Oamenii au reuşit să dobândească o cantitate uriaşă de cunoştinţe şi informaţii, îndeosebi în ultimii două sute de ani. Totuşi dobândirea de cunoştinţe şi informaţii nu este neapărat acelaşi lucru cu dobândirea înţelepciunii. De asemenea, în comparaţie cu strămoşii noştri, am reuşit să obţinem o mult mai bună cunoaştere a lumii înconjurătoare. Însă nici această mai bună cunoaştere nu ne-a făcut mai înţelepţi.
Mintea umană găseşte atât de multe motive să pună la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu: învierea Domnului Isus, creaţiunea, minunile etc. Totuşi, atunci când contrazice Cuvântul lui Dumnezeu, „înţelepciunea” omenească trebuie percepută ca „nebunie” (chiar şi atunci când se sprijină pe „fapte” ştiinţifice).
Pe de altă parte, aşa cum aminteam mai înainte, o mare parte a ştiinţei contemporane, în special cea legată de originile omului, porneşte de la o perspectivă pur naturalistă. Deşi mulţi dintre cei mai geniali oameni de ştiinţă ai lumii – Newton, Kepler, Galileo – credeau în Dumnezeu şi considerau că activitatea lor avea menirea de a explica lucrarea Sa, ceea ce a creat El (Kepler a scris odată: „O, Doamne, gândurile mele merg pe urma gândurilor Tale …”), în prezent astfel de opinii sunt adeseori luate în derâdere de comunitatea ştiinţifică.
Mai mult chiar, unii încearcă să nege minunile raportate de Biblie, susţinând că, de fapt, nu au fost decât nişte fenomene naturale pe care oamenii din vremea aceea, necunoscând legile naturii, le luau drept intervenţii ale Divinităţii. Există, bunăoară, tot felul de teorii naturaliste care încearcă să ofere cu totul alte explicaţii pentru minunea despărţirii apelor Mării Roşii. În urmă cu câţiva ani, un om de ştiinţă a ajuns să presupună că, într-un moment în care se afla sub influenţa drogurilor, Moise a născocit ideea că Dumnezeu i-a dat tablele cu Cele Zece Porunci!
Oricât de stupidă ar părea explicaţia aceasta, adevărul este că, din momentul în care resping ideea existenţei lui Dumnezeu şi a supranaturalului, oamenii simt nevoia să ofere alte explicaţii; de aici şi „nebunia” despre care Pavel scrie atât de clar şi de profetic.
Intelepciunea lui Dumnezeu a fost evidenta de la inceputul omenirii din Gradina Edenului. Adam si Eva erau stapanii Gradinii si aveau acolo toate lucrurile de care ar fi putut avea nevoie vreodata. Dar copacul din mijlocul gradinii era singurul lucru interzis. Dumnezeu i-a avertizat pe Adam si pe Eva sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului. Ei nu au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu. Daca ar fi ascultat de Dumnezeu si nu ar fi cedat ispitei celui rau, nu ar fi cunoscut niciodata raul. Aceasta a fost caderea, esecul omenirii transmis din generatie in generatie de atunci inainte.
Ne punem intrebari cu privire la toate suferinta din viata, la lucrurile rele care ni se intampla, la raul din lume; dar, din cauza pacatului neascultarii primului cuplu din Gradina Edenului, noi toti suntem supusi acestor lucruri. Le poti privi ca pe o mostenire de la inaintasii nostri. De la Adam incoace, nu a existat nici o persoana care sa nu pacatuiasca impotriva lui Dumnezeu – pacatul este genetic acum.
Intelepciunea lui Dumnezeu este demonstrata din nou in Geneza 6 in cadrul relatarii referitoare la Noe. Versetele de la 5 la 8, spun: “Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant si S-a mahnit in inima Lui. Si Domnul a zis: “Am sa sterg de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut, de la om pana la vite, pana la taratoare si pana la pasarile cerului; caci imi pare rau ca i-am facut. Dar Noe a capatat mila inaintea Domnului”. Doar Noe si familia lui au fost crutati atunci cand Dumnezeu a trimis potopul. Prin intelepciunea lui Dumnezeu, pamantul a fost populat din nou cu o generatie de oameni neprihaniti.
Pavel scrie in Efeseni 3 despre misterul Evangheliei pentru neamuri. Vorbind despre Dumnezeu, Pavel spune in versetul 10 ca El a vrut ca “domniile si stapanirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, intelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu dupa planul vesnic pe care l-a facut Hristos Isus, Domnul nostru”.
Pr. Nicolae Bogdan Lica