formează omul, luate deosebit; este vorba de sufletul omului și de trupul acestuia. Omul este o minune dacă privim mica picătură de sămânță din care derivă și care produce oase, nervi și carne întocmite după chip. Logosul sau Cuvântul însuți s-a făcut om pentru a schimba și a readuce la El neamul omenesc. După Sfântul Iustin există trei elemente sau realități care dau contur omului și care îl definesc: adevărul, rațiunea și învierea. El zice că trupul este casa sufletului și sufletul este poarta spiritului, elemente pe care le vor păstra toți aceia care au nădejdea curată și credința puternică în Dumnezeu. Există, totuși alte texte, la Sfântul Iustin, care vorbesc exclusiv despre trupurile și sufletele acelora care vor fi judecați, despre sufletele celor morți sau despre sufletul și trupul ca expresie umană a Logosului. Referitor la trupul nostru, Sfântul Iustin crede în învierea omului întreg, cu trup și suflet, depășind concepția filosofică platonică despre nemurirea numai a sufletului. Grija lui Hristos pentru trupul nostru omenesc se vede și din nenumăratele sale vindecări. Culmea acestei griji pentru trup este chiar învierea iar filosofii și gnosticii acelor timpuri se opuneau acestei idei, răspunzând cu argumente scripturistice celor care vorbeau despre nevrednicia trupului pentru înviere (Pr.Dr. Constantin I. BĂJĂU, op.cit., p. 34).
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful s-a născut într-o perioadă în care creștinii erau persecutați pentru credința lor, și este cel mai de seamă apologet de limbă greacă al Bisericii Creștine. După ce trece prin cele mai de seamă școli ale perioadei, Iustin descoperă o nouă cale care avea să îi descopere adevărul pe care îl căuta de mulți ani și răspunsul la toate întrebările care-l frământau . Suferințele pe care le sufereau frații creștini în acea perioadă, l-au determinat să ia atitudine, folosindu-se de arma cuvântului, prin scrierile sale. Sfântul Iustin era într-o continuă căutare a adevărului, iar opera lui formează o bogată apărare a creștinilor în fața autorităților imperiale. Cele trei opere ale sale recunoscute drept autentice conțin un ansamblu de învățături și norme practice, bazate în principal de textele Sfintei Scripturi. Doctrina Sfântului Iustin are la bază dorința sa permanentă de a realiza un acord între creștinism și filosofie. Astfel, întreaga operă a Sfântului Iustin Martirul și Filosoful este un adevărat manual de teologie creștină, conținând învățături dogmatice și practice foarte bogată ce stau la baza formulării învățăturii de credință de către sinoadele ecumenice.
Așadar, viața și activitatea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful sunt reale repere pentru creștinii din toate timpurile și din toate locurile, reprezentând persoana care indiferent de condițiile sociale și politice a depășit toate granițele și impedimentele ce i-au fost puse înainte, fără teama că v-a fii turnat mai-marilor acelor vremuri și că acestea îi vor aduce chinuri și mari suferințe. Se cuvine așadar, să-l cinstim în rândul Sfinților, pe Iustin Martirul și Filozoful, pentru toată râvna sa deosebită, de a întoarce pe toți cei rătăciți pe calea credinței, și de a arăta care este adevărata față a creștinismului și care sunt adevăratele lor principii morale.
Pr. Nicolae Bogdan Lica