Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că omul poate cunoaște pe Dumnezeu din ceea ce îi comunică Dumnezeu, nu din iscodirile minții sale.El socotește că pe când omul care primește descoperirile lui Dumnezeu, îl slăvește pe Dumnezeu, cel care primește descoperirile nu în ființa Lui, ci chiar și numai descoperirile lui Dumnezeu, îl ofensează pe Dumnezeu.Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că, cunoașterea lui Dumnezeu are ca premiză inițială un act voluntar de revelație al lui Dumnezeu, că, cunoașterea lui Dumnezeu de către om înseamnă intrarea omului într-un raport cu Dumnezeu ca de la persoană la persoană, că, cunoașterea lui Dumnezeu presupune caracterul personal lui Dumnezeu.Și putem spune că în aceasta constă caracterul cunoașterii religioiase a lui Dunnezeu. Ideea că nici cetele îngerești nu cunosc ființa lui Dumnezeu, o vedem exprimată la Sfântul Ioan Gură de Aur (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae „Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Ioan Gură de Aur”, în Ortodoxia Revista Patriarhiei Române, nr. 4, octombrie-decembrie, 1957, pp. 555-560).
Cunoașterea lui Dumnezeu de către noi are ca premiză un act de chenoză voluntară a lui Dumnezeu, ca de altfel și existența noastră însăși.Omul este ca o vioară, care deși nu e compusă dintr-o infinitate de coarde, are posibilitatea să redea nesfârșitele și mereu mai perfecționatele melodii, pe care un progres muzical al omenirii, niciodată terminat, le poate descoperi în necontenita ei asccensiune artistică. Omul este o vioară creată de Dumnezeu pentru a reda treptat armoniile tot mai perfecte ale realității lui.Astfel, Dumnezeu coboară la noi din Sine, maximum pe care îl putem cuprinde de fiecare dată noi, ca ființe create, în urcușul nostru spre o tot mai bogată cunoaștere a Lui.
Așadar, cunoașterea lui Dumnezeu de către om este o cunoaștere continuă prin care omul urcă treptat spre sfințenie, spre îndumnezeire.
Pr. Emanuel Popescu,
Parohia „Sf. Filofteia” – Spital,
Râmnicu Vâlcea