Atât cunoașterea apofatică sau negraită, cât și cunoașterea catafatică sau rațională, alături de cunoașterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții, constituie aspecte inseparabile ale uneia și aceleiași cunoașteri a lui Dumnezeu cel în Treime. Între acestea nu poate fi o separație netă, căci cunoașterea catafatică trebuie însoțită și de o experiere a Absolutului dumnezeiesc, pentru a putea vorbi de o adevarată cunoaștere a lui Dumnezeu cel în Treime, dar și cunoașterea apofatică se apelează la cuvânt ori de cate ori vrea să-și exprime experiența sa, trimițând permanent la sensuri tot mai înalte și depășind neînceatat conceptul urcușului duhovnicesc (Preot Constantinos Karaisaridis, „Cunoașterea lui Dumnezeu”, Studii Teologice nr. 2, martie-aprilie,1987, București, pp. 54-57). Omul poate să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu datorită sufletului său, dăruit de Dumnezeu, împreună cu trupul, printr-un act creator special. Astfel, cunoașterea apofatică a lui Dumnezeu este o experiență directă a prezenței și lucrării lui Dumnezeu în omul credincios, prilejuită de Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură și Tradiția Apostolică inițiată și susținută de lucrarea Duhului Sfânt care face prezent pe Hristos în acel Cuvânt, în Biserică, în Sfintele Taine.Prin puterea Duhului Sfânt mintea creștinului este curățită de patimi, dându-i-se din nou posibilitatea să contemple rațiunile plasticizate în făpturi și în Sfânta Scriptură, deci să-L cunoască pe Dumnezeu care Se descoperă în acestea.Omul aflându-se într-o stare de înaltă și fină sesibilitate prin purificarea de patimi și dobândirea virtuților experiază prezența lui Dumnezeu în cunoașterea apofatică, care nu e concluzia unei judecăți raționale, catafatică.
Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul cunoașterea lui Dumnezeu e o problemă teologică, o problemă în care se pune în discuție desăvârșirea și transcenderea făpturii sub razele infinite ale dumnezeirii.Procesul cunoașterii, ca unire nemijlocită între Dumnezeu și subiectul omenesc prin intermediul energiilor imanente este în fond procesul îndumnezeirii noastre.Acest adevăr l-a precizat palamismul care a și însemnat o nouă epocă în teologie ortodoxă. După cum se știe Sfântul Maxim Mărturisitorul indică două căi în cunoașterea lui Dumnezeu: calea afirmațiilor, sau teologie pozitivă sau catafatică care constă în a atribui lui Dumnezeu însușiri prin analogie cu ceea ce cunoaștem din făpturi, și calea negațiunilor sau teologie negativă sau apofatică, care constă în a nega orice afirmație pe care o facem despre Dumnezeu, arătând că El este dincolo de tot ce putem cunoaște.Sensul mișcării noastre în actul cunoașterii este acesta: de la varietatea sensibilă a realităților la unitatea inteligibilă, nevăzută, a rațiunilor, ca apoi și aceasta să fie depășită.Pentru Sfântul Maxim taina Întrupării este cea mai tainică dintre tainele dumnezeiești. Ea este singura cale de unire cu Creatorul fiindcă în Hristos s-au distrus toate împărțirile din firea noastră, făcând-o una cu rațiunea ei cea mai originară și generală.Hristos este sensul divin al lumii, el descoperă semnificația și scopul originar al ei, adică unitatea cu Dumnezeu.Dumnezeu transcende totul, de aceea în actul cunoașterii mintea nu poate intra decât printr-o transcendere a ei.El este mai presus de cugetare din care cauză nu imprimă minții nici o formă.Golită de orice conținut și liberă de orice relație naturală, mintea este deasupra reprezentărilor, noțiunilor și sensurilor, în petrecerea fără formă (Pr. Prof.Acad. Dr. Dumitru Popescu – Apologetica rațional-duhovnicească a Ortodoxiei, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, iulie-august 2009, pp. 115-119). Procesul cunoașterii angajează pe creștin într-o apropiere din ce în ce mai mare de Dumnezeu și o depărtare cât mai întinsă față de cele trupești.În tot acest drum puterea care ne mișcă este iubirea lui Dumnezeu.Sfântul Maxim a accentuat în mod deosebit rolul existenței în cunoașterea lui Dumnezeu.Între noi și Dumnezeu se intercalează această realitate care trebuie străbătută în mod necesar, prin contemplația naturală, pentru a ajunge la cunoașterea nemijlocită.
Pr. Emanuel Popescu,
Parohia „Sf. Filofteia” – Spital,
Râmnicu Vâlcea